CITEȘTE ȘI: Povestea românului cu deficienţe de vedere care a câştigat jocul de şah al vieţii
Ce l-a determinat pe Bruce Dickinson să nu se dedice exlusiv muzicii
Primul contact cu pilotajul l-a avut în 1990, chiar în timpul unei vacanţe. Dickinson a luat atunci lecţii de zbor, iar până a obţine licenţa de pilot nu a mai fost decât un singur pas. A lucrat timp de 10 ani pentru compania Astraues Airlines, timp în care a fost căpitan pe aeronave Boeing 737 şi 757. În acest timp, a ocupat şi poziţia de şef al departamentului de marketing din cadrul companiei. În lumea antreprenoriatului a pătruns în 2012, când a înfiinţat compania Cardiff Aviation.

Pasiunea pentru zbor are rădăcini în Al Doilea Război Mondial
Bruce Dickinson a dezvăluit cine i-a insuflat pasiunea pentru pilotaj. "Naşul meu a fost inginer şi tehnician radar în Royal Air Force în timpul celui de al doilea Război Mondial. Iubea nespus de mulot zborul. La fiecare Crăciun primeam machete de plastic de diverse forme. Mă ducea la show-uri aeriene să văd avioane mari, zgomotoase. Erau foarte impresionante, cu atăt mai mult pentru cineva de 5 ani", a povestit solistul Iron Maiden.
CITEȘTE ȘI: Portretul celui mai bogat om din Europa: e discret, modest și mănâncă alături de angajați la cantină
Muzicianul descrie şi senzaţia pe care a avut-o în timpul primului zbor. "Îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri. A fost aeroportul Kissimmee în Florida, în vara anului 1990. Am fost un începator întârziat, pe la 32 de ani. Când am decolat, tot ce îmi amintesc a fost un gand copleşitor: whoa, copacii aştia sunt puţin cam aproape. Dar cu cât ne-am îndepărtat de sol, cu atât am devenit mai fericit. A fost o experienţă semi mistică şi mi-am spus: de ce nu am făcut asta acum câţiva ani? Daca era aşa probabil ca nu aş fi început să cânt", a mai spus Dickinson.
Cum îşi împarte timpul între antreprenoriat, pilotaj, concerte şi discursuri motivaţionale
Dickinson spune că "meseria de antreprenor" îi ocupă mult timp şi nu mai are timp nici să ţină discursuri motivaţionale. "Odată cu creşterea afacerii de maintenanţă aviatică Cardiff Aviation, nu prea mai am timp de zburat. Am fost nevoit sa declin peste 30 de oferte venite din partea unor mari companii pentru discursuri motivaţionale", a relatat solistul Iron Maiden.
CITEȘTE ȘI: Leadership născut din neajunsuri. Motivul incredibil pentru care cel mai bogat bucătar din lume nu le lasă averea copiilor săi
Bruce Dickinson a început să îşi producă şi propria bere, iar în tinereţe a fost şi sportiv de performanţă. A practicat scrima, fiind la un moment dat printre cei mai buni şapte scrimeri din Marea Britanie.
Surse: http://first2board.com/lufthansaflyer/2013/09/10/lufthansa-magazin-interviews-iron-maiden-rocker-and-airline-pilot-bruce-dickinson/
wikipedia.org