Să fii mai presus de situație. Moromete și stresul corporatist
Roxana Roseti
Timpul nu mai are rabdare, după cum zicea Moromete. Targeturi, avea și el, Moromete, avea și strategii. Targeturi și strategii poate nu așa de “din ce în ce” mai ambiţioase, ori înalte, ori mai pe repede înainte ca în lumea de acum, dar avea.
Camil Petrescu spunea ca titlul de intelectual nu este dat de studii, ci de condiția unui individ. Așa că îl intregrăm pe țăranul filosof Moromete în rândul intelectualilor, atâta vreme cât, în prezent, corporaţii, echipe întregi îşi frământă mintea cu strategii şi tactici. Care să îi ajute să ajungă acolo unde li se cere. În business-urile antreprenoriale, similar, se fac şi se desfac planuri pentru a ajunge acolo unde îşi doresc. Targetul devine, până la până la urmă, un obiectiv de atins, un ţel, un mandat.
Stresul la job e inevitabil, însă se pare că unii resimt acest lucru mai mult decât alţii, mai ales cei din "sistemul corporate". Un studiu realizat de eJobs în 2017 arăta că peste jumătate dintre salariaţii români apreciază că nivelul de stres la actualul loc de muncă este mare. Cei care lucrează în construcţii, în domeniul bancar sau în transporturi fiind printre cei mai stresaţi angajaţi. De asemenea, aflam că pentru tineri, principala sursă de stres este salariul.
Tot potrivit studiului respectiv, stresul este şi motivul pentru care s-a ajuns la o lipsă de interes a celor sub 40 de ani şi, automat, la îmbătrânirea populaţiei active. Iar estimările la nivel mondial arată că până în anul 2030, angajaţii cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani din ţările europene, inclusiv România, vor reprezenta aproape o treime din totalul forţei de muncă, un procent îngrijorător de mare.