Skip to main content

work life balance

    • Cele mai stresante joburi din 2015

      Cele mai stresante joburi ale anului 2015 pot fi periculoase din punct vedere fizic și psihologic, însă pot reprezenta opțiunea perfectă de carieră pentru cei care sunt pasionați și pot supraviețui într-un mediu deloc prietenos.
    • Au fost desemnați câștigătorii galei Work-Life Balance 2014

      Ce-a de-a treia ediție a „Galei companiilor implicate în viața echilibrată a angajaților”, șia- desemnat câștigătorii. În cadrul evenimentului, care a avut loc în data de 27 Februarie la Hotel Intercontinental, București, au fost premiate companiile care investesc în dezvoltarea şi motivarea angajaţilor, care se implică în creşterea performanţei angajaţilor lor prin activităţi dedicate echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală şi care, bineînţeles, s-au înscris în competiția lansată la sfârșitul lunii Octombrie 2013.

    • 24/7 Work-Life Balance

      Ne întrebăm de multe ori cum facem nu numai să supraviețuim ritmului de viață impus de tot ce se întâmplă în jurul nostru, dar mai ales cum să ne regăsim echilibrul. Să facem asta 24/7 este o provocare nu-i așa?

    • Succesul implică şi...

      Echilibrul muncă-viaţă personală... Dar mai întâi, câteva cuvinte de introducere. Da, astăzi este Ziua Internaţională a Femeii. Şi da, acest articol era iniţial orientat spre modalităţile prin care companiile pot susţine dezvoltarea femeilor lider. Dar informaţiile de mai jos se potrivesc oricărui angajat, indiferent de gen.

    • Managementul timpului. 12 deprinderi pe care trebuie să le stăpâniţi în 2013

      Întotdeauna ne dorim mai mult timp: pentru a duce la bun sfârşit un proiect, pe a fi alături de familie, pentru a ieşi cu prietenii, pentru a termina toate acţiunile din agenda zilnică, pentru a lua o decizie de business. Vorbim de o resursă fragilă, a cărei administrare este de foarte multe ori problematică. Într-adevăr, există astăzi cursuri de management al timpului, dar sunt anumite principii pe care ni le putem "preda" şi singuri.

    • O scrisoare deschisă …

      Sunt mamă și CEO.  Sunt de asemenea profesor, medic, îmi place să mă ocup de florile din gradina casei, călătoresc, cânt jazz în timpul liber … și da, sunt soție și mamă a 3 băieți cu vârste sub 6 ani. Sunt “furtuna perfectă” în a vorbi despre work life balance.

    • Companiile înclină balanţa dinspre viaţa profesională spre cea privată

      În timp ce unii angajaţi îşi verifică obsesiv e-mailurile pe telefon chiar şi în pat, înainte de culcare, şi îşi iau laptopurile cu ei în vacanţele de familie, mulţi alţii au început să caute ceea ce specialiştii în resurse umane numesc work & life balance (echilibrul între viaţa personală şi cea profesională – n.r.). După trei ani de criză economică, perioadă în care cu toţii am crezut că muncind până la epuizare ne vom salva joburile, casele şi afacerile, am ajuns doar mai îmbătrâniţi şi mai bolnavi. Dar şi mai înţelepţi. Celebra zicală „timpul înseamnă bani” a căpătat alt sens. Atunci când ai bani, paradoxal, nu îţi mai rămâne timp. Dar dacă vrei totuşi să ai timp şi pentru tine, pentru viaţa personală, trebuie să ştii cum să menţii balanţa. 

    • Mamele care muncesc, mai fericite in casnicie

      Mamele cu o viata profesionala foarte activa au si casnicii mai fericite, arata un studiu recent, contrazicand teoria potrivit careia solicitarile de la serviciu consuma timp si energie, ceea ce face ca membrii familiilor sa aiba mai putin timp de petrecut impreuna si devenind, astfel, mai putin fericiti.

Recomandările editorilor