
Cum subminezi funcţionarea echipei când ai grijă să-l critici pe un angajat „între patru ochi”
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Imaginează-ţi următorul scenariu: ţii şedinţa săptămânală de leadership cu echipa ta. Discuţi cu subordonaţii tăi direcţi modul în care ar trebui să vă ocupaţi de întârzierile în desfăşurarea proiectului pe care-l desfăşuraţi, întârzieri din cauza cărora echipa nu-şi va îndeplini indicatorii de performanţă trimestriali. Ştii că Ted, unul dintre subordonaţii tăi direcţi, a ratat două deadline-uri esenţiale. Ai mai văzut şi înainte un asemenea comportament din partea lui Ted şi ai văzut şi cât de frustraţi sunt ceilalţi membri ai echipei din cauza lui. Te hotărăşti să nu-i spui nimic lui Ted în şedinţă, dar după aceea vorbeşti cu el între patru ochi despre faptul că v-a dezamăgit şi pe tine şi pe membrii echipei pe care o conduci.