Skip to main content

obiective

    • Coaching sau management? Știi când să faci un pas în afară?

      Când să fii înauntru și când să fii în afară? S-ar putea să vă întrebați: înăuntru sau în afara a ce? Înăuntrul sau în afara procesului managerial.

      Managementul nu se întâmplă în vid sau în haos, este un proces (succesiune de acțiuni, pași, intervenții prin care managerul prevede, organizează, coordonează, ia decizii și controlează activitatea angajaților, în vederea atingerii obiectivelor propuse) care se desfășoară într-un timp și spațiu bine definite. Deci, am putea spune că un manager trebuie să fie înăuntrul procesului (în conținutul și desfășurarea acțiunilor) atunci când face management.

    • Ce presupune îndeplinirea planurilor profesionale

      De îndată ce ti-ai propus obiective, termene limită, activități interesante în plan profesional, mai mult ca sigur că o să ai nevoie de improvizație în îndeplinirea acestora. Nu trebuie să fii dezamăgit, improvizația poate fi văzută ca o măsură de adaptabilitate de care ai nevoie tocmai pentru a-ți consolida obiectivele. Perfecțiunea nu constă neaparat în parcursul fără cusur pe care îl poți avea într-un anumit context, ci în puterea de a controla, oferi soluții și perspective noi în moment incerte, inopinate, nedorite.

    • Trece-ți în revistă eșecurile de anul trecut pentru a-ți putea îndeplini obiectivele pe 2013 - Video

      La fiecare început de an ne facem planuri, ne alegem care sunt obiectivele pe care vrem să le atingem și ne gândim la moduri prin care să le transformăm în realitate. Luni, 21 ianuarie, la Jurnal de Leadership am aflat de la Dana Burghel, Work-Life Balance Coach, care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmăm pentru a face din 2013 cel mai bun an al nostru.

    • Cum îți poți transforma rezoluțiile pe 2013 în realitate

      La fiecare început de an ne facem planuri, ne alegem care sunt obiectivele pe care vrem să le atingem și ne gândim la moduri prin care să le transformăm în realitate. Luni, 21 ianuarie, la Jurnal de Leadership vom afla de la Dana Burghel, Work-Life Balance Coach, care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmăm pentru a face din 2013 cel mai bun an al nostru.

    • 10 întrebări cruciale pe care trebuie să ţi le pui

      Înţelepciunea nu înseamnă să ai răspuns la orice, înseamnă să-ţi pui întrebările corecte. În opinia lui Marc Hack, specialist în dezvoltare personală, întrebările pe care ni le punem fac diferenţa între cine suntem şi cine putem deveni. Marc a întocmit o listă de zece întrebări pe care le argumentează după cum urmează.

    • 7 pași care ne ajută să facem din 2013 cel mai bun an al nostru

      Pentru un business este foarte normal ca acesta să își planifice activitatea, să își seteze obiective și să găsească modalități de a le atinge. Managerii sunt cei care știu ce task-uri să aloce fiecaruia, precum și cum și când aceste task-uri se vor îndeplini, astfel încat obiectivele mari ale companiei să fie atinse. Pentru oamenii de acțiune această planificare poate părea anostă și consumatoare de timp, timp ce poate fi folosit pentru altceva mai „valoros” decât planificarea. Însă setarea de obiective este extrem de necesară: gândiți-vă numai la scenariul în care o companie ar acționa fără niciun plan… însă și-ar dori, evident, rezultate!

    • „Tot ce spui poate fi folosit împotriva ta!”

      Cu siguranță, recunoști din filme această replică pe care o rostesc polițiștii atunci când arestează pe cineva. De fapt, ei nu fac altceva decât să scoată la iveală un adevăr general valabil. Fie că lucrezi în marketing, vânzări, training, resurse umane, relații publice, design sau un alt domeniu, orice spui poate fi folosit împotriva sau în favoarea ta.

    • Aveţi o strategie de căutare a unui job?

      Fie că este o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi recrutările sunt “îngheţate”, fie că este una de creştere în care organizaţiile recrutează masiv, este important să avem tot timpul în minte o strategie atunci când decidem să facem o schimbare profesională. Având o strategie ne putem creşte şansele de angajare!

    • A început campionatul de leadership

      Luni, 6 august, a început campionatul de leadership pentru cei 33 de participanţi la ediţia de colecţie Leaders School. Prima zi a evenimentului a fost dedicată leadershipului personal – alături de invitaţii remarcabili care au fost alături de ei, tinerii prezenţi au făcut un pas important către descoperirea de sine prin definirea unui set concret de valori şi obiective.

    • Raportul adoptat de CE în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare: Obiectivele nu au fost încă atinse

      În ciuda progreselor înregistrate de România, concluzia raportului adoptat de CE în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) este că obiectivele MCV nu au fost încă atinse. În unele domenii, punerea în aplicare a legilor se află abia la început, iar în alte domenii, reforma nu este suficient asumată, procesul global al reformei nefiind încă durabil și ireversibil. Controversele actuale reprezintă o amenințare gravă la adresa progreselor realizate până acum și ridică întrebări serioase în ceea ce privește viitorul reformelor lansate.

    • Dacă vrei să rezolvi o treabă, du-te la cineva ocupat

      Ştiu că vi s-a întâmplat şi vouă să vă plasaţi încrederea în câteva persoane la serviciu şi să apelaţi la ele de fiecare dată când aveţi ceva de rezolvat. Deşi pare justificat să procedăm astfel, n-ar trebui să facem din asta un obicei, tocmai pentru efectul pe care îl are asupra oamenilor ocupaţi. Aceştia vor ajunge să se simtă copleşiţi şi, în scurt timp, nu vor mai simţi nicio provocare.

    • Cum atingem succesul în carieră?

      Am întâlnit mulţi candidaţi care îmi spuneau că îşi doresc să dobândească succesul în carieră (acesta diferă de la caz la caz – pentru unii se traduce într-o funcţie de conducere, pentru alţii în a fi printre cei mai performanţi specialişti în domeniu, iar pentru alţii într-o afacere proprie). Diferenţa între cei care doar declară şi cei care chiar ajung să aibă succes în carieră este dată de determinare şi de planificarea obiectivelor profesionale. 

    • 2012 – An de împliniri sau de coşmar?

      Mihai Popa-Radu, coach Seeds for Succes, tocmai s-a întors de la o întâlnire cu unul dintre primii săi clienţi de coaching cu care a început să lucreze încă din 2005, pe care îl vom numi, în cadrul acestui articol, Cosmin. Nu se mai văzuseră de aproape 1 an şi până atunci toate conversaţiile lor se concentraseră pe ce şi cum poate face mai bine, mai eficient, Cosmin în firma lui. Şi asta chiar şi într-o perioadă când toată lumea vorbea (sau mai degrabă se văita) despre criză. 

    • Argumente pro şi contra listelor cu lucruri “de făcut”

      De multe ori când ne aşteaptă o săptamână grea, cu multe lucruri pe care trebuie să le avem în vedere, sau avem o lună în care trebuie să ne depăşim targetul, de cele mai multe ori apelăm la o listă cu lucruri “de făcut” (to-do list), pentru a rămâne tot timpul în contact cu obiectivele noastre. Totuşi, părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte utilitatea unor astfel de liste.

    • Rezoluţii de leadership care funcţionează cel mai bine

      Câte din rezoluţiile de anul nou au venit în tandem?

      Aţi jurat, de exemplu, să faceţi mai multe exerciţii fizice şi să mâncaţi mai puţin ca să fiţi mai în formă?  N-aş fi surprins dacă multe alte rezoluţii au venit în pereche de asemenea: de exemplu, implicarea în acte caritabile pentru liniştea sufletului tău, urmărirea de hobby-uri noi şi găsirea timpului pentru familie, sau să citiţi mai mult şi mai puţin TV pentru creştere intelectuală. Alegem mai multe căi pentru a ne atinge obiectivele deoarece înţelegem intuitiv că o combinaţie de abordări diferite ne va oferi o şansă mai mare de succes. Acelaşi lucru este valabil şi pentru rezoluţiile de leadership.

Recomandările editorilor