Conceptul de educaţie nonformală a apărut la sfârşitul anilor ‘60, ca o completare a educaţiei predate în şcoli şi universităţi. Specialiştii au dezbătut multă vreme rolul şi valoarea educaţiei nonformale, însă Sylvia Scribner şi Michael Cole au fost primii care au argumentat că procesul prin care învăţăm cele mai multe lucruri de-a lungul vieţii este nonformal şi au dat ca prim exemplu învăţarea limbilor străine.

Singura certitudine în orice carieră din secolul XXI, și în orice viață dincolo de carieră, o constituie tranzițiile succesive: trecerile de la o situație A la o situație B, semnificativ diferită de A, apoi de la B la C, semnificativ diferită de B etc. Practic, gestiunea tranzițiilor a devenit o competență indispensabilă,pe care e în beneficiul tău să o înveți foarte bine; poți, desigur, să nu o înveți, dar ai foarte multe de pierdut.

Se știe că rolul managerului este deosebit de important, el fiind cel ce dictează cultura organizațională. De exemplu, dacă managerul nu ține la punctualitate și tolerează întârzierile e foarte probabil ca ședințele să nu înceapă niciodată la timp. Prin urmare, nu e greu să ne dăm seama că managerul are un impact uriaș și asupra ritmului de creștere al unei echipe și al felului în care aceasta învață.

Cu două săptămâni în urmă, pe unul dintre grupurile de training de pe LinkedIn, un trainer din Statele Unite a lansat următoarea provocare : Ce aţi decide să îi învăţaţi pe viitorii lideri dacă aţi avea la dispoziţie timp pentru a parcurge un singur concept?

“Banii sunt o marfă. Talentul nu este. Timpul şi talentul pot adesea compensa lipsa banilor, dar banii nu vor compensa niciodată lipsa oamenilor potriviţi. ” - Jim Collins

Câţi dintre noi ne dăm seama că, uneori, ne preocupă mult prea mult să ne punem întrebarea dacă suntem fericiţi? Poate că am uitat „pe parcurs” că noţiunea de fericire nu este întotdeauna palpabilă. Fericit poţi fi privind cerul senin, admirând un boboc de floare sau urmărind cum ideile se succed şi capătă un anume sens, aşa cum li s-a întâmplat astăzi celor care au fost prezenţi la evenimentul „În căutarea fericirii”, organizat de Revista CARIERE, al cărui invitat a fost domnul Andrei Pleşu.

În SUA, în anul 2012, erau 8,3 milioane de femei antreprenor care deţineau aproximativ o treime din numărul total al companiilor. Ele au obţinut câştiguri de peste 1,3 trilioane de dolari şi au angajat în jur de 7,7 milioane de persoane. Toate acestea au fost relatate în raportul State of Women - Owned Business, publicat de American Express Open.

© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

Noi, toţi, vrem să devenim mai buni la ceva. La urma urmei, autoperfecţionarea e necesară ca să putem avansa la serviciu. Întrebarea este, odată ce ştii la ce vrei să fii mai bun – fie că este vorba despre susţinerea unor prezentări publice, despre utilizarea social media sau despre analizarea informaţiilor –, cum anume începi? Bineînţeles, tehnicile de învăţare pot varia în funcţie de abilitatea pe care vrem să o stăpânim şi de fiecare persoană în parte, dar există şi câteva reguli generale pe care le poţi urma.

Este destul de bine știut, zic eu, că oamenii de succes sunt „studenți” de cursă lungă. Mereu au câte ceva nou de învățat, informația abundă și, pentru a fi mereu printre cei mai buni, este necesar să fie la curent cu ceea ce este nou în domeniul lor. Și, la fel de bine știut este și faptul că, cei mai de succes sunt și „profesori” în același timp în care își desfășoară „studenția”.

În unele culturi, „13” este considerat ca aducător de ghinion, de aceea în Statele Unite nu prea găseşti butonul cu această cifră la lifturi. În altele, acelaşi „13” ar aduce noroc. Aşa cum spune o vorbă înţeleaptă de pe la noi, eu cred că „Norocul şi-l face omul”. Fără a intra în detalii legate de semnificaţia cuvântului „noroc” (pentru asta vă invit să citiţi cartea The Luck Factor a psihologului Richard Weisman pe această temă), vă propun 13 lucruri pe care le putem face în 2013 pentru a „atrage” norocul în vieţile noastre. Ele sunt enumerate într-o ordine aleatorie, urmând ca fiecare dintre noi să le prioritizeze (şi să şi le asume) cum crede de cuviinţă.

Suntem tributari sistemelor în care ne naștem și în care trăim. Sistemul legal, sistemul social, sistemul de învățământ, sistemul bancar etc. – toate își pun amprenta iremediabil asupra a ceea ce suntem și ceea ce facem. Mai mult, probabil tot ca o consecință a „sistemicului”, cochetam permanent cu ideea de a schimba/revoluționa/distruge toate aceste sisteme. Combatem avantajele care până mai ieri ni se păreau bune, peticim, împrumutăm din alte sisteme și încercăm variațiuni pe aceeași temă. În final, însă, concluzionăm iremediabil și inevitabil – „Sistemul e de vină”. Iar sistemul de învățământ are aceeași soartă.

„A trăi experiențele pe care viața ni le oferă este obligatoriu; a suferi din cauza lor, sau a ne bucura de ele, este opțional.”

Sunt cuvintele lui Matthieu Ricard, un occidental din naștere devenit budist din convingere. Este considerat cel mai fericit om din lume, deoarece creierul sau a depășit „calificativul” maxim de fericire stabilit de specialisti, și anume -0.3, Ricard înregistrând -0.45!

Clişeele motivaţionale spun că orice zi poate marca un nou început. Oricât de banal sună, afirmaţia este adevărată. Depinde de zi. Dar, uneori, înainte să începem cu adevărat, trebuie să renunţăm la câteva obiceiuri. Cel puţin asta este opinia cuplului Mark şi Angela Hack, doi cunoscuţi specialişti în dezvoltare personală din Statele Unite ale Americii.

Dacă ocupați o poziție de leadership în companie, foarte des se întâmplă să fiți asaltați de subalternii dumneavoastră, mai ales când trebuie să ia decizii importante. 

Se înverșunează să creadă că viața de adult poate să fie și altceva decât suma stresului zilnic și a frustrărilor născute din interactiunea cu lumea exterioară. La ce bun să te pregătesti 18-20 de ani învățând și dezvoltându-te dacă la capătul lor te așteaptă astfel de trăiri?

Dacă sunteţi managerul unei companii sau patronul unei firme, din când în când sunteţi nevoit/ă să ţineţi cuvântări în faţa unei audienţe. Fie ele externe, la diferite întruniri şi simpozioane, fie interne, cu prilejul unor realizări notabile sau la final de an. Desigur, nu suntem cu toţii oratori înnăscuţi, iar vorbitul în public nu este floare la ureche pentru toată lumea. 

Scriu aceste rânduri provocată de câteva idei dintr-un articol foarte recent: The Role of Affect in Naturalistic Decision Making, publicat de Kathleen L. Mosier şi Ute Fisher, în Journal of Cognitive Engineering and Decision Making, Volume 4, Number 3, Fall 2010, pp. 240–255.

Conform unei cercetări pe care am efectuat-o anul trecut pentru a identifica tendinţele în activitatea de învăţare-dezvoltare la nivel naţional şi mondial, cheltuielile aferente sunt printre primele eliminate din bugetul companiilor atunci când apar dificultăţi financiare, deşi managerii de top le consideră importante pentru competenţa, satisfacţia şi loialitatea angajaţilor. 

Asa cum probabil ati aflat deja din stirile saptamanilor trecute, lexiconul limbii engleze tocmai s-a imbogatit, decizie destul de controversata de altfel, cu cel de-al 999.999-lea cuvant: web 2.0.