Skip to main content

inteligenta emotionala

    • Tu ce “set de abilități“ ai?

      Crezi că ești capabil? Că ai un  “set de abilități” care te recomadă? Că ești un vivace organizator, disciplinat și un bun comunicator? S-ar putea să crezi bine.  Însă, în profunzime, poate ești doar un
    • Inteligența emoțională se trăiește, nu se citește

      Se scrie atât de mult despre inteligența emoțională, librăriile abundă în cărți de self help deja de ani de zile iar adulții înșiră mantre și considerații atât de înțelepte încât te-ai gândi că toate problemele de afect ne sunt rezolvate. Pe grupurile de mămici, urmând cărțile de parenting și diverși guru, toată lumea știe să identifice și să numească o emoție, să facă față unui tantrum (n.r. - criza de personalitate a copiilor) etc.
    • Oameni Lideri în Echilibru – o stare de… nevoie

      Suntem zilnic asaltați de schimbările care au loc în jurul nostru. În domeniile social și economic și în organizațiile noastre. Nici viaţa personală nu a rămas neatinsă pentru că noi înșine sau membrii familiei noastre suntem afectați de schimbările exterioare, iar impactul acestora îl simțim mai ales în plan emoțional.
    • Nu este suficient să credeți că viața este prea scurtă pentru a lucra pentru un șef veșnic nemulțumit. Mai rău este că un șef rău vă poate scurta viața

      „Bună dimineața! Ce faceți?”, mă întreabă managerul unei companii de software. „Bine”, îi răspund eu. „Merg spre birou”. „Eu am renunțat să mai merg la birou”, spune el. „Nu vreau să-i stresez. Eu mă enervez repede și prefer să-i las să lucreze în liniște. Ei și-au ales biroul, l-au aranjat cum au vrut, eu nu trec pe acolo, nu-i stresez...” „Și câți angajați aveți?”, îl întreb eu. „Vreo 40”. Managerul nu este nici pe departe din generația milenialilor așa cum ați putea crede. Dar nu despre mileniali este acest articol ci despre cum gestionăm emoțiile la locul de muncă.  
    • Leadership în vremea Generației Z

      Deşi e neobișnuit ca individualismul şi colectivismul să coexiste, dacă ne uităm la ce se întâmplă în jur, asta vom observa: un cadru social în care puterea colectivismului este alimentată de un substrat solid de individualism. Până acum știam că acel colectivism care nu permite autonomia individului nu funcționează, deoarece limitează potențialul uman. Colectivismul pe care îl înfieram provenea însă dintr-un sistem ierarhic care cerea sacrificiul personal pentru binele comun, răpindu-i individului șansa și libertățile.

    • Intuiţia: sursa inteligenței spirituale în leadership

      În 2010, povesteam la o conferință despre inteligența spirituală (SQ) în leadership. Puțini au înțeles esența prezentării mele de atunci. În timp ce eu vorbeam despre importanța creativității, a transformării organizaționale și a marketingului în timp de criză, țara era în plină recesiune, lumea din sală era sceptică și speriată, majoritatea companiilor se concentrau pe tăieri de costuri și optimizări – restructurări, din cauza prăbușirii consumului în foarte multe segmente. Mesajele mele despre transformarea lumii într-o direcție bazată pe altfel de criterii și valori nu au fost în totalitate corect recepționate. Și iată că astăzi, către acolo ne îndreptăm. Intuiția nu m-a înșelat.
    • De ce femeile au o inteligenţă emoţională mai mare decât bărbații

      S-a demonstrat ştiinţific că nu sunt diferenţe între femei şi bărbaţi atunci când vine vorba de inteligenţă. IQ-ul nu este generat genetic, ceea ce înseamnă că el poate fi modificat și îmbunătățit şi potrivit studiilor din ultimii 10 ani, IQ-ul unei ființe umane crește cu aproximativ trei puncte odată la zece ani, în funcție de stilul de viață practicat, fără diferenţe de sex. Lucrurile se schimbă însă atunci când vine vorba despre inteligenţa emoţională, capitol la care femeile stau mult mai bine. 
    • Atelier de Inteligență emoțională

      Cum arată balanța ta emoțională la finalul unei zile? Care este percepția emoțională asupra trecutului tău, prezentului dar și viitorului? Cum îți influențează toate acestea starea de sănătate, performanța, capacitatea de a relaționa? Cum ai putea să îți gestionezi mai bine emoțiile și să reduci stresul pe care îl resimți? Cum poți să aduci un plus de echilibru în viața ta?
    • Ce evită să spună oamenii inteligenţi emoţional

      De multe ori transmitem mesaje pe care cei din jurul nostru le interpretează diferit. Fapt ce duce la sentimentul acela că nimic nu merge precum ţi-ai planificat, mai ales că printre mesajele noastre se regăsesc şi subtilităţi, arată entrepreneur.com. Oamenii intelgenţi emoţional evită să spună anumite lucruri în conversaţii.
    • Inteligenţa emoţională nu se traduce „mot-a-mot”

      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      Unul dintre cele mai mari atuuri pe care le avem, ca nativi ai culturii în care am crescut şi în care trăim, este abilitatea noastră de a „citi” rapid emoţiile altei persoane. Odată cu trecerea timpului, învăţăm cum să ne dăm seama, din expresiile de pe feţele colegilor, dacă sunt cu adevărat interesaţi de un proiect sau dacă ne spun doar vorbe goale, în spatele cărora nu există o convingere sau un acord real şi care nu vor fi susţinute ulterior cu acţiuni. Putem detecta și dacă cineva este dispus sau nu să ofere timp suplimentar şi să depună acel efort în plus necesare „pentru a face ca un lucru să se întâmple”. 
    • Ai primit o sarcină grea. Demisionezi sau te ambiționezi?




      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp

      Planurile de dezvoltare în carieră ar trebui să-i menţină implicaţi şi motivaţi pe tinerii manageri, dar uneori aceste planuri ricoşează şi au efect invers, determinându-i să înceapă să-şi caute o cale de ieşire din companie. Motivul pentru care ei reacţionează aşa este faptul că se poate întâmpla ca noile responsabilităţi ce facilitează învăţarea on-the-job să îi împingă brusc mult prea departe de zona lor de confort, făcându-i să se simtă frustraţi, furioşi sau să le fie frică de eşec. Şi totuşi, unii manageri par să se simtă foarte bine în acest gen de circumstanţe adverse. Întrebarea este: cum poţi prevedea cine va avea o reacţie de respingere, dând înapoi în faţa unei schimbări neplăcute prin care trebuie să treacă pentru a se dezvolta în carieră, şi cine va reacţiona în mod pozitiv? 

Recomandările editorilor