
carti
-
Începutul de an e prilej de meditație, planificare și auto-motivare. Până acum ar fi trebuit să ne fi analizat realizările și eșecurile anului trecut, să ne fi identificat punctele unde mai avem de lucrat și să fi făcut planul de acțiune. Ca să fie realizabile, planurile trebuie să fie flexibile, adică să poată include noi date care apar pe parcurs. Inclusiv ideile valoroase pe care le putem culege de la oamenii întâlniți sau din cărțile citite. Pentru o orientare mai ușoară revista CARIERE a cerut recomandări de la câțiva dintre cei mai importanți antreprenori români.
-
Șase cărți remarcabile citite, în 2015, de Bill Gates
Fondatorul Microsoft a făcut publică lista celor mai bune cărți pe care le-a citit în acest an. În prezentarea sa, el remarcă faptul că multe dintre cărțile pe care le-a citit s-ar putea încadra într-o tematică pe care a numit-o „cum funcționează lucrurile”. Unele dau explicații despre lumea fizică, precum folosirea oțelului sau eradicarea unor boli. Altele intră în profunzimea ființei umane, arătând defectele și calitățile pe care le avem, capacitatea de a ne dezvolta de-a lungul vieții sau lucrurile pe care le apreciem. -
Cărți noi pentru lideri, antreprenori și cititori curioși
Cărțile sunt o sursă importantă de informare și dezvoltare personală, chiar și în această perioadă de explozie a traficului online. Editurile au venit cu titluri interesante și la această ediție a Târgului Gaudeamus, iar noi am selectat câteva care s-ar putea să vă intereseze. -
10 cărți ale miliardarilor despre cum să conduci lumea
Vrei să construiești o afacere sau chiar un „imperiu” sau să devii cel mai bun din domeniul tău? Ce altă cale mai bună ai putea avea decât consultarea celor care au dovedit că pot face așa ceva și au devenit miliardari prin propriile eforturi. Nu e ușor să ajungi la ei, sunt oameni ocupați, știm prea bine. Dar nu atât de ocupați încât să nu-și facă timp pentru a-și aduna ideile și sfaturile și a-și mărturisi experiențele într-o carte. O listă de astfel de cărți valoroase a publicat revista Time, iar unele dintre aceste ele au fost traduse și publicate și în România. -
Librex.ro: Primul târg online de carte, cu reduceri permanente
Librex.ro lansează primul Târg online de carte, cu reduceri de până la -50% la titluri clasice, dar și la noutăți literare. Târgul oferă cititorilor peste 20.000 de titluri, la prețuri reduse permanent. -
9 cărţi care îţi vor da un restart la job şi în viaţa de zi cu zi
Dacă vrei cu adevărat să schimbi ceva în viaţa ta, nu vei mai sta pe gânduri şi vei începe chiar acum. Noi te ajutăm cu câteva sugestii de cărţi care să-ţi dea un impuls la job, în viaţă de zi cu zi şi în orice vrei tu să schimbi ceva, pentru că, nu-i aşa, orice poveste frumoasă începe cu prima filă. -
TVA pentru cărţi va fi redusă de la 9% la 5%
Literatura mai primeşte o şansă de la Camera Deputaţilor! Ultimul amendamentul la noul Cod Fiscal prevede o scădere a taxei pe valoare adăugată (TVA) de la 9% la 5%, măsură care va putea intra în vigoare începând cu anul următor. -
Câteva zile libere și o carte bună
Vacanțele, oricât de mici ar fi ele, sunt momentul perfect să ne ocupăm și de ceea ce ne face plăcere. Din când în când, de preferat la intervale cât mai dese, este recomandat să ne petrecem puțin timp cu noi înșine. -
5 cărți care te vor schimba pentru totdeauna
„Vederea începe cu ochii, dar totul se întâmplă, de fapt, la nivelul creierului”, potrivit lui Fei-Fei Li, profesor asociat de Computer Science la Stanford University. -
Ce cărți au citit românii în februarie
Din punct de vedere al cărților citite de români, luna februarie a stat sub semnul autorilor străini E. L. James, Paulo Coelho și Markus Zusak, conform topului realizat de elefant.ro. -
Cartea preşedintelui Iohannis a fost preferata românilor în 2014
Topul realizat recent de elefant.ro vine cu surpriza că „Pas cu pas”, cartea semnată de Klaus Iohannis, a fost cea mai citită carte în format digital a anului pe care tocmai l-am aşezat în categoria „trecut”. -
Tehnologia a fost cel mai bun agent de vânzări al culturii
Centrul economiei digitale este ocupat de industriile culturale și creative, acestea fiind o sursă de inovare și de creativitate. Ele au depășit provocările noilor media și au crescut utilizarea cross-media. -
Ce mai citesc managerii: “Built to Last”, de Jim Collins
Când am citit cartea „Built to Last” („Afaceri clădite să dureze”) de Jim Collins, aveam 24 de ani și visam ca într-o bună zi să am și eu firma mea unde să pot aplica ideile din carte. Mi-a plăcut foarte mult și, chiar dacă eram încă mic, m-a facut să sper și să încep să fac planuri. Probabil cea mai utilă idee a fost ca înainte de orice strategie e important să atragi oameni cât mai buni alături de tine ("First, get the right people on the bus"). -
Îi mai putem apropia pe tineri de cultură?
Ne tot plângem că tinerii nu mai fac școală serioasă, nu se omoară cu citirea cărților, nu merg la teatru… În acest context, Vania Pierşinaru – PR Executive la Asociația Culturală În Culise va fi prezentă în studioul Radio Lynx, luni 31 martie, începând cu ora 19:00 pentru a participa la Jurnal de Leadership, emisiune moderată și realizată de Mirabela Stoica și Marius Dobre.
-
Noutăţi, reduceri şi invitaţi de marcă, la Gaudeamus
Ediţia cu numărul 20 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură, organizat de Radio România, deschisă oficial miercuri, 20 noiembrie, ne aşteaptă în acest weekend ,până maine seară (orele 20), în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo.
-
Printul contraatacă
Impactul vizual al unei „biblioteci“ digitale plasate într-o staţie de metrou, care îţi permite să scanezi codul QR disponibil pe cotorul cărţilor aflate „pe rafturi” a fost atât de puternic, încât am vrut să aflăm ce se mai citeşte în materie de business şi dezvoltare personală şi ce şansă mai au cărţile tipărite în vremea iPad-ului.
-
240 de boggeri participă la cea de-a doua ediție a campaniei vALLuntar
240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care grupul editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA.
-
Muzică bună și momente inedite, la Gala Umanitară Zâna Măseluță
Asociația Zâna Măseluță, ONG care oferă asistență stomatologică gratuită copiilor instituționalizați, dar și celor care provin din familii sărace, organizează pe 11 decembrie – începând cu orele 18:30, Gala Umanitară Zâna Măseluță. Evenimentul va avea loc în cafeneaua Filicori din AFI Palace Cotroceni și va fi prezentată de Marius Dobre și Mirabela Stoica, jurnaliști ai revistei CARIERE și realizatorii emisiunii Jurnal de Leadership de la Radio Lynx.
-
S-a lansat prima librărie ”discount concept” din România
Din septembrie, pasionaţii de lectură pot cumpăra în fiecare zi o carte cu reduceri cuprinse între 40 şi 50%. Oferta le este pusă la dispoziţie de către noua librărie online www.cumparaocarte.ro , unde iubitorii de lectură vor găsi în fiecare zi oferte din peste 25 de domenii.
-
Scrie o recenzie pe cariereonline.ro!
Revista Cariere propune cititorilor săi un concurs inedit care, pe lângă premiul constând într-o carte, oferă șansa câștigătorului de a scrie o recenzie ce va fi publicată pe cariereonline.ro.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...