Afacerile marilor campioni
Până la un moment dat, sportul a fost viaţa lor. Au cucerit medalii, şi-au creat un renume, au câştigat bani buni şi au avut momente în care o ţară întreagă a fost la picioarele lor. După ce această etapă s-a încheiat, marii sportivi ai României şi-au redistribuit talentul şi, de pe terenul de sport, s-au mutat în birouri din spatele cărora au desenat propriile afaceri. Astăzi vorbesc cu relaxare despre profit, pierderi şi investiţii, iar sportul a rămas doar o pasiune pentru momentele libere.