Skip to main content

Leadership

    • Peste 30 de studenţi pe loc în cursa pentru stagiile de practică de la Intel

      Intel Romania Software Development Center, centrul de cercetare şi dezvoltare software deschis de Intel la Bucureşti în 2010, a înregistrat un număr de 817 aplicaţii (CV-uri) de la 313 studenţi în campania de recrutare de stagiari pentru perioada verii, depăşind astfel estimările iniţiale ale reprezentanţilor companiei. Programul de stagii de vară, numit Intel Summer Experience, urmăreşte să le ofere studenţilor posibilitatea de a cunoaşte „din interior” echipele Intel Software din România.

    • Vinul, o investiție aproape la fel de valoroasă ca aurul

      În ultimii zece ani, indicele Fine Wine 100 Index (LIVX100), care reflectă prețurile mondiale la vin, s-a triplat, în timp ce aurul s-a scumpit de patru ori, scrie Bloomberg, care a comparat randamentul investițiilor în vin și aur. Iar în 2013, prețul vinului a crescut cu 5,9%, aurul s-a ieftinit cu 17%.

    • A început Prima Conferință Națională a Experților în Legislația Muncii

      Astăzi are loc cea mai importantă conferință a anului în domeniul legislației muncii, eveniment organizat de către Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii, Universitatea Ecologică din București și Asociația de Dreptul Muncii. Peste 130 de  persoane din domeniul dreptului muncii, dar și al resurselor umane au luat cu asalt aula Universității Ecologice din București pentru a participa la Prima Conferință Națională a Experților în Legislația Muncii. Conferința, care a avut ca perteneri principali și publicațiile CARIERE și HR Manager, reunește practicieni din legislația muncii care și-au propus să deslușească împreună problemele dificile izvorâte din relațiile de muncă anagajat angajator.

    • Transformă-ţi visele în realitate. Învață cum să îți dezvolți propria afacere!

      Au început înscrierile la cea de a doua ediţie Start Me Up, şcoala de antreprenoriat în care 25 de tineri care îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu vor învăţa cum să îşi transforme visele în realitate. În perioada 21 – 27 iulie, Pensiunea Speranţa din Predeal găzduieşte singurul program autohton în care participanţii generează idei şi dezvoltă concepte viabile de business alături de antreprenori şi investitori consacraţi.

    • Ce mult semeni cu mine. Te angajez!

      Nu puteţi nega acel entuziasm naiv provocat de întâlnirea cu o persoană asemănătoare vouă. Altfel nu ar mai exista replici de tipul „Ce tare! Suntem pe aceeaşi lungime de undă!”, „Sigur ne vom înţelege, doar semănăm!”, „Ce mult îmi aduci aminte de mine!”. La nivel personal, ne bucurăm pentru tine…însă dacă persoana care îţi seamănă este de fapt candidatul pe care vrei să îl angajezi, atunci…înţelept ar fi să îţi temperezi entuziasmul.

    • Valoarea pieţei europene de publicitate online a depăşit 24,3 miliarde de euro

      Studiul AdEx Benchmark, lansat la conferinţa IAB Europe Interact, în Barcelona, a arătat că mediul online a performat cel mai bine în piaţa de publicitate, cu o creştere totală de 11,5% în 2012. Europa îşi continuă creşterea puternică atât în pieţele dezvoltate, cât şi în cele emergente. Diversitatea publicităţii online a fost un factor puternic în ceea ce priveşte dezvoltarea economică la nivel european, în ciuda volatilităţii macroeconomice.

    • Începe cea de-a doua ediţie a „Şcolii de inovaţie”

      Adrem Invest –  companie românească orientată către inovaţie, specializată în ingineria tehnologică – a lansat a doua ediţie a programului de responsabilitate socială „Şcoala de inovaţie”, un program de educaţie care are ca obiectiv realizarea transferului de cultură inovativă către liceenii din regiunile în care compania îşi desfăşoară activitatea.

    • Află ce impact nebănuit au „efectele de undă” pe care le creezi ca manager

      ©  2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      Fiecare dintre noi are un set de credinţe şi atitudini care determină modul în care interpretăm o situaţie şi reacţionăm la acea situaţie. Mentalitatea rezultată din aceste credinţe şi atitudini modelează modul în care interacţionăm cu ceilalţi şi, drept urmare, îi afectează şi pe oamenii cu care lucrăm, în moduri atât subtile, cât şi profunde. De exemplu, o persoană cu o atitudine neîncrezătoare în ceilalţi va vedea situaţiile de la locul de muncă drept competitive şi va acţiona pentru a-şi promova propriile interese pe seama celorlalţi, manifestându-se prin ceea ce numim jocuri de interese sau învârteli politice corporatiste: schimbându-şi „după cum bate vântul” loialitatea şi sprijinul acordate cuiva, asumându-şi meritul pentru realizările altora, dând vina pe alţii atunci când lucrurile îi ies prost şi păstrând pentru sine sau distorsionând informaţiile. Aceste comportamente amplifică, la cei care interacţionează cu o asemenea persoană, nivelurile de stres şi ratele de epuizare, subminând eficienţa la nivelulîntregii organizaţii.

    • Insolvența primăriilor. Ce prevede procedura si cum se rezolva problema arieratelor

      Insolvența unităților administrativ-teritoriale poate fi o soluție reală pentru problema datoriilor acestora. Procedura este similară cu cea aplicată companiilor, existând însă și diferențe importante. Un exemplu este faptul că unitățile publice nu pot intra în faliment. Reglementările legale trebuie să țină cont de specificul situației acestor instituții, care nu pot fi radiate.

    • Voluntariază şi tu pentru conservarea speciilor protejate!

      În luna iunie va debuta un program Erasmus care va asigura participarea unui număr mare de voluntari în activităţile de conservare a carnivorelor mari din România. Un instrument deja existent pentru încurajarea voluntariatului îl constituie o bază de date on-line dedicată colectării informaţiilor furnizate de voluntari la nivel naţional. 

Recomandările editorilor