Skip to main content

Leadership

    • 200 de joburi entry-level, programe de internship & management trainee pentru generaţia Y

      Generatia Y, adică tinerii născuţi după 1980, are aşteptări mai mari din partea angajatorilor decât generaţiile anterioare,  sunt persoane curioase, adaptabile şi vor să avanseze rapid în carieră. Generaţia Y este o generaţie mult mai dinamică, pentru că şi piaţa muncii în care a intrat / va intra este mai imprevizibilă. Nu se aşteaptă să rămână în cadrul aceluiaşi angajator pentru perioade foarte lungi de timp şi sunt mult mai orientaţi către autodezvoltare, în condiţiile păstrării unui echilibru între viaţa profesională şi cea personală.

    • Elevii învață să devină lideri în cadrul proiectului „Micii antreprenori în Școala lui Andrei”

      Petrom și Junior Achievement România anunță lansarea programului „Mici antreprenori în Școala lui Andrei″, proiect ce are ca obiectiv dezvoltarea abilităților de viață ale elevilor din școli generale concentrându-se în special pe acele competențe care pot transforma participanții în tineri lideri în comunitățile lor chiar înainte de terminarea școlii.

    • Ai un nou job? Felicitări! Dar cum îl păstrezi?

      Felicitări pentru noul tău job. Știu că ești foarte încântat de el însă ar fi bine să ții cont de faptul că aproximativ 25% dintre cei care obțin un loc nou de muncă nu rezistă mai mult de 12 luni și 45% mai mult de 18 luni. La fel de adevărat este că dacă urci cât mai mult în ierarhia unei organizații, șansele tale să eșuezi cresc proporțional. Aproximativ 55% dintre managerii angajați din afara companiei în poziții de conducere își mențin cel mult un an această poziție.

    • Prima companie de curierat rapid din România cu divizie de food delivery

      Sameday Courier, singura companie de curierat din România specializată pe livrările în aceeași zi atât în țară, cât și în străinătate, își lansează prima divizie de food delivery de pe piața de curierat autohtonă, începând cu a doua jumătate a lunii iunie. Sameday Courier estimează că, la finalul anului viitor, această divizie va reprezenta 10% din totalul cifrei de afaceri.

    • Rețeta belgiană contra evaziunii: Sancțiuni drastice și informatizarea veniturilor

      Un sistem informatizat care centralizează toate veniturilor, controale periodice, sancțiuni drastice și educarea contribuabililor. Acestea sunt măsurile prin care Belgia ține în frâu evaziunea fiscală, un model care ar putea fi aplicat și în România.  Cu toate acestea,  Beatrice Man, atașat economic și comercial în cadrul Ambasadei Belgiei la București, este convinsă că nu există vreo țară în care fenomenul să fi fost eradicat în totalitate. Doar proporțiile sunt diferite, după cum ne-a spus oficialul, în cadrul unui interviu acordat pentru Income Magazine.

    • Engagementul și salariul… o prietenie temporară

      În IT engagement-ul înseamnă un cumul de factori care trebuie tratați cu mare atenție în mod individual. Nu există o rețetă fixă, nici pe departe, ci doar trend-uri care trebuie supravegheate în permanență. Consider că cel mai important lucru pentru orice organizație este reprezentat de abilitatea de a forma și susține o cultură cât mai apropiată de oameni. Specificul acestei industrii este clar diferit de alte domenii. Eșecul în a crea o cultură sănătoasă va avea în mod categoric un impact definitiv asupra business-ului.

    • Când timpul parcă se comprimă...

      „Fiecare weekend a fost ocupat, timp de 3 ani, plus 20-25 zile pe an în plus alocate pentru lucrările scrise. A fost o cursă ca în filmele de acţiune, cu cronometrul pornit. Şi singurul obiectiv de atins nu era doar timing-ul: trebuia să livrez în parametri de calitate ca mamă, soţie şi manager”, spune astăzi Laura Barbu, la aproape trei ani de la absolvirea MBA-ului.

    • Creatorul de conţinut

      După ce a lansat şi promovat primul său lung metraj, “Tatăl-fantomă”, în calitate de scenarist şi regizor, Lucian Georgescu a revenit în industria de publicitate, propunându-ne o nouă definiţie a ceea ce înseamnă advertisingul şi „renovând” agenţia căreia i-a dat viaţă în urmă cu un deceniu: GAV.

    • Trage un pui de somn după amiaza, pentru a avea avantajul competitiv al unei performanţe ridicate

      © 2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      În fiecare eră din istorie, oamenii credeau că trăiesc într-o vreme de tranziţie, dar unele dintre ere chiar vestesc şi deschid calea pentru o schimbare profundă şi de amploare. Eu cred că tocmai acum experimentăm în mediile de lucru din America o tranziţie ce are legătură cu starea de bine a oamenilor. Un număr din ce în ce mai mare de oameni, angajatori şi angajaţi deopotrivă, recunoaşte faptul că actualul model de succes nu funcţionează şi duce, de fapt, la epuizare, stres, productivitate scăzută şi – o epidemie care are o rezonanţă specială pentru mine –  la o privare cronică de somn.

    • Sistemul Android, în colimatorul Bruxellesului

      La două luni de la plângerea FairSearch, o asociație formată din 17 actori majori ai lumii high-tech, Bruxelles progresează în investigațiile privind sistemul de operare pentru telefoane mobile de la Google. Gratuitatea Android și practicile comerciale ale gigantului american ar putea fi calificate anti-concurențiale de Comisia Europeană.

Recomandările editorilor