Skip to main content

Leadership

    • Lăcomia Moscovei ţine China departe de gazul rusesc

      Semnarea contractului de 30 de ani privind livrarea de gaze ruseşti în China, document aflat în discuţii de mai bine de un deceniu, nu va avea loc nici cu prilejul vizitei preşedintelui Vladimir Putin la Shanghai, nici în viitorul apropiat, scrie Financial Times, citând declaraţia unui purtător de cuvânt al companiei Petrochina.

    • Verde pentru angajaţi, pentru clienţi şi pentru mediu

      Fiind o companie cu o reţea dezvoltată pe întreg teritoriul ţării, Orange are o influenţă asupra mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Politica de mediu a companiei este susţinută de acţiuni concrete, interne şi externe, pentru a oferi angajaţilor, clienţilor şi comunităţii în care activează toate premisele pentru un mediu înconjurător mai bun.

    • Cine câştigă într-o lume mai verde?

      Puțin înainte de summitul despre schimbările climatice organizat de Organizaţia Naţiunilor Unite în 2009 la Copenhaga, multe companii au aderat la curentul „verde”.

      Summitul avea drept scop adoptarea de noi reglementări care să limiteze emisiile de gaze. Sute de manageri s-au prezentat la eveniment din dorinţa de a fi de faţă atunci când se scrie istoria, dar şi cu năzuinţa ascunsă de a fi parte din aceasta.

    • Workshop gratuit în programare dedicat femeilor

      Şi femeile pot fi buni programatori. În acest sens, Rails Girls organizează un workshop gratuit în care femeile pot învăţa ce înseamnă dezvoltarea unei aplicaţii web cu Ruby on Rails. Trainerii sunt voluntari şi modelul de învăţare presupune ca un trainer să asiste două participante.

    • Mini-roboții programați de liceeni s-au întrecut în finala STEM Innovation Challenge

      Opt echipe de liceeni de la 11 licee din București au participat la finala competiției STEM Innovation Challenge organizată de Freescale Semiconductor România în parteneriat cu Junior Achievement România. Mini-roboții programați de elevi împreună cu ingineri embedded software s-au întrecut în viteză pe traseul de concurs, cele mai bune trei echipe fiind premiate.

    • Ecocasa aduce viitorul mai aproape - Galerie Foto

      Cătălin Butmălai, absolvent al Facultăţii de Calculatoare din Cluj, inventator şi pasionat al mai multor domenii tehnice, a devenit antreprenor imediat după facultate. La început a desenat şi a fabricat mobilier sub marca proprie, Catallona, apoi a trecut la afacerea Ansonia – Romanian Luxury Homes, a continuat cu Astria – construcţii industriale din lemn şi, mai recent, cu Soleta.

    • Revoluţia „Bach in ShowBiz”, cu Zoli Tóth, continuă

      Turneul Naţional „Bach in ShowBiz”, realizat de Zoli Tóth – cel mai neconvenţional promotor al muzicii de percuţie din România – continuă. Turneul a trecut de jumătate ajungând în şapte dintre cele 12 oraşe cuprinse în turneu. Alături de colegii săi de proiect – violonista Amalia Gîscă, violoncelista Flaminia Nastai şi percuţionistul Bogdan Pop – Zoli Tóth a prezentat un show extraordinar cu muzică de J. S. Bach, regândită de Adrian Enescu, şi proiecţii 3D concepute de echipa Les Ateliers Nomad.

    • S-a deschis Google House la București!

      Google House s-a deschis la București pentru câteva zile, un spaţiu decorat în stil Google, unde se vor face demonstrații despre felul în care echipamentele și serviciile Google pot fi folosite în viața de zi cu zi. România este una dintre cele patru țări din regiunea Europei Centrale și de Est în care acest proiect este implementat, alături de Polonia, Ungaria și Cehia. 

    • Politicile de motivare a angajaţilor. Care e trendul pieţei?

      Ce-i determină pe angajaţi să-şi atingă obiectivele profesionale? Care sunt mobilurile interne care direcţionează şi construiesc un comportament productiv? Şi, mai ales, ce îi determină pe oameni să se identifice cu valorile companiei şi să lucreze în echipă, alături de colegi, pentru un scop comun, şi anume, performanţa businessului? Răspunsul la aceste întrebări se leagă de modul în care un manager ştie să îşi construiască politica internă de motivare și reușește să obțină, prin strategiile, metodele și instrumentele pe care le folosește, un optim motivațional la nivelul echipei.

    • Florin Talpeş vorbeşte joi la Tech Excellence

      Cu ocazia aniversării unui an de activitate, Tech Hub Bucharest a anunţat lansarea Tech Excellence, o nouă serie de evenimente care debutează joi, 22 mai, avându-l ca invitat pe Florin Talpeş (CEO şi Fondator Bitdefender). Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se realizează online pe pagina TechHub

    • Crimeea - o adevărată insula a comorilor

      Rezervele de petrol și gaze naturale ale Crimeei, trecute împreună cu fosta peninsulă ucraineană în componența Rusiei, ar putea aduce Moscovei zeci de miliarde de dolari, iar Ucrainei, spulberarea tuturor speranțelor de dobândire a independenței energetice, scrie New York Times (NYT). Până în prezent, cele mai optimiste estimări privind resursele platoului Crimeei nu au depășit 40 de miliarde de dolari.

    • Pentru că viața nu este ușoară: patru secrete ale succesului când lucrurile nu sunt facile

      Problemele și dilemele, deciziile dificile sunt constante în viața antreprenorilor, dar trebuie să faci față unor vremuri tulburi pentru a avea succes – fie din viața personală, fie business, fie ambele.

      Ryan Novak deține un business de milioane de dolari în domeniul ciocolatei și Pizzei, intrând în business încă de la 21 de ani, după ce în prealabil își câștiga existența spălând vase. În prezent, Chocolate Pizza Company are cinci magazine fizice în patru state și produsele lor sunt vândute în peste 1.500 de locații în SUA.

Recomandările editorilor