Skip to main content

Leadership

    • Tinerii din Constanţa şi Ploieşti învață să-și transforme pasiunea în carieră

      Enterprise You, program de training pan-european, ajunge în luna iunie la Constanţa şi Ploieşti, unde tinerii pot învăța să-și dezvolte noi competenţe şi abilităţi şi să înţeleagă cum îşi pot transforma pasiunea în carieră. Evenimentul este organizat de Akcees în parteneriat cu Rompetrol și are loc pe 5-6 iunie la Universitatea Ovidius din Constanţa şi pe 12-13 iunie la Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti. Participarea la evenimente este gratuită. 

    • Serviciu gratuit de colectare separată la birou

      Companiile care vor să se asigure că deşeurile de hârtie-carton şi plastic-metal generate la birou sunt reciclate au la dispoziţie un nou serviciu, unic în ţara noastră, de colectare separată, realizat de Eco-Rom Ambalaje. Mai mult decât atât, şi containerele şi preluarea deşeurilor sunt gratuite.

    • Evaluarea riscurilor, importantă în afaceri, dar şi acasă

      Printre lecţiile învăţate de mediul de business în ultimii ani s-a numărat şi importanţa gestionării corecte a riscurilor. Dacă în zona bancară şi chiar a companiilor, asumarea controlată a riscurilor este privită că un factor de care depinde succesul afacerii, de ce n-am împrumuta câteva principii şi în viaţa personală? L-am invitat pe Codin Năstase, Vicepreşedinte Executiv Risc, Bancpost, să traducă experienţa sa în gestiunea riscurilor bancare în câteva sfaturi pe care ar trebui să le urmăm şi acasă.

    • Softul care pune ordine în legi, acum și pe iPhone

      Lege5 a lansat aplicația pentru iPhone care permite conectarea la baza de date în timp real. Specialiştii Indaco Systems au urmărit realizarea unui instrument eficient prin mobilitate şi adaptabilitate, necesar formării şi menţinerii unor businessuri de succes, indiferent de domeniul de activitate. 

    • Cum să îți faci un profil LinkedIn care SĂ ATRAGĂ atenția angajatorilor?

      Ne place sau nu, LinkedIn a devenit în ultimii ani o imensă bază de date de potențiali candidați, o colecție impresionantă de „cărți de vizită”, unde milioane de oameni pot vedea cu ce te ocupi, cum arăți, pe cine cunoști și cu ce te lauzi din punct de vedere profesional. De aceea, cum te prezinți pe LinkedIn a devenit un factor esențial atunci când ești în căutarea unui nou job. wall-street.ro îți prezintă câteva idei pentru a atrage atenția potențialilor angajatori.

    • Allview a lansat cel mai subțire telefon din lume

      Brandul autohton de smartphone-uri şi tablete Allview a lansat joi, 22 mai, noul său vârf de gamă. Smartphone-ul X2 Soul este un device cu specificaţii de top şi în acelaşi timp un accesoriu stilat şi modern. Grosimea de numai 5,55 mm îl plasează în fruntea clasamentului celor mai subţiri telefoane din lume.

    • Festival de parașutism la Clinceni, până duminică!

      Miercuri, 21 martie, a debutat Bucharest Skydiving Boogie, cel mai mare festival de parașutism din Europa de Sud-Est, ce atrage în fiecare an la Clinceni, pe aerodrom, peste 100 de parașutişti cu experienţă din întreaga lume. Festivalul se adresează și amatorilor, astfel că 350 de oameni au sărit cu parașuta miercuri de la 4.000 de metri altitudine, însoțiți de un instructor profesionist. 

    • Cât înseamnă 10 milioane de euro?

      Mult așteptatul ART SAFARI - Pavilionul de Artă București se deschide astăzi, 22 mai, până pe 25 mai, iar surprizele culturale se adună să fie descoperite de către public. La ce să vă aşteptaţi? La expoziții fără precendent în spațiul cultural românesc care valorează câteva zeci de milioane de euro și inestimabile valori culturale românești. 

    • Moduri de gândire care omoară asertivitatea – Partea II

      Atunci când te afli într-o discuție dificilă, poate fi complicat să-ți provoci gândurile, nu poți să-ți aduci aminte tot ce spui și tot ce faci și asta poate provoca haos și confuzie. Cel mai indicat ar fi să le notezi și să folosești acest Jurnal al gândurilor - 6 pași pentru un comportament asertiv, pe care ți-l propun în continuare.

    • Protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate

      Statul român asigură protecție cetățenilor români – cu domiciliul în România – care lucrează în străinătate. Totuși, unele categorii din cadrul cetățenilor români care lucrează în străinătate li se aplică prevederi speciale de protecție stabilite prin legi naționale, internaționale, tratate și convenții la care România este parte.

       

    • Ce te faci dacă şeful tău e prea de treabă

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      E adevărat că poate fi foarte plăcut să lucrezi pentru un şef care este de treabă şi are grijă de oamenii lui, dar există o mare diferenţă între şefii cu care este plăcut să lucrezi şi cei care evită conflictele cu orice preţ. Managerii din această ultimă categorie nu oferă feedback dur, evită să îşi susţină echipa sau să intervină „mai sus” pentru a obţine ajutor şi resurse atunci când echipa lor este în necaz şi cedează prea uşor în faţa cererilor sau pretenţiilor venite din partea superiorilor. Dacă îţi sună cunoscut, trebuie să devii conştient de faptul că un asemenea şef reprezintă un risc pentru cariera ta.

    • Au fost desemnați câştigătorii Innovation Labs 2.0

      Luni, 19 mai, a avut loc, la hotelul Howard Johnson, Demo Day, eveniment ce a semnalat sfârşitul celei de-a doua ediţii a programului Innovation Labs 2.0. Echipele finaliste din Bucureşti şi din Cluj au concurat pentru cele trei premii puse la bătaie: cea mai bună afacere, cel mai bun produs şi cel mai bun pitch.

Recomandările editorilor