Sistemul de sănătate trece prin una dintre cele mai profunde transformări din istoria sa recente, iar potrivit Ruxandrei Târlescu, Partener coordonator Tax, Legal & People, PwC România, această schimbare este alimentată de tehnologie, de presiunile demografice și de așteptările tot mai ridicate ale oamenilor. Ea subliniază că „rezultatele pozitive nu mai sunt măsurate prin numărul de pacienți tratați sau prin volumul procedurilor, ci prin contribuția reală la calitatea vieții”, idee care stă la baza raportului PwC Reinventing Healthcare: Business Model Innovation for a New Era.

AI și datele – infrastructura noii medicine

Ruxandra Târlescu explică faptul că inteligența artificială va avea un rol decisiv în evoluția industriei. AI nu doar că poate monitoriza în timp real parametrii de sănătate ai unei persoane, dar poate anticipa riscuri și semnala probleme înainte ca acestea să se manifeste. „Ne apropiem de momentul în care multe afecțiuni vor fi prevenite, nu doar tratate. Tehnologia va identifica primele semnale ale dezechilibrelor, iar intervențiile vor fi rapide și precise”, afirmă ea.

Potrivit acesteia, AI poate analiza volume imense de date medicale – de la analize de laborator până la informații provenite din dispozitive purtabile – și poate oferi „hărți de risc” personalizate. Tot tehnologia va scurta semnificativ procesul de descoperire și testare a medicamentelor și va permite apariția tratamentelor adaptate genetic și metabolic fiecărui individ.

Scenarii care până recent păreau SF devin, în opinia ei, posibile: aplicații care monitorizează compoziția sângelui, sisteme care recomandă suplimente sau tratamente personalizate în timp real, instrumente care avertizează pacientul înainte de apariția durerii sau a unui episod acut.

De la „healthcare” la „LIFEcare”

Ruxandra Târlescu arată că industria se îndreaptă către un model integrat de îngrijire – „LIFEcare” – un sistem orientat spre prevenție, personalizare și intervenții continue de-a lungul vieții, nu doar în momentele acute.

Cele cinci forțe majore care schimbă sistemul de sănătate – explicate de Ruxandra Târlescu:

1. Îmbătrânirea populației

Ea atrage atenția că trăim mai mult, însă sistemele medicale se confruntă cu un deficit profund de specialiști. OMS estimează un deficit global de 11 milioane de lucrători în sănătate până în 2030. Soluția descrisă de ea include digitalizare, echipe multidisciplinare și mutarea unei părți a îngrijirii în afara spitalului — prin monitorizare la distanță, servicii comunitare și saloane virtuale pentru pacienții cronici.

2. Pacienții devin consumatori informați

Oamenii nu mai acceptă interacțiuni lente și imprevizibile. Ei vor servicii medicale la standardele celor din retail sau banking”, subliniază Târlescu. Apar astfel platforme complete care unesc telemedicina, rețetele digitale și managementul afecțiunilor cronice.

3. Costuri tot mai mari și presiunea pentru eficiență

Cheltuielile medicale cresc în medie cu 8,5% anual, ceea ce obligă sistemele să adopte modelul „value-based care”, unde plata se face pentru rezultate și prevenție, nu pentru volum. „Nu mai plătim pentru cât se face, ci pentru cât de bine se simt oamenii și pentru evoluția lor pe termen lung”, precizează ea.

4. Explozia datelor și rolul AI în anticiparea riscurilor

Între 2020 și 2025, volumul datelor medicale a crescut de cinci ori. „Aceste date devin utile doar când sunt transformate în predicții clare și recomandări personalizate. AI face posibil triajul inteligent și intervențiile precise”, afirmă Ruxandra Târlescu.

5. Vulnerabilități în lanțurile de aprovizionare

Crizele geopolitice au demonstrat că dependența de câteva surse poate afecta accesul la medicamente. Ea subliniază necesitatea lanțurilor de aprovizionare diversificate, a colaborării internaționale și a vizibilității în timp real pe fluxurile logistice.

Cum se transformă furnizorii de servicii medicale

Ruxandra Târlescu descrie trei direcții esențiale:

  • Îngrijire bazată pe valoare, centrată pe rezultate măsurabile și pe prevenție.

  • Îngrijire ghidată de date, cu alerte timpurii și decizii rapide pentru reducerea internărilor evitabile.

  • Sănătate personalizată și integrată, în care traseul pacientului devine fluid și conectat, fie că îngrijirea se desfășoară în spital, acasă sau online.

Impactul asupra industriei farmaceutice

Potrivit ei, companiile Pharma & Life Sciences vor adopta modele complet noi:

  • cercetare modernizată și accelerată prin AI,

  • trecerea la un model „asset-lite”, bazat pe parteneriate flexibile,

  • extinderea relației cu pacientul către zona de consum, prin platforme și servicii personalizate.

Ruxandra Târlescu subliniază că datele devin valoroase doar atunci când generează servicii noi: abonamente de prevenție, analize predictive, suport personalizat. Modelele „as-a-service” vor juca un rol important în accelerarea acestor inovații.

În același timp, securitatea cibernetică devine vitală. Sănătatea este cea mai expusă industrie în ceea ce privește costul unei breșe. „Organizațiile care folosesc AI detectează incidentele cu aproape 100 de zile mai devreme și economisesc până la un milion de dolari în costuri de răspuns”, precizează ea.

Protecția datelor trebuie să fie multilayer, cu soluții de blockchain, criptografie avansată și principii zero-trust, susținute de competențe sporite în cybersecurity.

În viziunea Ruxandrei Târlescu, sistemul medical evoluează rapid către un model personalizat, conectat și orientat spre prevenție. Cei care vor reuși sunt cei care proiectează experiențe integrate, utilizează date și AI în timp real și inspiră încredere prin responsabilitatea cu care gestionează informațiile pacienților.