Raiffeisen Bank România și Raiffeisen Bank International se numără printre instituțiile financiare care au contribuit la acordarea pachetului de 537 milioane euro obținut de AFI, anunță reprezentanții grupului financiar.
Finanțarea a fost acordată de Erste Bank, Banca Comercială Română SA, Raiffeisen Bank SA, Raiffeisen Bank International şi Unicredit Bank SA, reprezentate de casa de avocatură Dentons. AFI a fost asistată de firma de avocatură CMS.
„Piața imobiliară locală continuă să arate dinamism si potențial, iar acest lucru spune mult despre direcția în care evoluează România. Susținem proiectele care accelerează dezvoltarea orașelor și alegem inițiative solide, bine construite, capabile să reziste și să aducă valoare pe termen lung”, spune Alin Neacșu, Director Corporații Mari, Raiffeisen Bank România.

Dezvoltatorul imobiliar AFI a obținut această finanțare pentru trei dintre cele mai importante proiecte din portofoliul său: AFI Cotroceni, AFI Brașov și AFI Ploiești.
„Această tranzacție marchează acordarea unei finanțări cu un grad ridicat de complexitate, care a presupus, printre altele, o coordonare excelentă pe parcursul întregului proces de creditare între toate părțile implicate. Colaborarea cu echipa AFI a fost, ca întotdeauna, exemplară — un parteneriat solid, bazat pe profesionalism, încredere și o viziune comună pentru dezvoltarea pieței imobiliare din România. Suntem bucuroși să susținem proiecte care ridică standardele industriei și confirmă potențialul acestei piețe”, declară Silviu Toma, Director Executiv, Direcția Finanțări Structurate și de Proiecte, Raiffeisen Bank România.
Ce presupun proiectele AFI
AFI Cotroceni, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală și de Sud-Est, are o suprafață închiriabilă de 90.000 mp și un mix amplu de retail, entertainment și servicii.
AFI Brașov, un proiect dezvoltat în centrul orașului, integrează spații de retail cu spații de birouri clasa A.
AFI Ploiești, un centru comercial regional, are un rol esențial în dinamizarea economică a județului Prahova și în susținerea unei zone extinse de consumatori, potrivit sursei citate.