***
Să îți trăiești viața cu un scop mai înalt decât binele personal
Cazuistica arată că există și o componentă socială a acestor experiențe transformaționale. De a se implica într-o cauză socială, un proiect ecologic, o agregare de comunitate, de a demara o campanie umanitară, de a strânge fonduri pentru categorii sociale vulnerabile, de a se reorienta spre antreprenoriat social.
După reconectarea profundă cu sinele, cu sensul vieții, cu valorile personale, apare dorința de reconecatre cu cei care împărtășesc aceeași viziune, aceleași valori, care au un sentiment asemănător al sensului vieții. Apare dorința de a-ți împlini destinul prin a oferi celorlalți, de a-i ajuta să se dezvolte în armonie.Aliz Kosza (foto) crede că prin procesul de transformare își face loc smerenia în viețile oamenilor, iar atunci ei simt nevoia să facă mai mult bine în societate.
Anne Pleșuvescu (foto) povestește că aude tot mai des exprimări de genul: „Aș vrea să fac ceva care să conteze pentru ceilalți, să mă reprezinte. M-am săturat să fiu o rotiță din sistem și să nu știu la ce sunt de folos. Azi știu că mă duc la serviciu și mă stresez doar să fac bani. Nu mai pot. Trebuie să schimb asta pentru că altfel simt că explodez.”
Pe de altă parte, dorința de transformare trebuie pusă în practică, altfel rămâne doar la stadiul de deziderat. Georgeta Dendrino (foto) subliniază necesitatea de a trece de la „reflection” la „action”. „Dacă vrem să schimbăm ceva în cariera noastră, nu e suficient să ne uităm în interiorul nostru. E important să și facem lucruri. Să definim unde vrem să fim și să facem o strategie pentru a ajunge acolo.”„De ce”-ul personal sau povestea lui Harap Alb
Întrebarea „de ce?” ne proiectează mereu către sensul vieții. Psihologul Dragoș Iliescu (foto) explică această întrebare retorică prin faptul că oamenii au nevoie de sens în ceea ce fac – este cel mai important lucru care te ține în mișcare. „Sentimentul că faci ceva cu sens, care să fie legat de un scop supraordonat, că rămâne după tine ceva care să contribuie la un grup, comunitate sau la societate în ansamblul ei este o motivație importantă”, reiterează Dragoș Iliescu.
Simona Gherasim (foto) concluzionează că redescoperirea, redefinirea, reinventarea fac parte din călătoria de conducător. „Aceasta începe cu mult timp înainte de atingerea poziției de lider și, deseori, continuă toată viața profesională. Când sunt la început de drum, mânați de visuri, dorințe, idealuri, viitorii lideri se avântă să experimenteze, să învețe, să acumuleze cunoștințe pe toate palierele. Își doresc cu tot sufletul să fie foarte buni pentru a-și dovedi că pot, pentru a oferi celor din jur excelență, pentru a ajuta creșterea celorlalți și din multe alte motive. Urmează munca susținută pentru a deveni mai buni, pentru a face față provocărilor care, pe măsură ce avansează în ierarhie, cresc și ele, dau rezultate și duc la succes. Reușesc să genereze rezultate excelente, creșteri spectaculoase, ating poziții cu responsabilitate și recunoaștere deopotrivă materială și socială, sunt respectați. După o perioadă, intervine însă un moment de la care totul pare să nu mai aibă sensul de dinainte.Este din ce în ce mai greu, parcă lipsește ceva, deși nu este clar ce. Se reduc activitățile și momentele care altădată ofereau un sentiment de bucurie si entuziasm. Întâlnirile, proiectele se succed cu repeziciune și nu mai știu cum au trecut zilele. Nu își mai aduc aminte de «De ce»-ul personal. Știu doar că nu mai pot continua așa, că e nevoie să schimbe ceva, și decid, conștient sau inconștient, să caute acea schimbare. Cei mai mulți lideri nu îl conștientizează pe loc ca moment de cotitură, însă toți îl simt. Toți cei care au trecut printr-un astfel de moment îl pot identifica precis când privesc retroactiv. Începând cu acel moment, liderul trece pragul. Se deschide către noi posibilități, începe să cerceteze în jur și, în funcție de personalitate, alege ceea ce i se potrivește drumului său.
Deschiderea către noi posibilități aduce noi posibilități. Reflectând la propria călătorie, mulți lideri au spus că cineva sau ceva întotdeauna a apărut să îi însoțească atunci când s-au avântat în necunoscut. Pe măsură ce avansează în această parte a călătoriei, cea care are legătură cu redescoperirea sensului, vocației, apar o serie de încercări. E ca și cum liderii sunt testați în capacitatea lor de a se ridica la sarcina pe care au pornit să o îndeplinească, aceea de a se redescoperi. Le este testată perseverența de a rămâne pe drum și de a câștiga cea mai importantă cunoaștere, cea de sine. Este cea mai mare provocare pentru că aduce confruntarea cu demonii proprii, adormiți în trecut, dar care acum se trezesc și e nevoie să fie „anihilați” pentru ca liderul să poată merge mai departe. Apar la suprafață frica de eșec, îndoiala că sunt insuficient de valoroși, nesiguranța sau neputința. Pardoxal, în fața acestora se construiesc cele mai mari forțe, cum ar fi curajul, bunătatea și iertarea.
După ce au trecut prin abis, la fel ca și în alte ritualuri de trecere, liderii se întorc cu cel mai prețios dar – capacitatea lor sporită de a fi indivizi maturi și de a fi lideri adevărați. Cu noi cunoștințe și pricepere, mai multă compasiune și un angajament față de creșterea altora. Mulți descriu un sentiment profund de pace. Unii lideri pot chiar să își asume roluri foarte diferite față de cele pe care le-au avut înainte, devenind la rândul lor mentori sau coach, alții își schimbă complet domeniul de activitate sau încep ceva cu totul nou în același domeniu. Cu toții sunt însă mult mai clari în ceea ce privește direcția și ceea ce contează în viața lor.” (Sfârșit)
Articol preluat din numărul 243/decembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.
