Avocatul Poporului a formulat o acţiune în contencios administrativ prin care solicită anularea deciziei de concediere, reîncadrarea acestuia în funcţia din care a fost destituit, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate până la data plăţii efective a despăgubirii.
Sursa citată precizează că acţiunea este urmarea unei petiţii adresate instituţiei, prin care un cetăţean semnala, între altele, faptul că s-a dispus concedierea pe motiv că acesta ar fi ocupat pe perioadă determinată postul unei alte persoane care era titularul postului, scrie Agerpres.
Instituția care va apăra drepturile angajatului a menționat printr-un comunicat de presă că:
„În situaţia petentului, în Decizia prin care a fost numit în funcţie se face menţiune expresă despre numirea pe perioadă nedeterminată şi fără a se face vreo referire la faptul că ar fi ocupat postul unui titular", mai arată Avocatul Poporului, potrivit Agerpres.
Avocatul poporului va cere în instanță reangajarea unui bugetar concediat abuziv
Dana Badea