
Au fost trei zile pline de adrenalină şi emoții, prilej pentru toţi să îşi arate spiritul de echipă, competitivitatea și abilitățile sportive. Întreceri strânse au fost la Dragon Boat, pe lacul Herăstrău, la ciclism, fotbal, dar și la volei. De asemenea, un element nou al ediției care s-a încheiat a fost introducerea probei feminine la șah, dar și aducerea în București a unei noi probe, cea de Catchball, un sport dedicat în special publicului feminin și care a fost extrem de bine primit de participante.
Cea mai intensă seară a fost cea din 13 iunie, când participanții la Corporate Games și-au dat întâlnire în Centrul Vechi al Capitalei pentru Marea Paradă. Reprezentanții celor peste 50 de companii înscrise la Corporate Games București au luat cu asalt străzile înguste din centrul Bucureştiului și au mărșăluit, acompaniați de trupa SuperChill, dar și de vuvuzele și fluiere.

România se numără printre cele 28 de ţări înscrise în circuitul Corporate Games. În ultimii trei ani, au avut loc 11 ediţii de jocuri corporatiste, atât în sezonul de vară, cât şi în cel de iarnă, la Bucureşti, Braşov şi la Cluj-Napoca, în cadrul cărora peste 10.000 de corporatişti au descoperit beneficiile unui altfel de teambuilding. Prima ediţie din România a avut loc la Bucureşti, în mai 2012, apoi s-a mutat, pentru sporturile de iarnă, la Braşov, iar, pe 11 iunie 2015, a fost sărbătorită cea de a XI-a ediţie.