„Ana Dumitrache își va aduce din nou contribuția la activitatea CTP în România, începând cu luna ianuarie” anunță compania. Ea se va concentra pe creșterea portofoliului local al dezvoltatorului (atingerea a circa 1,5 milioane de metri pătrați până în 2020) și dezvoltarea accelerată a CTPark Bucharest West. Acest proiect este gândit să devină cel mai mare parc logistic și industrial din Europa de Est, transformând astfel România în cel mai mare nod industrial și logistic din regiune.
Ana Dumitrache a venit în 2017 la conducerea operațiunilor locale ale CTP de la BCR, unde anterior se ocupa de portofoliul de finanțări imobiliare.
Și-a dat demisia după un an și două luni
Ana Dumitrache are o diplomă în jurnalism a Universității din București și are un MBA (master în administrarea afacerilor) cu specializarea Finanțe a Universității din Seattle (SUA). A lucrat în BCR din 2009, iar în perioada anterioară, 2005 – 2008, a fost director adjunct al diviziei de real estate din Volksbank România.
Din poziția sa în cadrul BCR, Ana Dumitrache a finanțat importante proiecte imobiliare. Apoi, Ana Dumitrache a trecut de cealaltă parte a mesei la CTP România în 2017. A rezistat un an și două luni iar în ianuarie 2018 și-a dat demisia. Acum se reîntoarce de pe poziția de Country Head.
„Atât eu, cât și echipa CTP Romania și partenerii noștri suntem încântați de revenirea Anei în companie, revenire ce are loc într-un moment crucial pentru companie, odată cu finalizarea cu succes a procesului de reorganizare. Ea ne-a sprijinit încă de la începutul operațiunilor noastre în România, când lucra în cadrul filialei locale a Erste Bank. În perioada anterioară petrecută la CTP, Ana Dumitrache a contribuit la creșterea portofoliului companiei, la contractarea de noi clienți și a coordonat toate activitățile financiare. Ana se întoarce acum la conducere într-un moment în care atât compania, cât și piața imobiliară locală traversează o perioadă de expansiune. Calitățile sale de lider, determinarea și cunoașterea profundă a pieței vor contribui la creșterea performanțelor CTP în România și sunt convins că împreună vom reuși să stabilim noi recorduri pe acest segment”, a declarat Remon Vos, CEO al CTP.
În perspectiva discuțiilor cu privire la bugetul de stat pentru 2026, principalele organizații ale mediului de afaceri din România au transmis un apel ferm către autorități pentru eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA).
Ștefan Raicu este un artist vizual român în vârstă de 20 de ani stabilit la Barcelona. Crescut în Germania, și-a manifestat prima dată talentul încă din copilărie, când a realizat primele desene pe pereții grădiniței.
Angajatorii din România au postat în ultima lună peste 22.000 de locuri de muncă pe platforma eJobs.ro, o parte dintre acestea sunt dedicate sezonului de sărbători, când volumul de activități crește semnificativ,
Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, World Vision România atrage atenția asupra unui aspect adesea trecut cu vederea în discuțiile despre prevenirea abuzului: rolul limbajului în modelarea mentalităților sociale.
Revista CARIERE continuă rubrica „Longevitate în carieră”, dedicată personalităților care sfidează trecerea timpului și rămân repere de succes, relevanță și forță interioară chiar și la vârste înaintate.
După pandemie, când a aflat, dintr-un clip al unei firme de echipament sportiv, că generația copiilor de acum e prima generație care are o speranță de viață mai mică decât cea a părinților lor, a simțit că trebuie să contribuie la schimbare.