Cât de mult contează să ai un îndrumător care să te ghideze pas cu pas spre un viitor sigur? Cum se transformă practica în primul pas real spre succes? În construcții, nimic nu se clădește fără o fundație solidă, iar pentru tinerii care pășesc prima dată în profesie, această fundație presupune un tutore care știe să te vadă, să te asculte și să-ți ofere înțelegere.

În cultura organizațională a PORR România, „construcțiile sunt o afacere cu și despre oameni” este nu doar un laitmotiv, ci realitatea unei comunități – așadar, implicarea în pregătirea noilor generații de specialiști a evoluat firesc de la responsabilitate, securizare a viitorului ori garanție a continuității înspre o adevărată vocație.

Într-un dialog în oglindă, Mihai Alexandru Panac, șef de șantier, Divizia Infrastructură Locală București Nord în cadrul PORR România și tutore de practică, alături de studenta Andreea Elena Slapacov, aflată în practică, vorbesc despre ce înseamnă încrederea, susținerea și aprecierea într-o carieră în construcții.

„Aprecierea e extrem de importantă. Te face să te simți mult mai bine, să scapi de teama că greșești, de rușinea că poate nu stăpânești suficient de bine unele lucruri. Îți dă încredere că ai o mână întinsă, că în preajma ta este cineva cu o vorbă bună”, spune Andreea Slapacov. Atunci când a fost pusă în fața a două drumuri profesionale, Medicină Dentară și Construcții, a ales să urmeze Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri (CFDP) la Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Primul contact cu profesia l-a avut în cadrul stagiului de practică de la PORR România, vara aceasta. Pe tot parcursul acestei experiențe a fost ghidată de tutorele ei de practică, Mihai Alexandru Panac, de la care a avut multe lucruri de învățat, spune ea. Răbdarea și empatia au fost aspectele principale pe care le-a apreciat cel mai mult la el și pe care le-a luat ca exemplu în cariera sa de inginer constructor.

„Alex își aduce mereu aminte că a fost și el ca noi. Ne-a fost și prieten, dar știe și să fie șef și este respectat de către cei din jurul lui. În practică, fiecare am avut câte ceva de învățat de la el. A lucrat în domenii diverse – de la construcții civile la o linie de tramvai acum, știe multe și te poate ajuta cu informații și experiențe diverse. Este dedicat, extrem de organizat și a făcut pentru noi mai mult decât prevede «fișa postului» unui tutore de practică. Are și viziune, și pasiune”, a spus Andreea Slapacov.

Pentru Alexandru Panac, rolul de îndrumător a venit ca o provocare pe care a îmbrățișat-o încă de la început cu mult entuziasm. Cu o experiență de aproape 10 ani în construcții, Alexandru a coordonat pentru prima dată o echipă de studenți, experiență care, de altfel, i-a plăcut foarte mult, mărturisește el.

„Pentru mine a fost importantă nu doar pentru că era ceva nou. Mi-a surâs ideea de când am auzit pomenindu-se prima dată despre ea.

Motiv pentru care am tratat-o cu seriozitate și mi-a fost drag să mă achit de această misiune”, spune șeful de șantier din cadrul Diviziei Infrastructură Locală București Nord. Nu i-a fost deloc greu să-și învețe studenții tainele cele mai importante ale meseriei de inginer constructor, pentru că a încercat să se pună în pielea lor și să le ofere o bază solidă în drumul spre cariera profesională.

„A fost suficient să îmi amintesc de mine la vârsta lor și să realizez cât de mult aș fi apreciat să mi se spună câte ceva despre funcționarea unei firme de construcții care se ghidează după un sistem sănătos și despre fiecare departament în parte. Asta am încercat să fac – să vorbesc cu alți colegi (cărora le sunt recunoscător pentru răbdare și implicare), astfel încât să le putem prezenta toate oportunitățile, iar ei să poată lua la final decizia potrivită pentru viitorul lor.”

Alexandru susține că meseria pe care o are îl face să se simtă permanent motivat, precum și că lucrează într-o organizație în care angajatul este apreciat, lucru pe care l-a insuflat și studenților practicanți. Cu răbdare, empatie și înțelegere, încearcă să le ofere tinerilor la început de drum exemplul că orice se poate.

Interviu în oglindă, student și tutore de practică

Cum vede o tânără vs cum vede un inginer constructor perspectiva unei cariere în construcții

Când ai auzit prima dată de ideea unei cariere în construcții și ce credeai că înseamnă? Cât de departe/ aproape de realitate a fost acea percepție?

Mihai Alexandru Panac: Această carieră m-a atras inițial din motive diferite față de ceea ce mi-a oferit ulterior. Tânărul de 19 ani care a optat pentru Facultatea de Construcții a urmat exemplul unor apropiați, recomandările unui profesor, experiența proprie de „meșterit” prin curtea bunicilor încă din copilărie. Pe atunci mă gândeam doar că se construiește de mii de ani și că va fi mereu nevoie de constructori. Că asta înseamnă securitate financiară, constanță și claritate pe drumul ales, perspective de evoluție. Detalii prea multe legate de ce urma să fac nu știam.

Meseria mea mi s-a dezvăluit, în toată complexitatea ei, puțin câte puțin. Iar școala șantierului este foarte diferită de cea din amfiteatru. Abia pe șantier înveți ce înseamnă pasiunea pentru meserie, mândria pentru fiecare lucrare finalizată, puterea echipei din care faci parte, satisfacția depășirii obstacolelor (care nu sunt nici mici, nici puține), mulțumirea că fiecare zi care trece te aduce mai aproape de obiectiv și te face mai bun, sentimentul că nimic nu este imposibil atunci când faci parte dintr-o structură sănătoasă și bine organizată.

Andreea Elena Slapacov: Tatăl meu este constructor, așa că am fost familiarizată cu lumea construcțiilor încă din copilărie. Încă de pe atunci mi-a stârnit curiozitatea viața de șantier cu plecări dese, utilaje uriașe, echipe numeroase și un ritm de muncă intens, dar plin de satisfacții. Copil fiind, îmi părea o lume aparte: zgomotoasă, vie și fascinantă. Mi-a lipsit prezența tatălui meu, dar în același timp am înțeles cât de important este ceea ce face și cât de multă dăruire presupune această meserie. Acele momente au avut un rol esențial în decizia mea de mai târziu, pentru că mi-am dorit să înțeleg mai bine lumea care l-a ținut atâta timp departe de familie și, într-un fel, să duc mai departe pasiunea lui.

Mi-am dorit o profesie care să îmbine logica, responsabilitatea și spiritul practic, iar ingineria construcțiilor mi s-a părut combinația perfectă între toate acestea. Am descoperit o lume complexă, în care fiecare detaliu contează, în care teoria se leagă de practică și unde înveți că soluțiile tehnice trebuie mereu adaptate realității din teren. Pe măsură ce am avansat în anii de studiu, am realizat că o carieră în construcții nu înseamnă doar planuri, calcule și șantiere, ci și comunicare, spirit de echipă, responsabilitate față de oameni și mediu. Am înțeles, totodată, că dincolo de planuri și tehnologii, construcțiile sunt despre oameni. Fiecare proiect se bazează pe colaborare, comunicare și încredere. Cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o este că în construcții nu există muncă individuală. Fiecare reușită, fiecare obiectiv finalizat sunt rezultatul unei echipe unite și dedicate. Ingineria nu înseamnă doar cifre și planuri, ci și viziune, adaptabilitate și capacitatea de a lucra cu oameni diferiți, zi de zi.

Care au fost cele mai valoroase lecții învățate de la studenții din practică/ de la mentorii din cadrul programului din care faci parte?

Mihai Alexandru Panac: De la studenții „noștri” (le spunem „ai noștri” pentru că ei nu au fost vizitatori pe durată determinată pe șantier, ci membri cu drept deplin ai echipei noastre), am învățat răbdarea și adaptabilitatea de a explica lucrurile pe înțelesul tuturor, că vorbeam despre procese de lucru, tehnologii, grafice, fluxuri de lucru, detaliile din culisele unui șantier (nu doar cele tehnice, ci și cele interumane). Mi-am amintit astfel că învățarea este întotdeauna un proces bidirecțional: în timp ce eu le ofeream cunoștințe tehnice, sfaturi practice și recomandări umane, ei mă provocau să fiu mai adaptabil și mai creativ în modul de a transmite informația.

De asemenea, interacțiunea cu ei a fost o permanentă lecție de empatie. Pe lângă utilitatea exercițiului de a te „pune în pielea” altcuiva și a redescoperi lucruri știute cu uimirea celui care nu le-a aflat încă, acesta mi-a oferit ocazia de a mă întoarce în timp și de a readuce la suprafață amintiri despre mine însumi la vârsta lor. Este rețeta perfectă pentru a regăsi și a recupera entuziasmul primelor descoperiri, revăzute prin ochii unor tineri la început de drum. În același timp, mi s-a reconfirmat că feedbackul sincer și comunicarea deschisă sunt instrumente cu ajutorul cărora echipa devine mai unită și mai eficientă.

Andreea Elena Slapacov: Stagiul de practică desfășurat pe șantierul PORR România al lotului 11 de tramvai București s-a dovedit a fi o experiență care mi-a confirmat că am ales drumul potrivit. Am intrat în șantier cu emoții, dar și cu o curiozitate imensă, dar, încă din primele zile, am simțit energia unei echipe profesioniste, deschise și dispuse să împărtășească din experiențele sale. Am avut șansa să descopăr aproape toate departamentele echipei PORR datorită lui Alexandru Panac, mentorul meu din practică, și să înțeleg în profunzime cât de complex este procesul de modernizare a unei linii de tramvai. Am văzut cum teoria se transformă în realitate și câtă muncă, coordonare și responsabilitate se ascund în spatele fiecărei etape de execuție.

De la echipa PORR am învățat ce înseamnă cu adevărat organizarea, planificarea și atenția la detalii, dar și importanța comunicării și colaborării în construcții. Prin exemplul lor, am înțeles că un bun inginer nu se definește doar prin cunoștințe tehnice, ci și prin atitudine, implicare și dorința constantă de a învăța. Sub îndrumarea lor am descoperit cât de important este să fii curios, să pui întrebări și să îți dorești să înțelegi fiecare pas. Fiecare zi pe șantier a adus cu sine o nouă lecție: uneori tehnică, alteori umană, iar îmbinarea dintre cele două, așa cum am descoperit-o prin intermediul lor, m-a făcut să privesc altfel profesia de inginer. Experiența trăită alături de ei nu a fost doar o etapă de practică, ci un punct de cotitură care mi-a oferit claritate, încredere și motivația de a continua pe acest drum.

Dacă ar fi să rezumi experiența ta de până acum într-un slogan sau într-o frază despre cariera în construcții, cum ar suna?

Mihai Alexandru Panac: Proiectele încheiate sunt povești care se spun singure: sunt despre faze determinante, structuri de rezistență, elemente arhitecturale, linii de tramvai, autostrăzi, porturi, tuneluri, drumuri construite, dar mai ales despre oamenii care au pus în ele tot ce aveau mai bun.

Andreea Elena Slapacov: Am ales construcțiile pentru că îmi doresc să construiesc ceva durabil, nu doar în jurul meu, ci și în mine.