"Perioada în care puteam să depindem în totalitate unii de alții se termină. Am trăit acest lucru în ultimele câteva zile”, a spus Angela Merkel la un miting electoral din Munchen, în sudul Germaniei, potrivit News.ro. „Noi, europenii, chiar trebuie să ne luăm soarta în propriile noastre mâini”, a adăugat ea.

Germania și Europa se vor strădui să rămână în relații bune cu SUA și Marea Britanie, dar „trebuie să ne luptăm pentru propriul nostru destin”, a insistat Angela Merkel. Ea consideră că trebuie acordat o atenție deosebită relațiilor dintre Berlin și noul președinte francez Emmanuel Macron.
Cancelarul german a luat parte vineri și sâmbătă la summitul G7 din Sicilia, ce s-a încheiat fără un acord între Statele Unite și celelalte șase mari economii ale lumii privind clima. Merkel a descris discuțiile în acest dosar drept „foarte dificile, pentru a nu spune foarte nesatisfăcătoare”.