Jack Ma s-a retras oficial de la conducerea gigantului ecommerce Alibaba ca un star rock (la propriu). Excentricul miliardar chinez a făcut un show memorabil pentru angajații săi, iar mesajul său de ”la revedere” a fost acesta: ”Muntele măreț nu se va schimba, cursul apei este nesfârșit. Ne mai vedem pe-aici!Fondatorul Alibaba a anunțat că renunță la funcția de președinte executiv în ziua în care a împlinit 55 de ani, ocazie cu care s-a ținut și petrecerea de 20 de ani de la înființarea companiei. ”Această zi nu marchează doar retragerea mea, ci și începutul unei noi scheme de guvernanță corporatistă pentru Alibaba, precum și o nouă etapă în dezvoltarea companiei pe viitor”, a punctat miliardarul. El a punctat că s-a pregătit pentru acest moment în ultimul deceniu și a transmis că își dorește ca Alibaba să îmbrățișeze dezvoltarea sustenabilă, incluziunea și altruismul - cele trei elemente-cheie ale unui business de succes. Jack Ma a cedat frâiele organizației în speranța că că valorile companiei vor fi integrate în operațiunile de zi cu zi, lăsând loc unor lideri mai tineri să strălucească. Și ca să facă momentul memorabil, el a urcat pe scenă îmbrăcat ca un star rock și a cântat pentru ultima dată în fața colegilor săi, din postura de lider al Alibaba. Apoi, el a i-a predat microfonul succesorului său, Daniel Zhang.