Original gândite pentru a fi folosite în realizarea de prototipuri și de matrițe, imprimantele 3D au marele avantaj de a fi libere de aproape orice constrângeri când vine vorba de formele pieselor ce se pot realiza pe ele. O formă complexă din plastic care, prin metode clasice de așchiere, ar trebui să fie realizată pe un centru de prelucrare cu comandă numerică în valoare de sute de mii de euro, poate fi acum turnată strat cu strat pe o imprimantă de 350 de euro fără problem, chiar acasă.

„Cu timpul am ajuns să înțelegem ce efect major poate avea eliberarea de constrângerile prelucrării tradiționale asupra felului în care proiectăm și în care ne exprimăm prin design. Și asta ne-a motivat să începem să oferim și publicului larg posibilitatea de a experimenta și de a se juca cu propria creativitate.
Am știut că trebuie să oferim un produs bun, bazat pe toată experiența noastră în ingineria mașinilor cu comandă numerică, un produs compact și ușor de utilizat, și, poate cel mai important, un produs open-source ușor de personalizat”, spun băieții de la Control 3D.
width="560">