Ce putem învăța din experiența celor două țări în lupta anticorupție? Ce au reușit francezii și cum acționează pentru a-i implica activ pe cetățeni și politicieni în prevenirea fenomenului corupției?

Iată numai câteva dintre subiectele care vor fi discutate cu sprijinul lui Eric Alt (foto) și împreună cu participanții marți, 22 mai, începând cu ora 15:30, la Sala Negulescu a Facultății de Științe Politice, strada Spiru Haret nr. 9, într-un eveniment dedicat în principal studenților, și miercuri, 23 mai, de la ora 19:00, la Green Hours, în cadrul unui schimb de experiență la care vor participa membri ai organizațiilor civice active în lupta anticorupție.