- Timpul- în cazul organizațiilor mari (peste 500 de membri) comunicarea poate deveni mare consumatoare de timp și liderii sunt nevoiți să implice tehnici și metode care să crească eficientă procesului, precum mesaje periodice, evenimente dedicate, utilizarea de comunicatori interpuși (management, sindicate, etc);
- Mediul de comunicare – limbajul, dar și bruiajul din mediul în care se produce comunicarea, adică organizația în ansamblul acesteia, pot scădea eficientă sau chiar afecta grav procesul de comunicare;
- Autenticitatea mesajului- lucrurile nu merg întotdeauna bine și mesajele care nu țin cont de realitatea din organizație pot fi percepute ca fiind neautentice. Însăși lipsa de informare poate duce la o așa numită falsă neautenticitate. Falsă deoarece ea se bazează mai mult pe necunoaștere și mai puțîn pe un mesaj voit neautentic.
Leadership de primăvară
Dana Badea
Februarie este luna de iarnă în care se naște speranța primăverii. Întâi timidă, prinde curaj în prima zi cu soare și dezamăgește la următoarea ninsoare, renăscând apoi mai puternică la primul vânt cald așternut dinspre sud. Este o lună bună pentru cure diverse, pentru analize medicale și re-analize strategice, pentru a ne face planul de a fi mai buni anul acesta…
Leadership-ul este ceva ce ne impactează zilnic, fie că-l practicăm, fie că ne practică el pe noi, fie amândouă. Îl simțim la întâlnirea cu șefii sau la parcurgerea în viteză a titlurilor senzaționale găsite pe fluxuri de știri care mai de care mai colorate. Dacă suntem conducători practicăm leadership-ul cu plăcere, nevoie sau surprindere și simțim privirea ce ni se plimbă pe ceafă, întrebătoare, critică sau aprobatoare. Până la urmă urzeala fină de fibre pe care o deșiram zilnic este țesută magistral sau stângaci de leadership-ul în care trăim ca și context general dar și particular. Da, este chiar atât de important pentru calitatea vieții noastre, pentru ceea ce simțim și trăim.
Este unul dintre motivele pentru care aprob atitudinea celor care-și aleg locul de muncă în principal după calitatea leadership-ului și abia apoi după salariu sau mașînă. Căutați pe internet caracteristicile unui leadership de calitate și veți vedea cât de mare este dispersia de opinii. Cu toate acestea, mi-a fost greu să nu observ că în majoritatea opiniilor se regăsesc două valori: integritatea și aptitudinile de comunicare. Acum, integritatea este ceva mult mai complicat de cultivat și m-aș limita să spun că pentru a o studia trebuie să mergi mult în trecut și să cauți printre jucăriile copilăriei, deci o lăsăm pentru o lună de vară.
Aptitudinile de comunicator par însă mai la îndemână și mai ușor de câștigat și consolidat. Folosind același internet pentru a ne lămuri, aflăm că nu este atât de ușor pe cât pare, deoarece pentru a putea dezvolta aptitudini bune de comunicator avem nevoie de un nivel peste medie a inteligenței emoționale, trebuie să fim autentici și să avem claritate, adică și un nivel rațional rezonabil. Complicat.
Organizațiile nu sunt altceva decât o rețea de comunicare și acest lucru face cu atât mai importantă abilitatea de a comunica. Asistăm din păcate frecvent la greve sau conflicte de muncă care au la baza înainte de orice, grave probleme de comunicare. Este cel mai simplu să spunem: oamenii vor… și nu se poate, oamenii au fost instigati să…, oamenii nu vor să înțeleagă …, uitând că oamenii nu vor niciodată ceea ce știu că nu se poate, nu pot fi prostiți și instigați în număr mare și totodată oamenii, atunci când apelează la inteligența colectivă, înțeleg mai bine decât orice altă minte răzleață.
Ruptura de comunicare între leadership-ul unei organizații și baza acesteia reprezintă o fisură periculoasă în însăși fundația structurii ei. Dificultățile pe care un lider le întâmpină într-o comunicare eficientă sunt diverse și merită să enumerăm: