De ce au nevoie copiii de mindfulness?
Dana Badea
Am ajuns la școală, mai am treizeci de minute și intru la ora de SEL ( Social Emotional Learning ) cu cei mici de 4 ani. Mi-am pregătit de ieri lecția, știu ce am de făcut. Doar că mi-am petrecut noaptea la căpătâiul băiețelului meu care a făcut febră și simt cum cafeaua băută pe fugă azi dimineață nu ține piept oboselii acumulate. Știu însă foarte bine că starea mea contează foarte mult în fața lor.
Când deschid usa clasei și perechile lor de ochi curioși și bucuroși mă întâmpină, felul în care răspund, din privire, din gesturi sau din vorbe, are puterea de a seta tonul revederii noastre și de a influența major procesul lor de învățare.
Principala unealtă cu care lucrăm la orele de SEL este practica de Mindfulness. Sau antrenarea atenției conștiente. Ce termeni simandicoși, îmi spuneam eu când am citit prima carte despre mindfulness acum aproape 8 ani. Ce atâta filozofie? Nu e normal să pot să fiu atent la ce fac, în momentul în care fac un lucru? Ce m-ar putea întrerupe în acest demers? Ei bine, hai să facem acum un mic exercițiu.
Așezați-vă confortabil pe un scaun, cu spatele drept, nu încordat. Închideți ochii și inspirați profund de câteva ori. Rămâneți în liniște cu atenția concentrată doar pe respirație următoarele trei minute. Ei bine, cum a fost? Ați putut să rămâneți atenți doar pe un singur lucru timp de trei minute?
Mie nu mi-a reușit vreo doi ani. Este incredibil câte gânduri poți observa că ai în trei minute. Și culmea e că e normal să fie așa. Doar că rareori suntem conștienți de acest proces.Și cumva observând câți stimuli vizuali, auditivi și care mai de care ne bombardează zilnic, nici nu mă mir mai ales când observ copii cărora le este greu să nu facă nimic timp de trei minute.
Eu am crescut în fața blocului. Nu țin minte să fi plâns vreodată că mai vreau cinci minute la televizor. Era cu imagine alb negru și desenul de seară avea o durată fixă pe care nu o puteam influența cu încă un click pe Youtube la următorul video. În schimb țin minte drama de a fi chemată pentru ultima oară în casă la masă și nenumăratele tentative de a o îndupleca pe mama să ne mai lase puțin până terminăm campionatul de badminton. Sau tura de șotron. Sau orice joc inventat pe loc ca să o impresionăm pe mama și să cedeze.
Atenția mea era mai mereu asupra jocului, asupra prietenilor mei, asupra copacilor în care mă cățăram. Simțurile mele erau extrem de active. Genunchii dureau mai mereu de la vânătăi și bube, mirosul caiselor coapte îl simt și acum iar gustul corcodușelor acre îmi zbârlește și acum pielea.
Am stat afară pe timp de ploaie de vară de tot atâtea ori de câte dăți striga mama după noi din balcon să intrăm în scara blocului cât ține ploaia. De fapt, amintirea picăturilor reci de ploaie pe frunte într-o zi de mai, acum șapte ani, a fost cea care m-a inițiat în practica informală de mindfulness și tot atunci a fost momentul în care am înțeles că darul prezenței este deseori pierdut odată cu acele ultime zile ale copilăriei când ne-am jucat afară pentru ultima dată și nimeni nu a știut acest lucru, nici măcar noi.
De aceea, când am devenit mamă acum aproape cinci ani, recunoscând diferența majoră între copilăria mea și a fiului meu, am știut de ce mindfulness nu e un moft, este o necesitate.
Și începe cu adultul din preajma copilului. Cu modelarea acelei stări de prezență, cu joaca ghidată inițial către conectarea cu simțurile noastre, cu corpul nostru care pentru un copil este în sine un instrument de joacă.
De ce au nevoie copiii de mindfulness? M-a întrebat într-o zi mămica unui copil de la una din clasele unde predam.
Am vrut să îi spun că de fapt nu ei au nevoie ci noi, părinții, educatorii, comunitatea, societatea. Dar cum ei sunt cei mai receptivi, începem cu cine are șanse mai mari de reușită.
Beneficiile practicii de mindfulness sunt foarte clare când vine vorba despre adulți. Există deja nenumărate studii legate de reducerea stresului, a tensiunii arteriale, etc. Sunt beneficii legate de sănătatea fizică, emoțională și mentală. Neuroștiințele au dat acces la informațiile relevante legate de aceste beneficii în nenumărate studii, cărți și cercetări în ultimii treizeci de ani. La copii este încă un proces în lucru întrucât practica de mindfulness a fost introdusă de curând în școli dar chiar și așa s-au observat deja multe beneficii printre care atenție mai îndelungată asupra unui subiect, capacitatea de a se liniști mai repde după un conflict, relații mai bune cu ceilalți colegi și scăderea cazurilor de violență în școală.
Ne dorim și le cerem copiilor noștri să învețe bine, să citească, să scrie, să aibă răbdare, să fie rezilienți în fața stresului, să împartă cu ceilalți, să aibă compasiune și să vorbească și trei limbi străine. Le cerem mult și deseori sunt abilități pe care nici noi ca adulți nu le stăpânim prea bine. Dar sigur că ne dorim ca ei să ne depășească, să fie mai buni ca noi. Însă ce model le oferim și ce unelte le dăm ca să reușească?
