Cel mai mare eveniment din lume dedicat industriei editoriale
Roxana Roseti
Târgul de carte de la Frankfurt a ajuns la cea de-a 70-a ediţie și va fi deschis de miercuri până duminică, primele zile fiind dedicate profesioniştilor din industria cărţii, iar weekendul, publicului larg.
Acest respectabil Târg de Carte are o tradiție care se întinde pe mai mult de 500 de ani. În 1454, la scurt timp după ce Johannes Gutenberg a dezvoltat tipărirea cu litere mobile în Mainz, în apropiere de Frankfurt, primul târg de carte a fost organizat de către librarii locali. Este organizat anual, la mijlocul lunii octombrie, în clădirea Frankfurt Trade Fair în Frankfurt pe Main, Germania.
Este considerat cel mai mare eveniment din lume dedicat industriei editoriale, la care vor participă 7.000 de expozanţi din 105 ţări, potrivit dpa. Ţara invitată la ediţia din acest an este Georgia, care are un pavilion dedicat.