Este cunoscut rolul de profesor pe care Steve Jobs, fondatorul Apple, l-a avut în succesul companiei. Cultura, produsele, serviciile şi atitudinea faţă de angajaţii şi consumatorii brandului sunt de departe cea mai bună moştenire pe care a lăsat-o echipei.
Ei sunt într-o continuă dezvoltare.
Liderii autentici se dezvoltă personal şi profesional şi luptă să ajungă cea mai bună variantă a lor. Propriile realizări nu îi satisfac, de aceea caută mereu provocări în traseul lor profesional.
Nu se plâng.
Majoritatea liderilor autentici au învăţat că provocările sunt o metodă bună de dezvoltare, de aceea, ei încearcă în permanenţă să demonstreze propriei persoane şi celor din jur că sunt unici, capabili, demni.
Nu imită pe nimeni şi sunt modele pentru cei din jur.
Liderii autentici învaţă din experienţă şi din interacţiunea pe care o au cu mentorii lor, dar îşi urmăresc propriul drum. Ei au propriile metode de rezolvare a problemelor şi au încredere în deciziile pe care le iau. Liderii sunt cei care îi inspiră pe cei din jurul lor.
Comunică eficient cu cei din jur.
Liderul autentic relaţionează bine, atât în mediul extern, cât şi în interiorul companiei, iar acest lucru duce la o mai bună comunicare.
Transmit putere.
Oferă recunoaştere celor din echipă care sunt pragmatici şi orientaţi către rezultate şi care îi ajută să-şi atingă misiunea pe care o au. În plus, aceşti lideri au o atitudine pozitivă de a vedea mereu calităţile oamenilor.
Nu se tem de schimbări.
Acceptă riscul ca parte din viaţa zilnică şi au o bună capacitate de adaptare la orice situaţie, ba chiar consideră că schimbările sunt benefice pentru dezvoltarea unei companii.
Pluxee, lider global în beneficii extrasalariale și soluții pentru implicarea angajaților, împreună cu FoodFix, lansează proiectul „Prânz la Fix”, o inițiativă care conectează valoarea tichetului de masă cu o experiență culinară echilibrată și accesibilă.
Economia României continuă să se restructureze, iar datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică conturează o imagine cu contraste puternice: mai multe companii, dar mai puțini angajați.
Wizrom Software, unul dintre liderii locali în dezvoltarea de soluții software pentru business, anunță oficial preluarea companiei Co-Factor, specializată în platforme dedicate performanței organizaționale, comunicării și implicării angajaților.
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq.
După pandemie, când a aflat, dintr-un clip al unei firme de echipament sportiv, că generația copiilor de acum e prima generație care are o speranță de viață mai mică decât cea a părinților lor, a simțit că trebuie să contribuie la schimbare.
Numele Sephora este, în sine, o declarație despre frumusețe. El derivă din grecescul séphos – „frumusețe, eleganță” – și din numele biblic Zipporah (Sepphōra), soția lui Moise, descrisă în scrierile vechi ca fiind o femeie remarcabil de frumoasă.
Sărbătorile de iarnă transformă orașele României într-un spectacol de lumină, culoare și tradiție. Târgurile de Crăciun devin puncte de atracție pentru localnici și turiști deopotrivă și oferă o combinație perfectă între tradiții vechi, delicii gastronomice și atmosferă festivă.