Potrivit datelor colectate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) de la agenții economici, în perioada 7-13 martie 2013 sunt înregistrate 7.994 locuri de muncă vacante. Cele mai multe joburi disponibile în sunt județele Cluj- 969, Iaşi- 516, municipiul Bucureşti- 490 și județele Prahova- 459 și Arad- 371. Cele mai mici șanse de angajare în următoarea săptămână le au locuitorii din județele Suceava- 56, Buzău- 54, Sălaj- 52, Galaţi-47 și Mehedinţi- 16 locuri de muncă.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 718 locuri de muncă, cele mai multe fiind adresate inginerilor şi subinginerilor (inginer mecanic- 48, inginer de sistem software- 16, proiectant inginer mecanic- 15, inginer producţie- 13 etc.), asistenților medicali generaliști- 58, programatorilor- 39, consilierilor vânzări asigurări- 20, managerilor de zonă-14, consultanților în informatică-11, consilierilor juridici- 10 etc.

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 7.276 locuri de muncă:

  • muncitor necalificat în industria confecţiilor- 694;
  • confecţioner-asamblor articole din textile - 655;
  • operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice - 484;
  • şofer autocamion/maşină de mare tonaj-207;
  • muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor- 197;
  • sudor- 154;
  • funcţionar informaţii client-139;
  • lucrător commercial-123;
  • muncitor necalificat în agricultură- 105 etc.