Viitoarea generație de lideri este definită de empatie, curiozitate și orientare spre dezvoltarea echipelor. Însă, înainte de a putea contribui la parcursul profesional al altora, liderii trebuie să fie ei înșiși pregătiți. De aceea, programele de training pentru viitorii lideri devin, astfel, o nevoie reală în organizațiile care vor să se dezvolte, spune Alina Iancu, Chief People Officer în cadrul RCI Holding.
„Anul 2025 aduce pentru România o dinamică aparte, în care liderii sunt provocați să găsească sens și direcție într-un mediu marcat de incertitudine, digitalizare accelerată și schimbări sociale profunde. Astăzi, leadershipul înseamnă să creezi un spațiu de încredere, să cultivi curajul de a experimenta și de a învăța din greșeli, să pui întrebări curajoase și să creezi punți între oameni, tehnologie și comunitate”, a explicat Alina Iancu, Chief People Officer în cadrul RCI Holding.
Fondat în anul 2000, conglomeratul RCI Holding reunește 18 companii active în inginerie, tehnologie, soluții financiare, energie și consultanță în management și derulează proiecte în peste 18 țări. Ca răspuns la această nevoie din mediul economic, RCI Holding dezvoltă un program menit să sprijine viitorii lideri din cadrul companiei.
„Investiția în programul Talent Odyssey vine din convingerea că viitorul aparține liderilor care știu să gestioneze ambiguitatea, să integreze perspective diverse și să transforme schimbarea într-o oportunitate reală. Programul aduce ceva ce nu se regăsește ușor în formatele clasice: expunerea la contexte reale, mentorat și oportunitatea de a lucra pe proiecte cu impact vizibil în business”, explică reprezentanta RCI Holding, grup care a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 75 de milioane de euro.
Programul este structurat în trei module. Primul vizează autocunoașterea și înțelegerea propriului stil de leadership, al doilea se concentrează pe motivarea și dezvoltarea echipelor și pe crearea unui climat de încredere, iar ultimul oferă instrumente pentru gândire strategică, decizii bazate pe date și gestionarea eficientă a resurselor.
Cum arată portretul liderului viitorului
„Liderul de mâine este, înainte de toate, un om al echilibrului: între viziune strategică și apropierea de oameni, între date și intuiție, între stabilitate și adaptabilitate. El nu doar reacționează la schimbare, ci o anticipează și o transformă într-o direcție cu sens pentru organizație. Ne concentram pe câteva calități esențiale. În primul rând, integritatea și autenticitatea - oamenii nu mai urmează autoritatea formală, ci pe cei în care au încredere. Apoi, inteligența emoțională, care permite construirea unui climat în care oamenii se simt valorizați și motivați. La fel de importante sunt curiozitatea constantă și nevoia de a învăța continuu, care în această perioadă se transcriu în fluența digitală: liderii vor trebui să înțeleagă și să folosească tehnologia, fără a pierde componenta umană.”
Rolul AI nu este să înlocuiască oamenii
Avântul luat de inteligența artificială transformă modelele de business și influențează formarea de noi competențe în rândul angajaților de la toate nivelurile ierarhice.
„Inteligența artificială schimbă deja felul în care lucrăm, dar credem că rolul ei nu este de a înlocui oamenii, ci de a le amplifica potențialul și de a crește productivitatea în segmente unde noile tehnologii au aplicabilitate. În coordonarea echipelor, AI poate prelua sarcinile mai ales în cazul volumului mare de date și informații de analizat și sintetizat, lăsând liderilor mai mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat: dialog, încurajare, crearea unui climat de încredere. Un manager care știe să folosească AI are acces la date diversificate, la analize predictive despre retenție, nevoi de training sau performanță, și poate prezenta mai multe opțiuni pentru decizii mai informate”.
În același timp, apar și provocări, cum ar fi biasul algoritmic, lipsa de transparență și riscul ca tehnologia să fie percepută ca un substitut al relațiilor umane.
„Aici intervine responsabilitatea liderului: să modeleze o cultură organizațională care folosește AI cu discernământ și responsabilitate. Elementul-cheie îl reprezintă dezvoltarea competențelor digitale și conștientizarea limitărilor”.
Prin urmare, digitalizarea nu mai este o opțiune, ci o realitate care trebuie integrată treptat în toate procesele. „Desigur, folosirea tehnologiei vine și cu responsabilități. Ne preocupăm de protecția datelor, de conformitatea cu reglementările și de construirea unei culturi în care oamenii privesc digitalizarea ca pe un sprijin, nu ca pe o amenințare”.