Antichitatea a cultivat portretul. Iar Evul mediu l-a dat (voit) uitării, lăsând secolului XV posibilitatea de a-l reinventa, inițial pentru uzul unei elite privilegiate. Preocupați de „punerea în scenă” a persoanei, modele și artiști contribuie la elaborarea pozei. Codifică limbajul corporal și gestual și scenografia de fundal. Sună foarte actual, ai zice că este vorba despre “istoria neștiută a photoshopului”.  Dar, de fapt, este vorba despre memoria chipului. Și mai mult decât atât. Priviri piezișe, mâini care ies din cadru, o întreagă “panoplie”, care ne invită complice să intrăm în dialog. Muzeul Național de Artă al României invită joi, 13 decembrie, ora 17.30, la parterul Galeriei Naționale la vernisajul expoziției Memoria chipului. Portretul în Europa secolelor XVI-XVIII (curator Cosmin Ungureanu). Aceasta reunește lucrări din colecțiile de artă europeană ale muzeului și ale Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Autori consacrați sau anonimi, opere autografe, lucrări de atelier sau școală ilustrează parcursul de aproape trei secole al portretului european. Monarhi, nobili, ofițeri, demnitari ne introduc în lumea puterii. Și a felului în care se dorește aceasta reprezentată. Figuri de umaniști, scriitori, filosofi ai naturii oferă imaginea exemplară a celor iluștri. În timp ce portrete ale unor (astăzi) anonimi evocă pregnant expresivitatea chipurilor umane. Dincolo de statutul lor social sau profesional.

Contribuie la crearea unei memorii colective

Agnolo Bronzino, Rembrandt van Rijn, Anton van Dyck, Aegidius Sadeler, Diego Velasquez, Francesco Zurbaran, Pierre Mignard, Jean-Baptiste Greuze sau Rosalba Carriera se regăsesc printre autorii celor peste 120 de opere de artă incluse în expoziție. Fie că este vorba despre pictură, gravură, desen sau pastel, lucrările acoperă nu doar întreaga geografie relevantă pentru arta europeană. Ci și nenumărate tipuri de reprezentare și tipologii umane, de la începutul Renașterii până în secolul XVIII. Produs artistic dezirabil pentru categorii din ce în ce mai largi, portretul dă substanță amintirii și contribuie la crearea unei memorii colective. Rafinarea mijloacelor de reprezentare a figurii umane însoțește creșterea treptată în importanță a expresivității pe măsură ce modelul poate proveni, într-o formă sau alta, din (aproape) toate clasele sociale. Austere, uneori chiar împietrite, portretele se „deschid”, se umanizează. Sursa foto: Robert Simon Fine Art