Skip to main content

Leadership

    • Consumerismul uman. Poate ne vom sătura la un moment dat



      „Ne-am civilizat!” Putem spune asta, pentru că a ajuns o anumită băutură răcoritoare şi la noi. Şi, odată cu acest simbol american, au mai venit şi altele. Am ajuns să fim foarte agitaţi, indiferent de activitatea pe care o avem, pentru că toate ne-au fost puse pe tavă. Totul se poate face pe fast-forward. Trebuie să mâncăm repede, să lucrăm „eficient”, să comunicăm abreviat, să dormim puţin, să cumpărăm multe nimicuri pentru a ne umple restul golurilor dintr-un suflet şi o minte făcute schweitzer. 
    • Cele 7 păcate capitale în setarea obiectivelor




      În majoritatea situațiilor în care am fost chemat să antrenez un antreprenor sau o întreagă companie de profil antreprenorial, am observat o inconsistență puternică la capitolul setare de obiective de business. Din aceasă cauză apare frustrarea, confuzia și – după cum bine știți – obiectivele sunt înlocuite cu activitatea curentă. Pentru mai multă siguranță și încredere. Mai jos veți găsi alcătuit o listă cu cele mai frecvente greșeli pe care le face un antreprenor român în setarea obiectivelor. Să fie aceste greșeli cauzele frustrărilor voastre din acest moment?
    • Istoric, semnificații, obiceiuri și tradiții de Sfintele Paști

      Paştele din 2015 este prăznuit pe 12 aprilie deopotrivă de ortodocşi şi de catolici. Marchează pentru toţi creştinii miracolul Învierii Domnului, aduce linişte sufletească şi apropiere de familie. Spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin frumoase tradiţii, prin slujba de sâmbătă seara când se primeşte lumina sfântă, prin creştinescul salut Hristos a Înviat şi în Duminica Paştelui cu o masă în familie cu ouă vopsite, miel, pască şi cozonac.
    • Câteva zile libere și o carte bună

      Vacanțele, oricât de mici ar fi ele, sunt momentul perfect să ne ocupăm și de ceea ce ne face plăcere. Din când în când, de preferat la intervale cât mai dese, este recomandat să ne petrecem puțin timp cu noi înșine.
    • Lecții de leaderhsip de la supereroi




      Orice copil vrea să ajungă un supererou. Sunt și destui adulți care își doresc acest lucru și cine i-ar putea învinui? Ce ar putea fi mai uimitor decât să ai superputeri? Să poți să zbori, să fii cel mai puternic dintre cei puternici și în fiecare săptămână să știi că ai salvat lumea?
    • Lecții de leadership de la Atticus Finch

      Probabil ați aflat deja vestea că Harper Lee își va publica a doua carte, Go Set a Watchman, la cincizeci de ani după ce a lansat „To Kill a Mockingbird” (“Să ucizi o pasăre cântătoare“). Dacă nu ați citit încă To Kill a Mockingbird, ar fi recomandat să o faceți. Iar dacă ați citit-o, știți deja că Atticus Finch, tatăl naratorului,  servește drept model de ținută morală pentru mulți cititori și model de integritate pentru juriști. Este un om bun, un părinte bun și un bun lider. Având în vedere faptul că Lee va lansa continuarea la prima carte, vă prezint câteva lecții de leadership pe care le poate învăța oricine de la Atticus Finch.
    • Cum să refuzi jobul pe care l-ai acceptat inițial




      Uneori, în viața noastră profesională ne confruntăm cu un episod destul de complicat: am acceptat un job pentru că eram nevoiți și, la câteva zile după, șansa ne-a scos în cale locul de muncă visat. Încă nu am semnat nimic, hârtiile încă nu s-au prelucrat. Dar un acord verbal există și acum ne găsim în postura de a anunța că nu vom onora invitația și vom lasa prima firmă... cu ochii în soare.

Recomandările editorilor