Skip to main content

networking

    • La taclale despre business: Cum legăm o conversaţie informală

      Nu ştii niciodată de unde sare iepurele! Puteţi să repetaţi în minte această zicală atunci când aveţi reţineri în a vă antrena într-o discuţie informală despre business, cu interlocutori necunoscuţi vouă. Networking-ul poate fi înspăimântător însă nici nu vă imaginaţi câte beneficii vă poate aduce, şi nu doar pe plan profesional.

    • Networking-ul, o dublă carte câştigătoare?

      Într-o eră a imediatului, în care cu toţii căutăm să avem rezultate pe loc, astfel încât atât noi, cât şi compania să ne atingem obiectivele, a identifica persoanele cu care să putem lega o relaţie de business solidă poate fi o investiţie consumatoare de timp, dar care ne poate oferi un fundament solid pe care să putem creşte în viitor afacerea. Fie că ne facem o nouă conexiune pe Linkedin sau participăm la evenimente de business unde avem oportunitatea de a cunoaşte oameni noi, networking-ul reprezintă o componentă care nu trebuie neglijată.

    • Construiește-ți compania bazându-te pe nevoile clientului, nu pe propriile nevoi

      Reporterii revistei Cariere au avut oportunitatea de a discuta cu Bill Aulet, Managing Director al Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship și  mentor în cadrul Business Mentoring Program, despre ce trebuie să conțină un business plan care să asigure succesul unei afaceri, care sunt elementele esențiale ce nu trebuie să lipsească dintr-o comunicare de marketing, cât de important este networkingul în succesul unui bunsiness și multe altele. Aflați răspunsurile la toate aceste întrebări citind în continuare interviul acordat în exclusivitate de Bill Aulet revistei Cariere.

    • Lipsa networkingului îți ucide businessul! - Video

      Știm cu toții cât de important este să cunoști persoanele potrivite atunci când pui pe picioare o afacere, dar chiar și atunci când ajunge de success! Și nu este niciun  dubiu că dacă networkingul lipsește businessul tău nu are prea multe șanse de supraviețuire. Aceasta este și opinia Roxanei Petrescu, cofondator al ABC Antreprenori, proiect ce are ca obiect de activitate organizarea de evenimente de networking antreprenorial lunare prin intermediul cărora doreşte să livreze un conţinut de calitate şi actualitate antreprenorilor şi să faciliteze legatura dintre aceştia.

    • Tu cu cine faci networking?

      Într-un mediu economic tot mai competitiv, a cunoaşte persoanele potrivite sau a primi o recomandare poate face diferenţa dintre succes şi eşec atât în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă, cât şi în identificarea unor noi oportunităţi de business. Dar cum putem face cunoştinţă cu persoanele potrivite?

    • E un mod cinstit să te angajezi prin „pile”?

      Într-o piaţă a forţei de muncă în care numărul de joburi puse la bătaie este mult mai mic decât al candidaţilor care se află în căutarea unui post, sistemul „PCR” (pile, cunoştinţe şi relaţii) începe să-şi facă simţită prezenţa din ce în ce mai mult. Potrivit unui sondaj realizat de BestJobs, 23,9% dintre români recunosc că s-au angajat, cel puţin o dată, cu ajutorul pilelor. Specialiştii în recrutare susţin însă că numărul real al celor care au reușit să pună mâna pe un post cu ajutorul diverselor „relaţii” este cu mult mai mare şi că „piloşii” au mai mari şanse să-şi păstreze locul de muncă în aceste vremuri tulburi decât cei care se bazează doar pe forţele proprii.

    • Network – Networking – Performanță

      M-am uitat zilele acestea pe topul celor mai admirați CEO din România și cred că mulți dintre liderii prezentați în acel top au “nas” pentru a mirosi oportunitățile sau spirit de orientare, pentru a ști către cine să se ducă, ca să facă lucrurile să se întâmple. Din perspectiva mea, aceste calități ale unor CEO admirați, ale unor manageri recunoscuți, sunt în strânsă corelație cu competențele de networking, iar competențele de networking sunt direct legate cu performanța.

    • Global Entrepreneurship Week 2012 aduce soluții pentru antreprenoriatul din România

      Luni, 12 noiembrie, s-a dat startul Global Entrepreneurship Week, eveniment care reunește anual comunitățile antreprenoriale din toată lumea printr-o campanie de evenimente locale și internaționale care oferă participanților ocazia de a se conecta și de a începe ceva care contează. România este țară membră GEW din 2008, campania fiind găzduită de Junior Achievement România și GEA Strategy & Consulting.

    • Networking pentru introvertiți

      Am aflat cât de important e networkingul încă de la începutul carierei mele – şi tot atunci mi-am descoperit şi aversiunea naturală faţă de aşa ceva. La vremea aceea, eram proaspăt absolventă şi lucram de puţină vreme în divizia de planificare strategică a unei companii cu o cifră de afaceri de 10 miliarde de dolari.

    • Ce lecţii poţi învăţa de la cei care fac networking de succes

      Reţelele de socializare profesionale – pe care ne-am obişnuit să le includem sub umbrela expresiei „networking“ – sunt, de departe, cea mai importantă sursă de oportunităţi atunci când îţi cauţi un job. Reţelele de contacte sunt esenţiale pentru cariera ta. Dar pentru construirea unei retele de contacte ai nevoie de timp. Şi trebuie să depui multe eforturi. Trebuie să o construieşti înainte de a avea nevoie de ea. 

    • Andy Lopata: “Networkingul este despre cine te cunoaste” - Galerie foto

      Antreprenoriatul romantic este deja istorie. Intram intr-o era cu noi reguli, in care antreprenorul trebuie sa fie un jucator conectat, care sa stie sa ia decizii rapide. Cu acest mesaj transmis de publisherul Andreea Rosca a inceput a treia editie a conferintei Antreprenor 2010 – “Show me the business” in cadrul The Ark, care l-a avut ca invitat special pe strategul in networking Andy Lopata.

Recomandările editorilor