
familie
-
MagiCAMP este tabăra destinată copiilor cu afecțiuni oncologice. Pentru copil și pentru familia lui cancerul înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață. Prioritatea numărul 1 devine supraviețuirea, toate celelalte trec în plan secund.
-
„Ce mi-a adus experienţa Sheffield”
Eu am avut acest vis, să absolv un MBA până la vârsta de 30 de ani. Am reuşit să îmi îndeplinesc visul, dar nu a fost deloc uşor. Cea mai mare provocare a fost această ecuaţie de îmbinare a trei aspecte esenţiale: familie, job şi timp liber. -
Cum menţinem echilibrul între carieră şi viaţa personală
Stai prea mult la serviciu şi nu mai ai timp pentru viaţa personală? Cele 8-10 ore de muncă te stresează atât de puternic încât în clipa în care ai intrat pe uşă acasă cazi lat în faţa televizorului? Iată câteva ponturi menite să te ajute să te eliberezi şi să-ţi creezi singur o cale de mijloc benefică pentru tine. -
Afacerile româneşti de familie fac legea în piaţa profitului
Trei din patru afaceri de familie din România au avut creşteri ale cifrelor de afaceri, în ultimul an financiar, potrivit sondajului global PwC Family Business Survey. -
Concurs de ski in Promenada
Sambata, 18 octombrie, sase zone special pregatite in mall-ul Promenada pentru pasionatii sporturilor de iarna isi asteapta participantii. Evenimentul este organizat de catre Oficiul National de Turism al Austriei. -
Echipele din viața ta
Astăzi este de la sine înțeles că lucrul în echipă se află pe lista de competențe necesare pe care ar trebui să le avem atunci când mergem la un interviu. Aproape din reflex, ne gândim la noi ca la persoane care știu și pot să lucreze în cadrul unei echipe. De ce ar fi atât de dificil? – poate că ne întrebăm deseori. Însă, ce înțelegem prin a fi jucători de echipă? Suntem cu adevărat siguri că avem capacitatea de a lucra împreună cu alți oameni? Până la urmă, de ce se bate atât de mult monedă pe munca în echipă?
-
Programul de lucru flexibil pentru angajaţi este în declin
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp
Pe la începutul acestui an, autorităţile oraşului San Francisco şi ale statului Vermont au aprobat o legislaţie care le permite angajaţilor să ceară să li se acorde programe de lucru flexibile, fără teamă de represalii. Oare sunt asemenea legi privind “dreptul de a cere” nişte indicatori ce arată o creştere în tendinţa de acordare a unui programu de lucru flexibil? Sau reflectă, de fapt, teama că programele de lucru flexibile sunt eliminate?
-
„Fapte bune în vremuri grele”
60 de familii din Cudalbi vor avea un loc mai bun în care să trăiască. Inundațiile masive din septembrie 2013 au afectat 18 localități din județul Galați, dintre care Cudalbi a fost cel mai greu lovită. Doi oameni au murit, 500 de case au fost inundate și peste 3.000 de locuitori au fost afectați. Habitat for Humanity România a intervenitîincă de la început prin oferirea de sprijin localnicilor în procesul de reconstrucție după dezastru.
-
BRD donează 200.000 EUR pentru integrarea copiilor abandonaţi
BRD a lansat ieri, printr-un eveniment desfăşurat la sediul său central, ediţia 2014 a programului de donaţii salariale intitulat „Superoameni pentru superşanse”. Evenimentul a marcat debutul seriei de manifestări dedicate împlinirii a 15 ani de la privatizarea BRD.
-
Patru motive pentru care să-ţi doreşti un program de lucru flexibil
Faptul că nu îţi convine să te afli la birou de la 9:00 la 17:00 poate fi un adevărat avantaj profesional, anunţă siteul careerealism.com.
Nu mai puţin de 15 milioane de americani nu au slujbe de la 9:00 la 17:00, tocmai pentru că apreciază stilul de viaţă aferent unui orar neconvenţional. Când îţi cauţi o nouă carieră, dar te descurajează programul de lucru tradiţional, ultimul lucru poate fi transformat într-un avantaj semnificativ. Un loc de muncă în care se pune accentul pe un program de lucru flexibil ar putea fi cea mai bună alegere pentru tine, din cel puţin patru motive:
-
Femeia de afaceri din România ştie să joace mai multe roluri
Melania Mirea, Director Executiv, Membru Directorat în cadrul BCR Pensii, a ales să lucreze în domeniul bancar imediat după facultate, pentru că a fost atrasă de brandurile puternice care ofereau tot ce îşi putea dori un tânăr absolvent: posibilitatea de dezvoltare, provocări profesionale, dar şi stabilitate şi siguranţă. Ulterior însă banca a devenit locul în care a învăţat lucruri valoroase despre afaceri şi relaţia cu clienţii.
-
Opt metode simple care te transformă într-un şef extraordinar
Vrei să fii un lider nemaipomenit, care vrea să-şi transforme toţi angajaţii în oameni de succes? Atunci trebuie să lucrezi atât la lucrurile mici, cât şi la cele mari. Publicaţia americană Inc. a realizat, în urmă cu mai mulţi ani, o serie de interviuri cu mai mulţi CEO de mare succes. Iată, pe scurt, cele mai importante opt lecţii care au fost extrase în urma acestor interviuri.
-
Soluţiile pentru cele mai mari probleme de productivitate ale directorilor executivi
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp.
Robert Pozen ştie câte ceva despre cum este să înfloreşti când eşti „la vârf”: el este fostul preşedinte al firmei globale de management al activelor financiare MFS Investment Management, este Senior Lecturer la Harvard Business School şi autorul cărţii „Extreme Productivity”. În acest interviu, Pozen vorbeşte despre modul în care s-au schimbat, în decursul anilor, cerinţele şi aşteptările la care trebuie să răspundă directorii executivi – şi, în special, cei ce deţin funcţia de CEO - şi despre modul în care liderii din ziua de azi pot să „navigheze” în modul cel mai lin posibil prin „apele” dificile ale zilelor lor de lucru foarte aglomerate.
-
Despre succes prin coaching avansat sau când STIINŢĂ X ACŢIUNE = REZULTAT
Ca să ne bucurăm de succes trebuie să ne placă luxul, confortul şi/sau gloria. Altfel, chiar dacă l-am avea, fie nu vom fi conştienţi de el, fie ne va împovăra. Sună poate puţin cam „brutal”, dar tocmai de aceea vreau să detaliem…
-
Reţeta pentru a deveni CEO la 31 de ani
Se trezeşte de dimineaţă, merge la gym sau lucrează în minisala amenajată acasă. „Fac un pic de mişcare cât să mă trezesc, după care plec la birou”. Aşa îşi începe ziua unul dintre cei mai tineri CEO din România. Cum a ajuns Dorin Pena să conducă afacerile Cisco România la vârsta de 31 de ani? Răspunsul său la această întrebare este unul destul de simplu: multă muncă.
-
Familie sau carieră. Ce alegem?
Este o întrebare pe care începem să ne-o adresăm de la o anumită vârstă. Ceea ce alegem până la urmă depinde de fiecare în parte, în funcție de scopul pe care ni l-am propus în viață și de lucrurile care ne oferă într-adevăr satisfacție.
-
Stilul de viață sustenabil aduce economii în bugetul familiei
Adoptarea unui stil de viață sustenabil poate aduce economii, lunar, în medie de 17,5%, la bugetul de care dispune o familie. Acestea sunt rezultatele unui experiment social privind un stil de viață sustenabil, efectuat în această toamnă în România, de Unilever South Central Europe și compania de cercetare 360 Insights. Studiul a fost realizat pentru a răspunde consumatorilor la întrebarea „Ce putem face pentru a avea un stil de viață mai sustenabil?”, prin oferirea unor soluții simple și eficiente.
-
Există viaţă şi de la 9.00 la 17.00?
Doi cercetători în psihologie susţin că există viaţă şi la muncă şi, mai mult decât atât, ea implică acelaşi flux constant de emoţii, sentimente, trăiri, pe care oamenii îl experimentează şi în restul zilei, în viaţa personală, de familie.
-
Familiar cu gust familial
Până de curând nu am realizat că am avut o copilarie fericită. Nu am crezut vreodată altfel, doar că nu mi-am pus niciodată problema. Am luat-o ca fiind ceva normal.
De la un timp însă am început să îmi dau seama cât de greu a fost pentru părinții mei să ne ofere mie și surorilor mele o copilărie fericită și să ne facă să simțim, fără urmă de îndoială, că familia este cel mai stabil lucru pe pământul acesta, că indiferent de ce se va întâmpla ei vor fi acolo, în aceeași formulă.
-
Dorna donează un incubator Spitalului Judeţean din Slobozia
Anual, secția de nou-născuți din cadrul Spitalului Județean din Slobozia găzduiește în medie aproximativ 1.200 de nou născuţi, dintre care aproximativ 180 de copii născuți prematur. Astfel, noul incubator, donat de Dorna, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, va fi un real ajutor atât pentru unitatea medicală de aici, cât și pentru copiii născuți înainte de termen și familiile acestora.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...