Cursa pentru găsirea unui loc bun de muncă poate fi foarte dificilă. Va trebui să petreci multe ore ca să-ți pui la punct un CV atractiv, să cauți cele mai potrivite oferte, să găsești contactele potrivite și să-ți construiești un discurs inteligent și impresionant. De foarte multe ori, căutarea unui loc de muncă nou necesită să alergi destul de mult. Dar ce ar fi de făcut atunci când vrei să îți găsești un job într-un oraș nou, mai mare, pentru un salariu și beneficii mai atractive, fără să te deplasezi mereu pe distanțe lungi? Analiștii americani de la Forbes au câteva sfaturi pentru persoanele aflate într-o astfel de situație, oferind câteva metode ca să-ți sporești șansele în căutarea unui job mai bun.