Skip to main content

cunostinte

    • Suntem creativi sau nu mai suntem deloc

      Leadershipul şi creativitatea sunt strâns legate, aproape că se inter-condiționează din punct de vedere conceptual. Nu o spun eu, ci mai toți cei care se află în poziții de conducere. De altfel, pentru psihologul american Robert Sternberg, creativitatea este o formă de leadership. Ea este scânteia, fermentul care face lucrurile să se întâmple.
    • Cum să păstrezi vii cunoștințele dobândite într-o limbă străină?

      Învățăm o limbă străină pentru că ne este necesară în activitatea zilnică de la job și pentru că ne dorim să avansăm în carieră, sau, poate, angajatorul ne oferă, ca bonus, șansa unui training lingvistic pentru a ne dezvolta pe plan personal și a ne bucura de noi experiențe culturale. Însă învățarea unei limbi străine este o investiție pe termen lung și nu se încheie odată cu ultima sesiune de curs. 
    • „make IT to the Clouds”

      În  această vară, în perioada 12-21 iulie va avea loc Cursul Academic de Vară „make IT to the Clouds” organizat de Grupul Local BEST Iași în colaborare cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și companiile Centric și SCC . La acest eveniment vor participa studenți de la universități tehnice din 14 țări europene.
    • Isteria „încrederii în sine” - cum să provoci o boală pentru a oferi apoi un remediu

      În teoria „oceanelor roșii și albastre” găsim ideea de a crea alte piețe (albastre) pentru a evita concurența acerbă de pe cele existente (roșii). Aruncând o privire pe piața ofertelor de dezvoltare personală și motivație găsim o abundență de soluții referitoare la „creșterea”, „îmbunătățirea”, „atingerea potențialului maxim”, toate legate de mult râvnita „încredere în sine”.

    • Ce câștigi și ce sacrifici pentru a participa la un program MBA

      Un program de MBA, desfășurat concomitent cu un job full time, poate implica un consum mare de timp și necesită o disciplină de fier pentru a-l duce la sfârșit. Care sunt cunoștințele pe care le obține un student la un astfel de program, cum își alege școala de business pe care o urmează, la ce trebuie să renunțe pentru obține diploma? La toate aceste întrebări ne-a răspuns Cosmin Costea, e-commerce Manager METRO Cash & Carry România, student în anul doi la programul EMBA al University of Sheffield International Faculty.

    • De ce urmează românii un program de MBA

      Dorința de perfecționare se regăsește în fiecare dintre noi, iar modul în care alegem să ne dezvoltăm cunoștințele și abilitățile depinde de fiecare în parte. Unii citesc, alții participă la diverse cursuri de dezvoltare personală, iar unii aleg să urmeze un program de MBA. Ce presupune urmarea unui astfel de program, cum se împacă acesta cu programul zilnic al unui cursant, dar și ce așteptări au absolvenții de MBA am aflat de la Sebastian Stan, Sales Engeneer TE Connectivity, student în anul I în cadrul programului de EMBA al Maastricht School of Management România.

    • 14 sfaturi pentru a lucra bine în echipă

      Dacă încerci să formezi o echipă sau să te integrezi într-una deja existentă este posibil să te gândești că trebuie să acționezi sau să te comporți într-un anumit fel pentru a putea avea un randament bun și idei constructive, cât și pentru a coopera cât mai natural cu colegii. Totodată, poate deja lucrezi cu anumite persoane de ceva timp, dar rezultate dorite întârzie să apară.

    • De la „struț” la „cel ce învață permanent”. Tu ce tip de persoană ești?

      Dacă tot vorbeam săptămâna trecută de planuri de dezvoltare, mi-am adus aminte de un „Learning and Development Model” peste care am dat acum ceva vreme, construit pe două axe: dorință, deschiderea către învățare pe de o parte și cunoștințe și abilități de cealaltă parte. În funcție de acestea, au rezultat 4 tipuri de persoane: „struțul”, „entuziastul”, „cel care știe tot” și „cel ce învață permanent”. Dar să îi luăm pe rând.

    • Secretele unui proces eficient de delegare

      Delegarea este un proces complex care cuprinde mai multe etape, durata fiecărei etape depinzând de natura, importanța sarcinii care se deleagă, nivelul cunoștințelor pe care le deține cel căruia îi delegi sarcina respectivă. Cum te asiguri că responsabilitățile delegate de tine vor fi îndeplinite cu succes?

    • 6 întrebări de la Peter Drucker care te ajută să simplifici lucrurile în aceste vremuri complexe

      © 2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      În 1981, Peter Drucker a susţinut la New York University  o prezentare cu titlul „Managing the Increasing Complexity of Large Organizations”. Inspirându-se din lecţiile învăţate din experienţele prin care au trecut industria automobilelor, cea bancară şi alte industrii, el ne-a oferit nişte recomandări provocatoare, care să ne ajute să ne descurcăm într-o lume în care „adevărata problemă este să decizi ce să faci” când te afli în faţa unei imense „schimbări apărute în tehnologie sau în piaţă”.

    • Cum se pot clinti munţii din loc

      Mulţi ne dorim să realizăm ceva care pare imposibil de atins. De exemplu, dacă ne gândim la „munţii” de neclintit din mediul actual economic sau social, voinţa există, dar alegerea metodelor, a mijloacelor care să ne ajute să-i mutăm nu e uşoară. Haideţi să aflăm despre opţiunea unor tineri care au ales ca un program de MBA să fie acel ghid capabil să le ofere instrumente noi cu care „roci” masive - inerţia, mediocritatea, negativismul - să înceapă să se mişte din loc. Români care vor să schimbe ceva...

    • Ajută-ţi copilul să înveţe!

      Părinte fiind, cred că ai face orice să îţi vezi copilul învăţând şi, mai ales, să rămână cu acele cunoştinţe. Pregătiri, meditaţii, acum sunt la îndemâna oricui. Dacă un copil citeşte doar de dragul de a citi, atunci învăţarea nu are loc. Ajută-ţi copilul să înveţe!

    • Desprinde-te de vechile obiceiuri, învață arta conducerii prin dezvăț!

      „Ca să ajungi din punctul A în punctul B nu e suficient să știi unde e punctul B, să vrei să ajungi acolo și să ai o strategie pentru a atinge destinația. Esențial e să te poți desprinde de punctul A. Pentru puțini dintre noi e foarte clar care e punctul A, cum am ajuns acolo, ce ne ține pe loc și care ar fi cea mai potrivită strategie ca să reușim să plecăm.

      Dezvățul, desprinderea de vechile cunoștințe sau vechile obiceiuri e considerată de la sine  întâmplată odată ce stabilim un nou obiectiv și drumul până acolo. E oare așa?”

      Cosmin Alexandru

Recomandările editorilor