Skip to main content

competitie

    • MOL lansează a 7- a ediție a competiției internaționale online pentru studenți Freshhh

      Grupul MOL a început primirea înregistrărilor pentru competiția internațională online pentru studenți Freshhh2013, aflată la a șaptea ediție. Cei mai talentați studenți vor avea ocazia să își utilizeze cunoștințele, în echipe, pentru a rezolva diverse provocări, precum și să își asigure participarea la programul companiei de selecție a tinerilor absolvenți Growww2013. Valoarea totală a premiilor acordate celor mai bune echipe este de 20.000 de euro.

    • Competiţia ca formă de implicare în proiecte

      Cred mult în competiţie, în ideea de concurs, dar şi în recompensarea  câştigătorilor. De multe ori am reuşit să motivez tineri să intre în proiecte prin lansarea unor competiţii publice.

      În toamna anului 2004, „Casa Europei” Cluj-Napoca a decis aprofundarea studiului publicat în 2003 despre „Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului”, şi extinderea sa printr-o analiză amplă, care şi-a propus să prezinte situaţia la zi a Clujului din punct de vedere european.

    • GSK România, în finala The CR Reporting Awards 2013. Câștigătoarea, desemnată prin votul publicului

      GlaxoSmithKline (GSK) România este singura companie din țara noastră care s-a calificat în finala competiției globale The CR Reporting Awards 2013, organizată anual de către CorporateRegister.com, cel mai important portal internațional de resurse și rapoarte de responsabilitate corporativă. Aflată la cea de-a șasea ediție, competiția premiază cele mai bune rapoarte de responsabilitate corporativă din toată lumea.

    • Tinerii întreprinzători europeni se luptă pentru Innovact Campus Awards!

      Studenţii şi tinerii cercetători europeni mai au doar puţin mai mult de două săptămâni pentru a-şi înscrie proiectele la cea de-a 11-a ediţii a Innovact Campus Awards ! Obiectivul acestei competiţii, organizată de către Camera de Comerţ şi Industrie Reims- Epernay cu susţinerea Comisiei Europene, este acela de a valoriza cele mai ambiţioase şi inovatoare proiecte de creare de întreprinderi.

    • Românul cu cea mai bună idee de afacere din Europa

      Avem, ca naţie şi ca indivizi, o listă lungă şi stufoasă de defecte. Avem însă şi calităţi pe care, dacă ştim să le punem în valoare , putem să le transformăm în adevărate mine de aur. Drumul e lung şi adesea anevoios, dar la capătul lui se află întotdeauna recompense care fac să merite efortul. La începutul acestui drum se află acum şi Dan Croitoru, un tânăr antreprenor care a primit recent premiul pentru cea mai bună idee de afacere din Europa . Cum are de gând să pună în practică un concept nou pentru România şi ce şanse are într-o economie care încă se resimte după patru ani complicaţi?

    • The Industry Awards 2012 - Premiile care stabilesc trendurile multimedia

      În luna noiembrie, echipa revistei The Industry şi Clickshop şi-au propus să ofere recunoaştere oamenilor din industria de media, produselor creative şi ideilor inovatoare puse în practică în România. Juriul competiţiei, format din specialişti media şi domenii multidisciplinare, va desemna finaliştii şi câştigătorii. Mai mult, în virtutea relaţiei speciale cu împătimiţii de media, exista o distincţie acordată pe baza voturilor acestora: Premiul Publicului.

    • A început “bătălia” pentru ”Orașul Reciclării”

      Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, lansează competiția ”Orațul Reciclării” adresată primăriilor de municipiu.

    • Cum să pui mâna pe un job bun în plină criză

      Contextul economic nefavorabil face ca procesul de obținere a unui job să fie un extreme de dificil. Din ce în ce mai multe firme au pus lacătul pe ușă ori au făcut restructurări, ceea ce a dus la o creștere a numărului de persoane aflate în căutarea unei slujbe. Din păcate, numărul de posturi disponibile este într-o scădere dramatică și, astfel, competiția a devenit acerbă.

    • Au început înscrierile pentru cea de-a zecea ediție a PR Awards

      Astăzi, 3 septembrie, s-a dat startul celei de-a zecea ediții a PR Awards. Proiectată ca o competiţie modernă, apropiată de standardele şi anvergura competiţiilor occidentale, Romanian PR Award s-a dorit o arenă a performanţei în comunicare, locul de întâlnire al celor care răspund provocării de a se confrunta cu rigorile profesiei. O campanie care, în 10 ani de existenţă, a rostit an de an mesajul – să dăm importanţa cuvenită funcţiei de comunicare în cadrul organizaţiilor şi societăţii în ansamblu.

    • Competiţia nu te lasă să-ţi urmezi calea

      Trăim într-o lume competitivă, ceea ce înseamnă că numai oamenii inteligenţi, puternici şi muncitori reuşesc în viaţă. Probabil că este o lege a firii să fim competitivi şi să vrem permanent să ajungem primii, să câştigăm în dauna celorlalţi, să ne dăm copiii la cele mai bune şcoli şi aşa mai departe. Însă competiţia ne dă şi dureri de cap şi este stresantă, deşi, spun unii, este o condiţie necesară a progresului. Dar nu cumva reversul acestei competitivităţi ar putea fi chiar dăunător?  

    • Avem sau nu nevoie de competiție?

      Întâlnesc foarte frecvent, în organizațiile cu care lucrez, spiritul de competiție ca instrument de motivare al echipei, pentru a da rezultate bune. Adică, atunci când văd că ritmul de muncă este încetinit sau apar scăderi în livrarea serviciilor și produselor dorite, managerii  generează o competiție în echipă, ca să îi facă pe aceștia să vândă mai multe mașini, asigurări sau să dea mai multe telefoane,etc.

    • De ce nu suntem toţi campioni

      Am scris atât de mult despre performanţă în revista Cariere, încât termenul părea să se fi bagatelizat. Începuse să-şi piardă câte puţin din forţa semantică cu fiecare zi în care un manager îl rostea în legătură cu rezultatele sale. Cu toate acestea, interesul meu pentru subiect nu e nici pe departe epuizat. Încă mai vreau să înţeleg resortul din spatele acestui cuvânt şi ce anume îl declanşează. Cover story-ul dedicat olimpicilor români a fost o ocazie ideală să înţeleg ce anume îi face pe acei câţiva, dintre miile de sportivi care se antrenează, să urce podiumul.

    • Richard Branson: Gluma este pentru competitorii tăi

      Luna trecută Virgin a anunţat lansarea unei noi afaceri “ground-breaking” - a fost numită aşa pentru că afacerea urma să constea în organizarea unor călătorii în interiorul vulcanilor activi. În comunicatul nostru de presă am descris planul în care spuneam că vom folosi la construcţia vehiculului materiale de carbon-carbon, care este utilizat şi pentru realizarea navelor spaţiale. Vehiculul se va numi VVS1 şi va fi capabil să transporte trei oameni în lava topită dintr-un vulcan activ. În primii trei ani am explicat că VVS1 va ajunge în top cinci cei mai activi vulcani din lume.

    • Competiţie pentru studenţii care vor să devină antreprenori

      Organizaţia roPot organizează prima ediţie a Social Impact Award - o competiţie de idei inovative de
      antreprenoriat social adresată tuturor studenţilor din România. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii să se implice şi să dezvolte proiecte care, dincolo de obţinerea unui profit, au în vedere impactul pozitiv pentru societate.

Recomandările editorilor