V-aţi întrebat vreodată câţi prieteni şi cunoştinţe aveţi? I-aţi numărat? Dacă faceţi acum o scurtă recapitulare, o să vedeţi că depăşiţi foarte repede 100 de persoane - vecini, colegi, prieteni, familie. Dacă mai adăgați și contul de Facebook sau Linkedin sunteţi deja o vedetă în toată regula, vă cunosc câteva sute, poate mii de oameni.
 

Am văzut că ultimele tendinţe în dezvoltarea personală arată că este normal să îţi lipsească pasiunea. Ba, mai mult decât atât, îndeamnă la relaxare, iar mesajul este ceva de genul următor: „e o prostie să ai un scop sau o pasiune în viaţă, stai liniştit şi vezi-ţi de viaţa ta ca şi până acum.”

Este o temă care mă preocupă de ceva timp: amânăm să ne bucurăm de momente dedicate nouă, sau pur şi simplu nu mai par importante astfel de momente, micile bucurii menite să ne relaxeze, să ne încarce cu energie, gonim după... ceva (câteodată nici nu realizăm după ce alergăm de fapt).

Sărbătorile sunt aproape și sunt surprinsă de starea festivă pe care o simt. De trei ani la rând am fugit din România la începutul lui decembrie și m-am întors după 10 ianuarie. M-am dus trei ani la rând în India. Fiul meu îmi spune că nu este decât o ocazie comercială, și că nu contează, totuși… Pentru că mă simt festivă, am să comunic ceva festiv.

Dacă optimismul ar fi o boală, mi-ar plăcea să assist la o epidemie care ar cuprinde întreaga lume.Poate așa aș vedea mai mulți oameni zâmbind pe stradă, poate greutățile vieții nu ar mai părea obstacole insurmontabile și poate, doar poate, am descoperi mai multe motive de bucurie în fiecare zi. Dacă toți am suferi de "optimism cronic", am deveni poate mai răbdători unii cu alții, mai toleranți cu greșelile și slăbiciunile celorlalți și, cel mai important, mai blânzi cu noi înșine...