width="560" height="315" frameborder="0" allowfullscreen="allowfullscreen"> Așadar, știi să te bucuri de bucurie? Umărește-ți gândurile, atunci când te bucuri, și vezi dacă îți dai voie să i te lași în voie. E posibil să fi preluat din bătrâni tot felul de temeri și de superstiții, cum ar fi că bucuria ne face să părem puerili, superficiali, iresponsabili, neprofesioniști, egoiști, că prea multă bucurie aduce necaz sau, și mai rău, că nu merităm să avem parte de ea. Poate ne-am obișnuit să ne ținem bucuria sub control – fie ținând-o la o distanță respectabilă, fie strângând-o prea tare ca să nu ne scape. Desmond Tutu punctează că bucuria nu ne scutește de greutăți și suferințe – acestea sunt inevitabile. Dar „pe măsură ce descoperim bucuria, vom înfrunta suferința într-un fel care ne va înnobila, în loc să ne amărască. Vom întâmpina greutățile fără să devenim duri. Vom suferi fără să ni se frângă inima”. Acesta consideră că bucuria este mai importantă decât fericirea, pentru că, spre deosebire de fericire, bucuria nu depinde de circumstanțele exterioare. Dar nu poți simți bucurie dacă ai sufletul închis. „Suntem ființe fragile, iar bucuria adevărată se poate naște numai din această fragilitate, nu în ciuda ei”, spune Desmond Tutu. Așa că lasă-te ghidat de bucurie și trăiește-o până la capăt. Bucuria îți este călăuză către adevăr, către ce te reprezintă, te exprimă și te împlinește. Caută s-o urmezi, vezi ce îți transmite, ce îți arată. Așa îți găsești calea și chemarea. Ca să-și împlinească rostul, bucuria se trăiește, nu se stăpânește. Nu o ține la distanță, nu o strânge prea tare. Nu o ține sub control și nu te ține sub control. Bucuria este naturală și liberă, cum liber ești și tu să o trăiești. Constantin Noica îi scria fiului său, părintele Rafail: „Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființa care jubilează. Omul a făcut bucuria și a văzut că era bună. Dar nu te poți bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaștere, dacă nu ai deschidere în lumină, (…), dacă nu vibrezi de toată bogăția lumii tale, (…) dacă nu știi tot și nu iubești tot. Îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, există o ordo gaudii (ordine a bucuriei, n.red.). Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei!”. Extras din “Scrisoare către Rafail” (revista “Prodromos”, nr. 8-9, 1968) Pentru a se împlini, viața se trăiește din plin. A trăi din plin înseamnă a te dărui bucuriei de a trăi. În cartea sa, The Second Mountain: The Quest for a Moral Life, David Brooks scrie: „Din când în când, întâlnesc un om care radiază de bucurie. Lumina interioară a acestor oameni se vede de departe. Sunt oameni buni, linistiți, care se lasă încântați de micile bucurii și sunt recunoscători pentru cele mari. Nu sunt oameni perfecți. Și ei pot fi epuizați și stresați uneori. Și ei fac erori de judecată. Dar ei trăiesc și pentru alții, nu numai pentru ei înșiși. Sunt dedicați familiei, unei cauze, unei comunități sau unei credințe. Știu de ce se află pe acest Pământ și au o mare satisfacție în a-și urma chemarea. Viața lor nu e ușoară. Pe umerii lor poartă și alte vieți. Dar sunt senini și au tărie de caracter. Sunt interesați de tine, te fac să te simți prețuit și înțeles și se bucură de binele tău. Când îi întâlnești pe acești oameni, îți dai seama că bucuria nu este doar un sentiment, ci poate fi o perspectivă de viață. Există bucurii temporare, pe care le avem cu toții când avem o realizare, și apoi există și acest alt fel de bucurie permanentă care îi animă pe oamenii care nu sunt obsedați de ei înșiși, ci se dăruiesc pe sine.” Citește și: Compania de software care înțelege valoarea de business a bucuriei E timpul să-ți declari in(ter)dependența