Skip to main content

Leadership

    • Drepturile angajaţilor din România, încălcate sistematic

      În România, drepturile angajaţilor sunt încălcate în mod sistematic, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES Sharan Burrow, secretar general al Confederației Internaționale a Sindicatelor (International Trade Union Confederation - ITUC). Potrivit acesteia, România a fost în prima linie a atacurilor Troicii FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană cu privire la drepturile lucrătorilor, iar sfaturile cu privire la piața muncii ale FMI au subminat democrația.
    • Cât cresc salariile angajaţilor Dacia

      Administraţia şi sindicatele uzinei Dacia de la Mioveni au negociat un nou contract colectiv de muncă. Pentru rezultatele obţinute în 2015, angajaţii vor primi o primă de 1.430 lei brut, iar salariile vor fi mărite cu 5%. Salariul mediu brut al unui operator la uzina de la Mioveni este de 4.700 de lei.
    • Un bun manager deține mai presus de orice arta echilibrului

      Știm cu toții că satisfacția la locul de muncă depinde de multe ori de calitatea relațiilor pe care le avem cu șefii noștri. Cu toate acestea, în zilele noastre, când jobul este de multe ori 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, nu este întotdeauna clar ce ar trebui să facă managerii pentru a crea experiențele de lucru cele mai satisfăcătoare și cele mai fericite pentru angajați.
    • Peste 130 de filme în competiție pentru Premiile Gopo 2016

      84 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2015 intră în cursa pentru nominalizările celei de-a zecea ediții a Premiilor Gopo: 17 lungmetraje de ficţiune, 12 lungmetraje documentar şi 55 de scurtmetraje. Alte peste 50 de producții europene care au rulat pe marile ecrane din România în 2015 concurează la nominalizările categoriei Cel mai bun film european. 
    • Puterea unui lider stă sub semnul întrebării

      Liderii buni pun întrebări extraordinare este o colecție de întrebări care transformă. John Maxwell te învață să pui întrebări relevante pentru trei destinatari: ție însuți, echipei tale și oamenilor care te inspiră. Pentru fiecare dintre ele este nevoie de pregătire: un timp în care cercetezi, planifici și alegi acele întrebări care pun lumea în mișcare. Întrebările bune extrag esența, dau motivația și conduc spre acțiune.
    • Enel va avea un nou country manager

      Operațiunile Enel din România vor fi conduse de Georgios Stassis, după ce actualul manager Toni Volpe se va retrage din această poziție pentru a ocupa o funcție de conducere executivă în afara Grupului Enel. Stassis va prelua această funcție de conducere până la finalul lunii februarie când contractul său va intra oficial în vigoare, se arată într-un comunicat de presă Enel România remis redacției.
    • Poți schimba lumea, știai? Iată cum

      Un filozof spunea că „lumea în care trăim este cea mai bună”. Cu toate astea, nu există persoane care să nu fi crezut, la un moment dat, că pot face „revoluție” și că pot să facă lumea mai bună (de atât). Nu există persoane care să nu fi trecut prin momente de ușoară depresie din cauza faptului că simt că  nu ar lăsa nimic bun în urma lor. Te recunoști? Cu siguranță ai trecut și tu prin astfel de momente.

      Ce înseamnă, până la urmă „a face lumea mai bună”? Se poate face acest lucru? Revista CARIERE îți spune că DA. Iată cum:
    • ANAF va face publice numele celor datori

      ANAF vrea să  îmbunătăţească nivelul colectării taxelor prin publicarea numelor persoanelor fizice care au obligaţii fiscale de plată restante de peste 100 de lei. Primele date vor fi publicate în luna aprilie şi vor consemna datoriile persoanelor fizice la sfârşitul lunii martie.
    • Louis Purple dă tonul eleganţei masculine

      Cu o vastă experiență în retail, zâmbitoare și comunicativă așa cum îi stă bine unui om de marketing, Roxana Răcănel, Marketing Manager Louis Purple, ne-a povestit despre extinderea brandului exclusiv masculin ce produce vestimentații made to measure și ready to wear, dar și despre tendințele anului 2016 în moda masculină.
    • Cum tratăm durerile de coloană vertebrală cauzate de statul la birou

      Circa 90% dintre persoanele adulte experimentează cel puțin un episod de durere de spate în cursul vieții. În ultimii ani, stilul de viață și-a pus amprenta asupra sănătății coloanei. Statul la birou timp de opt ore sau chiar mai mult, lipsa de mișcare și alimentația nesănătoasă sunt factori ce favorizează apariția durerilor de spate. Dacă la acestea mai adăgăm și pozițiile incorecte, probabilitatea de a avea probleme de sănătate este chiar mai mare. Coloana nu este însă singura afectată. Ochii, articulațiile, circulația, tranzitul intestinal etc. pot avea de suferit.
    • Depășește-ți frica de eșec - a doua ediție

      Impact Hub București organizează a doua ediție a conferinței Fears & Failures, evenimentul care schimbă paradigma și aduce în față frica și eșecul ca experiențe ce fac parte din asumarea unor decizii curajoase în fiecare zi. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 februarie.  
    • 7 metode care ucid motivaţia angajaţilor

      Sunt momente şi contexte care ne fac să ne simţim fericiţi şi apreciaţi. Din păcate, există multe alte perioade care pur şi simplu ne omoară motivaţia. Aşa că dacă vrei să fii sigur că le oferi angajaţilor un mediu în care să se dezvolte, atunci fii atent la elementele care le scad motivaţia, arată inc.com.

Recomandările editorilor