Skip to main content

Leadership

    • SRI organizează instructaje de contraspionaj în companii

      Serviciul Român de Informații organizează, la cerere și gratuit, instructaje contraspionaj în companiile private, după model occidental. SRI a demarat deja un program de awareness pe această temă în mai multe instituții ale statului, ca urmare a nivelului redus al culturii de securitate constatat în administrația publică centrală.
    • Coca-Cola HBC România are un nou Director de Vânzări

      Coca-Cola HBC România anunță numirea lui Dan Timotin în funcția de Director de Vânzări, începând cu 1 martie 2016. În noul său rol, Dan Timotin va continua dezvoltarea operațiunilor de vânzări din România, prin conceperea și implementarea strategiei de vânzări a companiei și coordonarea echipelor de vânzări.
    • Franța obligă supermarketurile să doneze mâncarea nevândută

      Supermarketurile din Franţa sunt obligate prin lege să nu mai arunce sau să distrugă alimentele necomercializate, astfel marile magazine vor încheia contracte cu organizații către care să facă donații. Până la adoptarea legii, supermarketurile foloseau tot felul de metode pentru a scăpa de mâncarea nevândută, inclusiv turnarea de înălbitor peste produse astfel încât ele să devină necomestibile sau depozitarea lor în containere, în depozite de la marginea orașelor, arată agrointel.ro.
    • Globalizare vs localizare

      În cover story-ul ediției de februarie a Revistei Cariere, Globalizare vs localizare, istoricul Lucian Boia, europarlamentarul Monica Macovei și macroeconomistul Ionuț Dumitru au răspuns invitației noastre de a face o analiză a factorilor care pot influența stabilitatea economică, politică și socială în Europa și în lume în 2016. De fapt, în întreaga ediție ne-a preocupat să înțelegem felul în care vor evolua lucrurile, care vor fi posibilele transformări ideologice, politice, economice precum și cele care țin de mentalități și modul de viață. 
    • Cum arată profilul investitorului iranian din România

       La 26 de ani de la Revoluţie, mediul de afaceri românesc redescoperă potenţialul de afaceri cu Iranul, statul care până nu demult era sub embargo internaţional, din cauza ameninţării nucleare. Din 16 ianuarie, Uniunea Europeană a ridicat sancţiunile economice şi financiare impuse Iranului, iar experţii de la KeysFin spun că potenţialul de business pentru România este unul ridicat. Cine sunt investitorii iranieni prezenţi în acest moment în România, cei care pot asigura legătura între oamenii de afaceri din cele două ţări?
    • Condiţia artistului din România, în era globalizării, cu Alexander Hausvater

      Între două cafele negre, cariera unui artist devine mai clară cu tot cu suişuri şi coborâşuri. Un regizor are tendinţa să-şi vadă destinul în panoramă, cu tot cu valenţele sale sinusoidale, şi aventura nu îi este străină. Ba dimpotrivă, odată cu timpul devine amanta cea mai de preţ, care nu poate face parte total din viaţa, dar care, în acelaşi timp, nu te poate părăsi. Teatrul este un martorul ocular al acestor transformări. Într-un interviu realizat de Revista CARIERE cu regizorul canadian de origine română Alexander Hausvater toate aceste chestiuni care oferă culoare şi greutate existenţei noastre se intensifică în lumina noilor schimbări ale culturii globale. 
    • Câţi bărbaţi din România optează pentru un concediu de creștere a copilului

      Doar 4,5% dintre bărbații deveniți părinți din România aleg să rămână în concediu de creștere a copilului, în timp ce 42% dintre mame optează pentru concediul de creștere a copilului pentru o perioadă de doi ani, chiar dacă indemnizația acordată de stat în acest caz este de maxim 1.200 lei, potrivit unei analizei realizate de Smartree, relatează Agerpres.
    • Schimbarea în educaţie vine din mediul nonguvernamental

      Aproape 100 de reprezentanţi din mediul educaţional nonguvernamental din toată ţara s-au reunit, sâmbătă, la „NeConferinţa” organizată la Bucureşti de RestartEdu şi Coaliţia pentru Educaţie, principala temă fiind modul în care se poate îmbunătăţi sistemul cu idei venite din mediul nonguvernamental.
       
    • În afaceri nu se poartă măşti

      Unii își aleg încă din copilărie profesia, dar asta nu e o regulă, „nu peste tot e așa”. Cezar Gămulescu, Managing Partner forFITOUT, nu a avut în familie un exemplu care să îi inspire actuala carieră. „Părinții mei sunt medici de profesie și nu m-au influențat nicicum în a le urma traseul profesional. Am ales să mă specializez în ceea ce am crezut eu că mi se potrivește.” 
    • Câți oameni utilizau Internetul în 2015

      Raportul Băncii Mondiale 'Digital Dividends World Development 2016 arată că, deși cifra utilizatorilor de Internet în 2015 s-a triplat în ultimii ani, decalajul digital rămâne una dintre problemele existente în întreaga lume, iar în acest sens statistica arată că aproape 60% din populația lumii este offline și nu poate participa activ la economia digitală.
       

Recomandările editorilor