Profesoara Cristina Ghițulică este prima femeie care va deține funcția de președintă a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior. Forul european și-a ales noua conducere în cadrul Adunării Generale care a avut loc în Belgia, la Bruxelles.

Ghițulică este cadru didactic în cadrul Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii (POLITEHNICA București) și Director General al ARACIS (Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior).

Este un moment istoric nu doar pentru reprezentarea României în forumurile europene de profil, dar și pentru promovarea leadership-ului feminin la cel mai înalt nivel, Prof. Ghițulică devenind prima femeie care ocupă cea mai înaltă funcție de conducere în cadrul prestigioasei organizații de la înființarea acesteia. Această alegere reprezintă o validare internațională remarcabilă a excelenței, viziunii și implicării constante a noului președinte în domeniul asigurării calității în învățământul superior. Numirea în fruntea ENQA este, de asemenea, o realizare pentru comunitatea Politehnica București și pentru ARACIS, confirmând rolul activ și influent pe care România îl joacă în modelarea politicilor educaționale la nivel european”, se arată într-un comunicat al Universității Politehnica București.

În cadrul aceleiași Adunări Generale, au fost aleși Kristin Vinje (NOKUT, Norvegia) și Patrick Van den Bosch (VLUHR QA, Belgia) în funcțiile de Vice-Președinți. De asemenea, au fost aleși trei noi membri în Consiliul de Administrație: Marilena Maniaci (ANVUR, Italia),  Bryan Maguire (Quality and Qualifications Ireland (QQI), Irlanda), Federico Moran Abad (Fundación para el Conocimiento madri+d, Spania).