Peste 800 de afaceri s-au născut la Stup în doar trei ani, dintre care 300 doar în ultimul an. Stup a fost lansat în 2022 de Banca Transilvania și BT Mic, fiind un spațiu fizic și virtual dedicat susținerii comunității antreprenoriale. Prin această inițiativă, BT a creat infrastructura necesară pentru conectarea antreprenorilor cu furnizori de servicii și produse esențiale pentru înființarea, gestionarea și dezvoltarea unei afaceri.
Rezultate obținute în trei ani
Rezultatele obținute de Stup în cei trei ani reflectă atât potențialul mediului antreprenorial local, cât și impactul organizației în ecosistemul de afaceri:
- Peste 100 de persoane interacționează zilnic cu Stup, au parte de consultanță și sprijin personalizat.
- 1.000 de afaceri și-au extins prezența online, au obținut vizibilitate crescută și noi oportunități de creștere.
- 6.100 de startup-uri și afaceri mici au accesat finanțare prin BT Mic, compania de microfinanțare a Grupului Banca Transilvania.
- 10.500 de antreprenori au utilizat aproximativ 35.000 de soluții – de la contabilitate, facturare și marketing online, la gestionarea cash-flow-ului, servicii juridice, accesarea fondurilor europene și recrutare – puse la dispoziție de cei peste 20 de parteneri Stup. Multe dintre acestea pot fi accesate și online.
- 38.000 de membri fac parte din comunitatea Stup, înscrierea realizându-se prin platforma online.
- 26.000 de participări au fost înregistrate la cursurile Stup, care acoperă peste 20 de domenii, de la management și marketing, la digitalizare și finanțe.

Foto: Marian Ene, directorul general al BT Mic și coordonator Stup
„Stup este partenerul antreprenorilor, un spațiu al învățării continue și al schimbului de idei. Credem în forța antreprenorilor de a construi și reconstrui, iar angajamentul nostru pe termen lung este să îi susținem să devină mai rezilienți, astfel încât, împreună, să întărim baza economiei din România", a spus Marian Ene, directorul general al BT Mic și coordonator Stup
Prin aceste inițiative, Stup nu doar că susține lansarea de noi afaceri, ci creează un ecosistem durabil, care transformă ideile antreprenoriale în proiecte solide și sustenabile.
Foto: ID 234262651 | Banca Transilvania ©Cristina Ionescu | Dreamstime.com