Perioada campaniilor de Black Friday se apropie, iar odată cu ea cresc și riscurile asociate cumpărăturilor online. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) avertizează, prin intermediul proiectului național de educație digitală #SigurantaOnline (www.sigurantaonline.ro), că această perioadă este una dintre cele mai vulnerabile din an din perspectiva fraudelor cibernetice.

Cum acționează infractorii cibernetici

Profită de entuziasmul cumpărătorilor și de numărul mare de tranzacții online, infractorii cibernetici recurg la metode tot mai sofisticate:

  • site-uri false sau clonate, care imită perfect paginile unor magazine legitime;

  • mesaje și e-mail-uri de tip phishing, care par transmise de companii, bănci sau instituții cunoscute;

  • anunțuri înșelătoare pe rețele sociale, ce promit reduceri spectaculoase;

  • comercializarea de produse contrafăcute, prezentate drept articole originale;

  • solicitări de plată nesigure, care pot duce la compromiterea datelor de card.

Scopul final este același: obținerea datelor personale și financiare ale utilizatorilor.

Recomandări

1. Verifică sursa mesajelor primite. În această perioadă, utilizatorii pot primi e-mail-uri sau SMS-uri care par transmise în numele unor bănci, firme de curierat sau instituții publice. Mesajele pot anunța colete blocate, promoții speciale sau necesitatea actualizării datelor.

Nu accesa linkurile primite și nu deschide fișierele atașate!
Instituțiile autentice nu solicită date confidențiale prin e-mail sau SMS. Dacă ai dubii, accesează manual site-ul oficial al instituției respective.

2. Verifică autenticitatea magazinului online. Cumpără doar de pe platforme care oferă:

  • adresă web securizată (prefixul https://);

  • date de identificare clare ale companiei;

  • informații complete despre livrare, retur și contact.

Evita magazinele virtuale nou apărute sau cele care nu oferă detalii transparente.

3. Fii atent la ofertele „prea bune ca să fie adevărate”. Reduceri de 80–90% la produse de brand sau la dispozitive premium sunt, în majoritatea cazurilor, semnale clare de fraudă.
Compară prețurile pe mai multe platforme și verifică domeniul site-ului – unele extensii neobișnuite (.shop, .store, .top) pot ascunde capcane.

4. Folosește metode de plată sigure. Plătește doar prin canale securizate și evită transferurile directe către conturi personale.
Nu introduce datele de card pe site-uri necunoscute și nu le salva automat în browsere sau platforme noi. Asigură-te că realizezi tranzacțiile de pe rețele Wi-Fi sigure, nu din spații publice.

5. Păstrează dovezile tranzacțiilor. Salvează confirmările de plată, facturile și e-mail-urile primite. Acestea pot fi utile dacă apare o problemă sau o tranzacție neautorizată.

În cazul unei fraude, contactează imediat banca emitentă, Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică, apelând 1911 sau accesând pnrisc.dnsc.ro.

6. Monitorizează periodic conturile bancare. Activează alertele automate din aplicația băncii și verifică tranzacțiile efectuate. Astfel, poți reacționa rapid dacă apare o activitate suspectă. Perioada reducerilor nu trebuie să se transforme într-o perioadă a pierderilor.
Cumpărăturile online pot să fie sigure și eficiente, dacă utilizatorii rămân atenți, sceptici față de oferte exagerate și verifică întotdeauna sursele.