Comparativ cu anul 2008, fondul de salarii a scazut in acest an cu 18%, in timp ce numai in primele opt luni ale lui 2009, fondul se salarii s-a diminuat cu 10%. Anul trecut, acesta a crescut cu peste 50 de procente fata de 2007, iar in ianuarie 2009, fondul s-a marit cu 23% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In schimb, fondul de salarii a suferit o scadere nesemnificativa (-0,3%) la inceputul anului curent comparativ cu luna iunie a anului trecut.

In luna august 2009, salariul mediu a crescut cu noua procente fata de anul trecut si cu 3% comparativ cu inceputul anului.

Cu toate acestea, nu a existat o crestere reala a salariului mediu, ci o crestere a mediei. Concluzia ii apartine Danielei Necefor, Managing Partner in cadrul TBS, care subliniaza ca in toate sectoarele de activitate au fost reduse salariile, au fost eliminate bonusurile si unele beneficii. Asadar, aceasta crestere se datoreaza practic restructurarilor sau plecarilor voluntare, care au facut ca media salariala sa se majoreze.

Situatia este intalnita si in cazul hotelului Crowne Plaza Bucuresti. In aceasta perioada, fondul de salarii al angajatilor hotelului a ramas neschimbat, insa datorita scaderii personalului, exista posibilitatea recompensarii in plus a angajatilor performanti care pot ajuta firma sa gaseasca solutii viabile pentru imbunatatirea calitatii serviciilor si cresterea veniturilor.

ANGAJATII

Potrivit studiului, numarul de angajati a scazut in luna august a acestui an cu 25%, comparativ cu luna iunie 2008 si cu 13 procente fata de luna ianuarie din 2009. La inceputul anului curent, personalul din companii a scazut cu 3,5% fata de luna iunie 2008. O analiza comparativa arata ca in 2008 numarul angajatilor a crescut cu 21% fata de 2007, in timp ce in 2009 cercetarea arata o usoara crestere (3,4%) fata de 2008.

Conform previziunilor facute de specialistul Daniela Necefor, in 2010, reducerile de personal nu vor depasi mai mult 10%. In prezent, sectoarele cele mai afectate de reducerea numarului de angajati sunt auto, bancar si serviciile, iar cele mai putin afectate sunt retailul si serviciile de sanatate.

In ceea ce priveste numarul de angajati din industria hoteliera, in speta, in cadrul hotelului Crowne Plaza Bucuresti, in acest an, se observa o scadere a numarului lor de aproximativ de 18%, comparativ cu anul trecut. Pentru anul in curs, conducerea hotelului se straduieste sa-i pastreze pe angajatii cel mai bine pregatiti profesional. Cei care nu au reusit sa se adapteze noilor conditii s-au orientat catre alte companii.

De asemenea, fluctuatia personalului din hotel a scazut de la 6,3% in primele 8 luni ale anului 2008, la 3,8% in aceeasi perioada din 2009, fapt benefic pentru companie, "in sensul ca exista o continuitate in pregatirea personalului, cu impact pozitiv asupra calitatii serviciilor si a cresterii gradului de multumire a clientilor", e de parere Sica Costescu, Director HR, Crowne Plaza Bucharest Hotel.

CRIZA

Cunoastem cu totii efectele negative ale crizei. Dar exista si efecte pozitive asupra sectoarelor de activitate? In opinia consultantului TBS, Daniela Necefor, cel mai important efect al crizei este acela ca organizatiile au restructurat oamenii care nu erau performanti. In acest fel, s-a triat personalul performant de cel neperformant.

De aceeasi parere este si Sica Costescu, care considera ca "organizatiile se vor orienta spre angajatii bine pregatiti profesional si cu randament in procesul muncii, in timp ce personalul mediocru va fi eliminat". De asemenea, exista posibilitatea reasezarii preturilor, care vor exprima mult mai corect raportul de calitate-pret.

Un alt efect pozitiv al crizei este legat si de o anumita curatenie in mediul de afaceri romanesc.

"Companiile care vor rezista in acest mediu nefavorabil vor fi o fundatie solida pentru dezvoltarea viitoarei economii romanesti", e de parere Marius Opris, Partener in cadrul Ascendis.

In plus, actuala situatie va crea competente necesare pentru antreprenorii romani. Majoritatea managerilor si antreprenorilor stiau sa conduca doar in conditii de crestere, iar multi au reusit din noroc, datorita pietei. "Acum verbul <> a fost inlocuit cu <>, iar competentele de care este nevoie sunt foarte solide. La mare pret vor fi inovatia, gandirea strategica, managementul financiar, managementul proceselor din companie si cel al schimbarii", subliniaza partenerul Ascendis.

In aceasta perioada, criza va crea spatii ample pentru urmatorul val de idei, afaceri si antreprenori. Marius Opris este convins ca 2009 - 2010 va fi momentul de nastere pentru multe din companiile de succes pentru urmatorii 5-10 ani.

Tot legat de ideea anterioara, in ultimul an au existat valuri de manageri competenti si de succes care au parasit marile companii si au fondat start-up-uri. "Aceste companii nascute in criza", crede consultantul "au sanse mari sa fie perfect adaptate noii realitati economice si noilor modele de afaceri.

PRIMELE SCAD CONSTANT

Din studiu reiese ca evolutia primelor acordate angajatilor este una descendenta. Astfel, in 2009, primele au scazut cu 47% fata de anul trecut, iar in luna august a acestui an, ele s-au diminuat cu 24 de procente fata de inceputul lui 2009.

Referitor la numarul de ore suplimentare, studiul arata o scadere de 74% in 2009 fata de anul trecut. Insa, pe fondul cererii, in luna august a acestui an, se observa o crestere semnificativa a orelor suplimentare (82%) comparativ cu inceputul acestui an.

Concluziile care se desprind din acest studiu arata ca numarul de angajati si, implicit, fondul de salarii scade constant, in schimb, creste productivitatea pe angajat si, pe alocuri, cererea numarului de ore suplimentare. Din acelasi studiu mai reiese ca firmele prefera sa aiba angajati mai putini, dar mai buni, pe care sa ii remunereze in functie de performante.

La studiul salarial realizat de Paylogic au participat 110 companii din domeniul privat din industriile auto, medical, financiar, retail si servicii. Lunile de referinta sunt iunie 2008, inceputul crizei si ianuarie si august 2009.