Pandemia a schimbat complet piața muncii. Iar una dintre industriile zdruncinate din temelii de criză a fost cea de Learning & Development (L&D). Nevoia sporită de învățare, de instrumente și abilități noi, adaptate contextului, a forțat-o însă să reacționeze rapid, să-și reorganizeze modelul de business, să diversifice programele, să transfere totul în mediul digital și să iasă prompt în întâmpinarea partenerilor cu oferte de instruire acomodate noilor nevoi și condiții de lucru. Despre cum a remodelat pandemia piața de L&D, cum arată astăzi comunitatea de învățare și cum se pregătește compania pe care o conduce pentru startul din toamnă, am stat de vorbă cu Oana Scarlat, noul CEO al EXEC-EDU, liderul pieței de executive education, segmentul de top al pieței de training, adresat managerilor și antreprenorilor din România.   În doar trei cuvinte, cum a fost pentru EXEC-EDU experiența ultimelor 18 luni? Intensă, provocatoare, interesantă. Care a fost cea mai mare provocare? Cum ați reușit să o depășiți? Cum v-ați reconfigurat activitatea, astfel încât să puteți furniza, chiar și în condiții de criză, programe de învățare de înaltă calitate? Prima provocare, la începutul pandemiei, a fost rezistența la schimbare. Unii clienți au fost reticenți în a adopta formate și soluții alternative de învățare remote. A trecut ceva vreme până ce s-au convins că beneficiile în mediul online sunt la fel de mari, pentru că facilitatorii noștri au reușit să regândească interacțiunea cu participanții astfel încât să rămână la fel de experiențială și interactivă.

Citește și: Pandemia, lecția deschisă despre fericire

Însă cea mai mare provocare a fost, de departe,  efortul uriaș de adaptare pe care întreaga noastră  echipă l-a realizat într-un timp atât de scurt.  La mai putin de 2 luni de la startul pandemiei  lansam un nou pachet de cursuri, sub umbrela  e-Grow. Am schimbat, de asemenea, metodele,  materialele, exercițiile, astfel încât să se plieze  mediului online. Cursurile au devenit mai  compacte, mai pragmatice, s-au desfășurat în  sesiuni scurte, de 2-3 ore și au fost însoțite de  secvențe asincron sau întâlniri de echipă. Nu am  renunțat nici la componenta de networking – un  avantaj recunoscut al programelor din Academia  de Management. Serile de networking pe Zoom  au fost foarte apreciate de către participanți, care  au continuat să interacționeze și la distanță, pe  WhatsApp și pe alte platforme colaborative. Cum arată astăzi comunitatea de învățare, prin  comparație cu cea de acum 18 luni? Aș spune că este, în continuare, într-o continuă  reconfigurare. De la online 100%, am ajuns să  livrăm fie în format blended, fie din nou, la clasă,  combinând secvențele online cu training față în  față, unde rulăm simulări de business, workshop uri și proiecte de echipă. Testăm permanent soluții  și instrumente noi, suntem atenți la tendințele  globale, dar și la ceea ce se întâmplă pe plan local.  Astăzi, ca să rezum tot în câteva cuvinte, este  nevoie de flexibilitate, inovare permanentă și focus  pe digitalizare. Nu în ultimul rând, cred că această  perioadă a contribuit la maturizarea pieței, iar pe  noi ne-a ajutat să ne consolidăm poziția de jucător  de top al pieței, dar și să devenim mai agili și mai  atenți la nevoile clienților și partenerilor noștri. Se apropie toamna, toate școlile se pregătesc pentru a da start unui nou ciclu de învățare. Ce programe a pregătit Academia EXEC-EDU? Care sunt principalele lor atuuri și beneficii? Ce scenarii de lucru aveți în calcul? Academia de management EXECEDU are o tradiție de peste 20 de ani și reunește 9 programe de pregătire complexe, organizate într-un mod unic, care facilitează antrenarea competențelor pe parcursul mai multor luni, în cadrul unor sesiuni practice de învățare dublate de întâlniri și proiecte de echipă. Aceste programe oferă o perspectivă unitară, de ansamblu asupra unor competențe vitale pentru succesul organizației: leadership, resurse umane, strategie, operațiuni, managementul proiectelor, finanțe. Formatul hibrid și elementele suplimentare de învățare colaborativă, la distanță, pe care le-am introdus anul trecut, oferă beneficii suplimentare,  pentru că participanții rămân conectați  la învățare și în afara orelor de curs. De  aceea, anul trecut, aceste programe, în  special cele de management și leadership,  au înregistrat un număr mai mare de  solicitări, în ciuda pandemiei.  În cadrul acestor programe  interacționezi cu experți renumiți,  cu experiență de business, dar și cu  colegii - directori care provin industrii  variate - ceea ce face procesul de  învățare interesant și dinamic. Aceștia  fac schimb de idei și opinii, se provoacă  reciproc și stabilesc relații de business.  Posibilitatea de conectare online ne-a  adus și oportunitatea de a atrage cursanți  din toate zonele țării. De ce investesc cursanții în astfel de  cursuri? Motivele pentru care cursanții  investesc în cursurile EXEC-EDU  sunt diferite. Top managementul și  antreprenorii participă la cursuri pentru  a accelera dezvoltarea companiilor din  care provin, având acces la expertiză  de top și networking de calitate.  Participanții din segmentul middle  management sunt motivați și de  obținerea unei certificări valoroase,  alături de creșterea competențelor, de  exersarea abilității de luare a deciziilor,  dar și de posibilitatea unei promovări  în companie. Concret, la toamnă...  În această toamnă iau startul 4 dintre  programele Academiei, iar modul de  lucru va fi blended. Vom valorifica  experiența și lecțiile pe care le-am învățat  în această perioadă, păstrând sesiunile  online, care ne aduc avantajul de a ne  conecta de oriunde, dar le vom alterna cu  sesiuni intensive față în față, răspunzând  nevoii tot mai mari de conectare și  interacțiune a participanților.

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 273 Pentru abonare, click aici