OMNIASIG Vienna Insurance Group a publicat datele cu privire la cele mai mari despăgubiri achitate pe principalele linii de business în primele șase luni ale acestui an.

Top despăgubiri RCA

În prima jumătate a lui 2025, cea mai mare despăgubire pe linia RCA a depășit 5,2 milioane lei. Suma a fost plătită în urma unui accident produs în Italia, unde șoferul unui ansamblu auto a lovit doi pietoni – unul dintre aceștia pierzându-și viața, iar celălalt fiind grav rănit. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind ulterior arestat.

A doua despăgubire ca valoare, de aproximativ 2,6 milioane lei, a fost acordată după un accident rutier în care două persoane aflate pe trecerea de pietoni și-au pierdut viața.

Pe locul al treilea se află un caz în care șoferul unui autoturism aflat sub influența alcoolului a provocat un lanț de coliziuni într-o intersecție, incident soldat cu un deces. Despăgubirea a depășit 1,1 milioane lei.

Explozii, incendii și fenomene meteo extreme

Pe linia PROPERTY, cea mai mare despăgubire, de peste 3,4 milioane lei, a fost achitată în urma unei explozii urmate de incendiu, produsă pe șantierul autostrăzii A7.

Pe locul al doilea se află o daună de aproximativ 1,6 milioane lei, cauzată de fenomene atmosferice care au afectat acoperișurile unor clădiri industriale. A treia despăgubire, de circa 1,5 milioane lei, a fost plătită pentru un utilaj avariat într-un incendiu.

Asigurări de locuință

Primele trei despăgubiri ca valoare pe segmentul asigurărilor de locuințe au fost generate exclusiv de incendii.

  • Cea mai mare daună, de aproximativ 760.000 lei, a fost plătită pentru o locuință din județul Ilfov.
  • Urmează un caz din județul Vâlcea, unde o casă distrusă de incendiu a generat o despăgubire de circa 261.000 lei.
  • În județul Brașov, o altă locuință afectată de flăcări a atras o despăgubire de aproximativ 214.000 lei.

CASCO, despăgubiri importante

Pe linia CASCO, cea mai mare sumă achitată în primele șase luni a fost de peste 672.000 lei, în urma unui accident în care un autoturism s-a răsturnat pe carosabil pentru a evita un vehicul venit pe contrasens.

A doua cea mai mare despăgubire CASCO a depășit 456.000 lei, iar a treia, 404.000 lei, ambele fiind plătite pentru accidente soldate cu răsturnarea vehiculelor implicate.

Asigurări de călătorie

Și în cazul asigurărilor de călătorie, primele poziții sunt ocupate de situații medicale complexe.

  • Cea mai mare despăgubire, de aproximativ 150.000 lei, a fost plătită pentru o spitalizare și intervenție chirurgicală în SUA.
  • Pe locul al doilea se află o daună de 130.000 lei, aferentă unui accident de ski în Elveția, soldat cu fractură de tibie.
  • A treia despăgubire, de circa 67.000 lei, a fost achitată pentru spitalizare în Belgia, în urma unei insuficiențe respiratorii.

CITEȘTE ȘI: Dragoste la prima lecție: cum a descoperit o tânără din Slovenia frumusețea limbii române

Foto: ID 171886096 ©Unquintu | Dreamstime.com