Unele procese arată impecabil pe hârtie: au pași clari, termene fixe și verificări la fiecare etapă. Din exterior, par dovada unei echipe riguroase. Dar, în practică, aceleași procese ajung, adesea, să epuizeze oamenii, nu să-i ajute. Fiecare decizie necesită o nouă aprobare, fiecare mică schimbare trece printr-un lanț de confirmări. Ritmul se transformă în rigiditate, iar timpul câștigat la început se pierde în detalii fără impact.
Risipa de energie decizională
Indicatorul cel mai clar: discuțiile care nu aduc nicio decizie nouă. Dacă aceleași subiecte reapar săptămână de săptămână, înseamnă că procesul consumă atenție, nu produce claritate.
Alt semnal: oamenii care „așteaptă validarea” pentru orice detaliu. În realitate, un proces sănătos distribuie încrederea, nu o concentrează în vârful ierarhiei.
Când controlul devine blocaj
Tocmai pentru că vor să evite greșelile, multe organizații construiesc straturi de verificare. Pe termen scurt, ordinea pare garantată.
Pe termen lung, însă, inițiativa se pierde, iar deciziile se amână. Controlul excesiv aduce un paradox: procesul devine scop în sine. Oamenii lucrează ca să respecte forma, nu ca să ajungă la rezultat.
Ce e de făcut
O evaluare simplă rezolvă blocajul: pentru fiecare pas dintr-un proces, întreabă „ce risc evităm și ce valoare adăugăm?”.
Dacă răspunsul nu e clar, pasul respectiv poate fi eliminat sau automatizat. Când echipele scapă de micro-decizii inutile, energia revine acolo unde contează: în inițiativă, gândire și direcție.
