De atunci, Kotter este perceput ca un specialist in domeniu, foarte priceput cand vine vorba de a-si ambala mesajul intr-o forma cat mai atractiva pentru publicul sau.
Cea mai recenta aparitie - "Aisbergul nostru se topeste" - este scrisa in colaborare cu Holger Rathgeber. La noi in tara, titlul este lansat de editura Publica. De aceasta data, Kotter si Rathgeber au creat o parabola in jurul organizatiei si membrilor ei, comparand-o cu o comunitate de pinguini care traiesc pe un aisberg aflat in proces de topire. Ideile creative sunt cele care salveaza dintr-o situatie de criza, spun autorii. Ei au conceput un plan format din opt etape pe care il recomanda in astfel de momente.