UPDATE 1: Valentin Șerban, calificat în finala secțiunii de vioară a Concursului Enescu. Ultima rundă a competiției are loc astăzi, de la ora 18.00
Tasiilo Probst (Germania), Valentin Șerban (România) și Jaewon Wee (Coreea de Sud) sunt cei trei finaliști calificați în Finala Secțiunii de Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2020/2021.
Rezultatele au fost anunțate de juriul de specialitate format din Dmitry Sitkovetsky (Președinte), Remus Azoiței, Koichiro Harada, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Igor Petrushevski, Eduard Schmieder și Krzysztof Wegrzyn – anunță organizatorii evenimentului.
În Semifinala care a avut loc luni, 17 mai, la Ateneul Român, au participat 8 tineri din 6 țări.
Conform informațiilor publicate pe site-ului festivalului, jurizarea a fost făcută într-un sistem hibrid: 6 membri ai juriului sunt prezenți la București, urmărind recitalurile semifinaliștilor în direct, la Ateneul Român, iar 2 au vizionat prestațiile tinerilor muzicieni prin transmisiune online.
Finala Secțiunii de Vioară, care are loc astăzi, 19 mai, la Ateneul Român, de la ora 18.00, are trei concerte cu orchestră interpretate de cei 3 finaliști ai Secțiunii, care vor fi acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului Wilson Hermanto.
ARTICOL INIȚIAL:
Valentin Șerban, singurul violonist român în semifinala Concursului Enescu 2021
Educatoarea a observat că are ureche muzicală. A transmis acest lucru mamei, iar mama, inginer de profesie, deci om cu simț practic, a decis: vioara. În orice orchestră cei mai mulți sunt violoniști, și-a spus, cel mai probabil, deci sigur o s-și găsească un loc de muncă. Și așa a rămas. Valentin avea pe atunci 7 ani și avut nevoie de ceva timp pentru a înțelege că vioara îi e vocația, dar și de o prezență providențială, un maestru care l-a învățat s-o descopere în adevărata splendoare și s-o ridice la rang de pasiune. Iar odată înțelese lucrurile acestea, mirifica lume a muzicii, a artei, a fost singura cale pe care și-a dorit s-o urmeze. Astăzi, după aproape 23 de ani, copilul de atunci se bucură deja de un palmares bogat, dar și de o prezență constantă pe scenele filarmonicilor din ţară şi străinătate, cu un număr impresionant de concerte şi recitaluri și cu un repertoriu diversificat, ce cuprinde atât camerale, cât şi lucrări de virtuozitate ori mari concerte de vioară. A participat la numeroase cursuri de măiestrie cu renumiţi violonişti, a fost invitat să participe la festivaluri prestigioase, iar în anul 2012 a înregistrat pentru Electrecord, alături de pianista Liliana Iacobescu, integrala sonatelor pentru vioară şi pian de J.Brahms. În anul 2018, Festivalul Krzyzowa Music of Europe din Polonia a lansat CD-ul cu înregistrarea live a trio-ului în Sol minor op.15 de Smetana, interpretat de el alături de violoncelistul Claudio Bohorquez (Germania) şi pianista Julia Hamos (SUA). În prezent este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris, cunoscută în lume drept singura orchestră de mari dimensiuni care funcționează fără dirijor, și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret. Totodată, este singurul violonist român care susține concerte în întuneric complet (”Concertul cu ochii larg închiși”, un concept unic în România, un performance care schimbă normele convenționale de ascultare și de interpretare a muzicii clasice prin întunecarea completă a sălii de spectacol și implicarea auditoriului într-o experiență senzorială unică). Iar lucrurile nu se opresc aici. Valentin Șerban, căci despre el este vorba, este singurul violonist român prezent în semifinala Concursului George Enescu 2021, competiție programată în data de 17 mai. Luna aceasta, Valentin este și invitatul nostru în rubrica WORK LIFE CHOICES - interviuri speciale cu oameni speciali, susținută de Ascendis și Revista CARIERE. Ești singurul violonist român calificat în semifinala Concursului Internaţional George Enescu 2021. Mai sunt câteva zile până la competiție. Cum este această perioadă? Ce încărcătură emoțională presupune prezența într-un concurs de o asemenea anvergură? Mi-a plăcut mereu să studiez și din fericire nu am nevoie de un factor extern care să mă ambiționeze. Programul meu nu este foarte diferit acum, în perioada concursului. Nu am un răspuns concret legat de orele de studiu. Eu aș sta cu vioara în mână toată ziua, dar nu este foarte productiv. În momentul în care intervine oboseala fizică sau psihică, studiul este inutil în cel mai bun caz, dacă nu chiar dăunător. Probabil că presiunea psihică este schimbarea majoră în pregătirea pentru orice concurs important. Nervi de oțel! Eu personal nu sunt foarte rezistent la acest capitol, dar se poate învața ca orice alt lucru. Povestește-ne, te rog, cum a fost drumul până aici, de la ideea/dorința de a te înscrie și până la obținerea statutului de semifinalist. În ultimii ani am renunțat la ideea de concurs. Cred că prea multă competitivitate vine în detrimentul dezvoltării artistice. Béla Bartók spunea: “Concursurile sunt pentru cai, nu pentru artiști”. Sigur că există perioade în dezvoltarea noastră în care studiul intens, presiunea emoțională și toată provocarea pregătirii pentru un concurs pot duce la un progres semnificativ, dar să nu devină un stil de viață. Dorința de a participa la concursul “George Enescu” a venit ca o ultimă încercare, limita de vârstă făcând ca această ediție să fie și ultima la care aș putea participa. Care au fost cele mai mari provocări? Care a fost momentul în care ai avut cele mai mari emoții? Primele două etape, fiind cu înregistrare video din cauza pandemiei, s-au simțit ca niște preselecții. Concursul propriu-zis începe abia acum la Ateneu, cu juriul în față, sper că și cu public. Pentru că, o înregistrare nu va avea niciodată încărcătura emoțională pe care o are un concert live, de asta toată perioada pandemiei mi se pare tragică. Comoditatea urmăririi unui spectacol online mi se pare foarte periculoasă și sper că oamenii nu-și vor pierde simțul valorii participării, de fapt, în actul artistic. Publicul pare a fi ceva inactiv, care doar urmărește, dar, de fapt, este o parte din tot ce se întâmplă. Am cântat deja de prea multe ori cu sala goală și este o atmosferă absolut sterilă. Îmi este tare dor de emoția, fie ea chiar copleșitoare câteodată, de a ieși pe scenă în fața unei săli pline. Muzica înseamnă magie. Care sunt ingredientele de care te vei folosi tu în această etapă a concursului, astfel încât momentul tău să fie unic? Pentru semifinală am ales Sonata a treia de Johannes Brahms, Sonata a doua de George Enescu și Variațiuni pe o temă originală de Henryk Wieniawski. Le-am cântat de multe ori de-a lungul anilor și este foarte interesant să observ cum mi se schimbă percepția asupra lor. Le redescopăr mereu. Aceste lucrări îmi sunt foarte dragi și cred că se potrivesc cu temperamentul meu. Este important, în special în cadrul unui concurs, să cânți un repertoriu care te reprezintă și pentru care ai afinitate. Mai departe este la latitudinea juriului de a decide care sunt cele mai convingătoare interpretări. Ce înseamnă pentru tine, pentru cariera ta, prezența în această competiție, practic elita elitelor muzicii clasice? Pe lângă multele sentimente care, probabil, te copleșesc acum, simți și responsabilitate – în sensul că ești singurul violonist român... Mă bucur enorm să particip și că am ajuns în semifinală, dar singura responsabilitate pe care o simt este față de mine, pentru că există mulți factori impredictibili la orice concurs și aș dori ca acesta să nu fie criteriul după care oamenii apreciază mai mult sau mai puțin un muzician. Există muzicieni extraordinari care nu trec de primele etape și există și varianta opusă. Am simțit o schimbare mare în atitudinea față de mine după acceptarea mea în semifinală. Pe de o parte mă bucură acest lucru dar, pe de altă parte, mi se pare trist și frustrant. Eu eram același muzician și dacă nu ajungeam în semifinală și este valabil indiferent ce se va întâmpla mai departe. [gallery columns="2" size="medium" ids="157437,157439"] [gallery columns="2" size="medium" ids="157441,157442"] Festivalul Enescu este doar o stație în călătoria ta profesională. Hai să trasăm împreună un itinerar. Așadar, când, în ce împrejurări și de ce ai ales muzica? Cine sau ce a influențat această alegere? Am început vioara la 7 ani. A fost alegerea mamei, în urma unei discuții cu educatoarea mea de la grădiniță, care i-a spus că am “ureche muzicală”. Mama a ales vioara dintr-un spirit practic, pe care probabil orice inginer îl are, gândindu-se că în orchestră cei mai mulți sunt violoniști și un loc de muncă sigur găsesc. A durat totuși câțiva ani până să îmi dau seama că asta vreau să fac pentru tot restul vieții mele. Performanța înseamnă însă multă trudă, compromisuri, sacrificii. Ajunși adulți, copiii care aleg această cale spun deseori că au renunțat la multe din plăcerile vârstei. Spune-mi despre tine. Cum a fost copilăria ta? Poți identifica o ”mare renunțare”, ”marele sacrificiu”? Dar reversul, ”marele câștig”? După acel moment în care mi-am dat seama că asta vreau să fac pentru tot restul vieții mele, nu am simțit că renunț la nimic, nu am simțit vreodată că a sta în cameră să studiez este un sacrificiu. Nu eram oricum un copil sociabil, așa că singurătatea era o ușurare, sentiment pe care câteodată încă îl am. “Marele câștig” a venit destul de greu. Nu am avut profesori potriviți de la început și progresul a fost pe măsură. Studiam, dar fiind îndrumat ori greșit, ori deloc, am avut de trecut mai târziu peste multe defecte, unele pe care încă le simt. [caption id="attachment_157446" align="aligncenter" width="600"]
Împreună cu violonista Midori Goto, la festivalul Krzyzowa Music din Polonia[/caption]
Și atunci, cine este omul care ți-a influențat cu adevărat ascensiunea?
Marele meu noroc, care a schimbat tot cursul evoluției mele artistice, a fost întâlnirea cu maestrul Ilarion Ionescu-Galați. Acesta a fost începutul conștientizării mele despre ce înseamnă cu adevărat cântatul la vioară, despre ce înseamnă o tehnică sănătoasă, o abordare practică în rezolvarea problemelor și a descoperirii soluției rezolvării lor. Există zeci, poate sute de metode de vioară cu mii de exerciții și, totuși, unele probleme sunt total personalizate în așa fel încât rezolvarea lor poate veni doar dintr-un spirit de inventivitate și logică. Am întâlnit mulți oameni de la care am învățat enorm, dar cu siguranță pot spune că ce am reușit să fac se datorează Maestrului.
În tot drumul acesta pe cât de frumos, pe atât de tumultos al muzicii, a fost vreun moment în care să vrei să renunți?
Am avut momente grele, în special în ultimii ani, dar niciodată nu a existat varianta de a renunța. Nici măcar ca opțiune distantă. Mi-a fost totuși foarte greu să-mi găsesc echilibrul. În continuare îmi este. Am un simț critic foarte dezvoltat, câteodată exagerat și din acest motiv niciodată nu simt că este bine ceea ce fac. Pot spune că este cea mai mare luptă a mea, acceptarea că nu poate fi cum aș vrea. Poate fi un motor bun către evoluție, dar poate fi la fel de distructiv emoțional. Acestea fiind spuse, voi continua să fac cât mai multe proiecte interesante și să progresez, dar prioritar este să învăț să mă bucur mai mult de ceea ce fac și să mă accept așa cum sunt.
Dincolo de Festivalul Enescu, cum ai descrie momentul de acum al carierei tale?
Cuvântul “carieră” îmi este foarte greu de cuprins. Cred că este un lucru văzut mai bine din exterior. Eu nu pot fi prea obiectiv. Mă bucur însă că pot cânta destul de mult, mai ales în perioada asta când totul este cam în impas. Îmi este foarte dor de proiectele din străinătate, în special de cele din Franța cu orchestra Les Dissonances. Este un loc unic în care, pe lângă bucuria de a fi acceptat și apreciat, învăț extraordinar de multe.
Exact, ești membru al orchestrei „Les Dissonances” din Paris, cunoscută drept singura orchestră de mari dimensiuni din lume care funcționează fără dirijor. Ce provocări implică absența ”liderului”? Care este totuși liantul ce vă ajută să performați ca un tot?
A cânta fără dirijor nu înseamnă absența liderului, ci doar absența celui care își impune viziunea asupra orchestrei. Liderii există, iar aceștia sunt concertmaestrul și șefii de partidă. Totul funcționează pe principiul fundamental al muzicii de cameră: ASCULTATUL. Toți știm ce cântă restul, ascultăm și comunicăm. Sigur că există dificultăți când este vorba de 80-100 de oameni, dar rezultatul este ceva ce nici un dirijor din lume nu ar putea oferi. O orchestră bună are personalitate, la fel cum și un instrumentist are. Lăsată să se exprime liber poate produce niște acte de spontaneitate extraordinare, care nu ar fi posibile urmând mâna unui dirijor.
De asemenea, ești singurul violonist român care susține concerte în întuneric complet. Cu ochii larg închiși... Vorbește-mi despre ce simți în aceste concerte? Cum reacționează publicul? Care sunt atuurile unei astfel de abordări concertistice?
Concertele pe întuneric au fost unele din cele mai mari provocări ale mele, din toate punctele de vedere, în primul rând pentru că a trebuit să cânt cum nu cântasem timp de 20 de ani, fără să văd. Chiar dacă după mult studiu majoritatea lucrurilor devin reflexe, există pasaje pe care nu le poți cânta fără să vezi unde merg degetele sau arcușul. Se formează și un reflex vizual care dintr-o dată dispare. Singurul lucru pe care te poți baza este urechea și bineînțeles trebuie să fii dispus să riști. Se pot întâmpla tot felul de evenimente neașteptate, dar asta mi s-a părut de la început parte din farmec. Am iubit provocarea asta și să aleg cele mai grele lucrări pentru a nu simplifica deloc procesul. Pe lângă asta, mai este partea creativă și emoțională. Nevăzând ce faci, nu te poți concentra decât pe ce se aude și rezultatul poate fi foarte intens și pentru tine și pentru public. Am primit același feedback de la cei ce au avut curiozitatea de a lua parte la acest experiment și anume că nemaiputând fi distrași și “păcăliți” de efectele vizuale, s-au putut concentra strict la ce se aude. Acest lucru ar trebui să fie scopul muzicii, dar, din păcate, show-ul devine din ce în ce mai important.
[caption id="attachment_157444" align="aligncenter" width="600"]
După un concert pe întuneric la sala Thalia din Sibiu[/caption]
Cu ochii larg deschiși – Care este acum cel mai mare vis la tău? Dar scena visurilor tale?
Cel mai mare vis este să mă pot asculta cântând și să îmi placă. Nu știu dacă am o scenă a visurilor, dar dacă ar fi să aleg aș spune Carnegie Hall din New York. Este un loc pe scena căruia au urcat cei mai mari artiști ai lumii, care au ajuns în Lumea Nouă, de la începutul secolului trecut și până în prezent.
Zece întrebări din spatele cortinei
Ce altă muzică preferi?
Ascult rock, jazz, blues și muzică lăutărească (doar pe vinyl).
Ce alte pasiuni ai?
Puzzle-uri.
Unde/cum/cu cine îți încarci bateriile?
Acasă, cu pisica.
Locul preferat din România...
Brașov
Locul preferat din lume...
Încă nu l-am descoperit.
Când nu ești în țară, ce-ți lipsește cel mai mult?
Pisica.
Ce te deranjează cel mai tare în timpul spectacolului?
Tot ce este legat de telefoane.
Ce ți-a lipsit cel mai mult în pandemie?
Plecatul în străinătate.
Dacă n-ai fi fost violonist, ți-ai fi dorit să fii ...
Mi s-a spus că aș fi fost un avocat bun.
Dar... când ai vioara în brațe...
Când am vioara în brațe, tot ce îmi doresc e să fiu violonist.
#ConcursulEnescu2021 Adela Liculescu (pian), Ștefan Cazacu (violoncel) și Valentin Șerban (vioară) sunt cei trei români prezenți pe lista celor 23 de semifinalişti ai ediției 2021 a Concursului Internațional George Enescu. Semifinalele vor avea loc pe 13 mai - violoncel, 17 mai - vioară, 23 mai – pian și pot fi urmărite gratuit pe www.festivalenescu.ro. După semifinale, juriile vor selecta câte trei finaliști la fiecare instrument, iar finaliștii vor susține apoi un concert cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta unor dirijori cunoscuți la nivel internațional. Până atunci însă, vă puteți susține semifinaliștii referați preluând pe paginile dvs de Facebook imaginile personalizate, create special pentru fiecare dintre ei, accesând acest link. Finalele vor avea loc pe 15 mai – violoncel, 19 mai – vioară și 23 mai – pian. Succes!
